Foto: (c) LUIZA ABU-SALEM/AGERPRES FLUX

”Mănăstirea de la Plăviceni a fost ridicată cu siguranță în vremea domniei lui Matei Basarab de către marele vornic Dragomir și soția acestuia care era rudă foarte apropiată cu domnitorul. Mănăstirea a funcționat multă vreme, dar la finalul secolului XVIII și apoi în secolul XIX a fost grav afectată în special de cutremurul din 1802, când o parte din construcție s-a prăbușit.

Treptat, ea nu a mai fost mănăstire ci a devenit biserică și apoi a ajuns ruină cu totul. Abia după 1990 au început activitățile de refacere, din nefericire însă extrem de greoaie. Mănăstirea de la Plăviceni, pentru zona asta a Teleormanului, practic a rămas cu un aspect de unicitate pentru că nu am avut asemenea mănăstiri și este cea care se păstrează cel mai bine.

Este și amplasată extraordinar de bine la 12 kilometri de satul Dudu, pe malul Oltului”, a declarat directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Teleorman, Constantin Țînțariu.

Mănăstirea Plăviceni este cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Alunișul. O legendă spune că lăcașul ar fi fost ridicat de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, care a fost urmărită de turci și care, pentru a scăpa, s-a ascuns într-un alun mare, în această zonă. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, ea a ridicat biserica, iar trunchiul alunului l-a lăsat ca altar de rugăciune, pentru ca mai târziu vornicul Dragomir să ridice mănăstirea.

De aici și numele de Mănăstirea Aluniș. Câteva întâmplări i-au făcut, în timp, pe credincioși să creadă în existența, în curtea mănăstirii, a unui mormânt în care s-ar regăsi o parte din osemintele domnitorului Mihai Viteazul.

Săpăturile arheologice au indicat faptul că lăcașul de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat peste o altă fundație de biserică probabil de lemn. Odată cu moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmașilor, a trecut în grija rudei sale, Radu Crețulescu care avea moșii în zonă.

”Mănăstirea Plăviceni este una dintre singurele mănăstiri ale cărei ruine au rămas până astăzi în proporție mai mare. Se păstrează astfel zidurile bisericii până la centura ferestrelor și pe aceste ziduri o parte din pictura originală a bisericii care are o valoarea deosebită.

A fost ridicată la începutul către jumătatea secolului al XVII-lea însă din cauza vitregiilor vremii și zonei în care este amplasată a rămas în părăsire fiind rectitorită la începutul secolului al XIX-lea. Ea a ajuns, împreună cu moșiile care îi erau arondate, la Fundația Crețulescu și mai târziu, după perioada lui Cuza, a rămas în părăsire și s-a ruinat, în prezent existând din vechea mănăstire doar ruinele bisericii păstrând urme de pictură, o parte din zidul din incintă și turnul clopotniță de la intrare. Restul clădirilor aferente mănăstirii au dispărut. Nu se mai văd urme ale zidurilor, ale ruinelor acestei mănăstiri.

Datorită dorinței de a pune în valoare acest monument istoric s-a investit din partea Ministerului Culturii și pentru a se da o finalitate investiției s-a reorganizat viața monahală în această mănăstire, în prezent fiind o mică obște de călugări care se ostenesc cu rugăciunea după rânduiala vieții monahale dar și cu protejarea investițiilor făcute”, a declarat PS Galaction Stângă, Episcop al Alexandriei și Teleormanului.

Credincioșii care se încumetă să ajungă la mănăstirea Plăviceni au de parcurs un drum dificil. Pe direcția de mers Alexandria — Turnu Măgurele, dincolo de comuna Plopii Slăvitești, mănăstirea se regăsește la capătul unui drum ce străbate pădurea din zonă. Cu câțiva kilometri înainte de obiectiv, într-o intersecție, o cruce veche indică atât destinația cât și vechimea lăcașului de cult aflat chiar în mijlocul unui câmp.

AGERPRES/(AS — autor: Luiza Abu Salem, editor: Adrian Drăguț)

Foto: CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului. Organizația Națiunilor Unite (ONU), înființată în cadrul conferinței de la San Francisco din 1945, a avut de la început printre atribuții respectarea drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel internațional.

La 10 decembrie 1948, la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin Rezoluția nr. 217 A (III). Declarația stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile, precum și cu libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenția Internațională asupra Drepturilor Politice și Civile (1966), Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenția Împotriva Torturii (1984), Convenția Împotriva Apartheid-ului (1985), Convenția Drepturilor Copilului (1989) etc.

În baza rezoluției 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească ziua de 10 decembrie drept “Ziua internațională a drepturilor omului”. Adunarea Generală a ONU a făcut apel către toate statele membre ale ONU să promoveze și să asigure recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.

Națiunile Unite și guvernele statelor membre organizează diferite manifestări dedicate acestei zile. Tema Zilei internaționale a drepturilor omului din anul 2014 este ”Drepturile Omului 365”, prin care se subliniază faptul că în fiecare zi a anului amintitele drepturi trebuie respectate. Tot la 10 decembrie, Societatea Română pentru Drepturile Omului organizează o conferință la Palatul Parlamentului.

În 2013, tema Zilei internaționale a drepturilor omului a fost ”20 de ani de muncă pentru Drepturile Voastre”. Cu acel prilej s-au marcat 20 de ani de când, în cadrul Conferinței mondiale privind drepturile omului, desfășurată la Viena, Adunarea Generală a decis crearea postului de Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, prin Rezoluția 48/141 din 20 decembrie 1993. Potrivit acestei rezoluții, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului este funcționarul ONU care poartă răspunderea principală pentru activitățile organizației în domeniul drepturilor omului, subordonat Secretarului general. Printre sarcinile sale, se numără aceea de a juca un rol activ atât în vederea realizării depline a tuturor drepturilor omului, cât și a prevenirii încălcărilor aduse acestora, prin asigurarea unui echilibru între promovarea drepturilor omului și principiul suveranității statelor.

La fiecare cinci ani, Organizația Națiunilor Unite oferă Premiul privind activitatea în domeniul drepturilor omului. În 2003, cei care au primit această distincție au fost reprezentantul special al ONU ucis în Irak, Sergio Vieira de Mello, directorul executiv al Mișcării populare pentru Educarea Drepturilor Omului, Shulamith Koenig, președintele Federației Persoanelor cu Dizabilități din China, Deng Pufang, precum și alte trei organizații non-guvernamentale din Iordania, Argentina și Africa.

În 2008, Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a premiat șase persoane, printre care Louise Arbour (Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, 2004-2008), Benazir Bhutto (postum) (prim-ministru al Pakistanului, 1988-1993) și organizația ”Human Rights Watch”.

Cei șase câștigători ai Premiului privind activitatea în domeniul drepturilor omului, oferit de ONU în 2013, au fost: Biram Dah Abeid, un fost sclav care luptă, în Mauritania, pentru eradicarea sclaviei; Hiljmnijeta Apuk, din Kosovo; Liisa Kauppinen, președintele emerit al Federației Internaționale a Surzilor; Khadija Ryadi, fost președinte al Asociației Marocane pentru Drepturile Omului; Curtea Supremă din Mexic și Malala Yousafzai, eleva pakistaneză, laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2014), militantă pentru dreptul la educație al femeilor musulmane.

AGERPRES/ (Documentare — Horia Plugaru; editor: Cerasela Bădiță)

Photo credit: (c) Luiza ABU-SALEM / AGERPRES STREAM

After earthquakes and floods which affected it, but couldn’t ruin it, the church has made it in the past years through an ample process of restoration so that its threshold could currently be passed through by the tourists interested in the story of the building. The church was originally made of wood, but it needed consolidation, so it got added brick walls.

“Of the few wooden churches of the Teleorman county, only two were restored: the church of Bujoreni and the one in Videle. The other wooden churches face a precarious state due to the time’s hostility. The Videle church, also named the Cartojanca (after the name of the neighbourhood), was erected at the beginning of the 17th century of oak beams and was coated on its outside with bricks. It was endowed, initially with a belfry tower which never exists anymore, as it has disappeared and could have never been rebuilt. The revamped church is special due to its architecture and traces of painting which it preserves inside its walls. Presently, it is not used anymore, only occasionally for the religious services for the dead, as it is placed in the cemetery at the margin of the city. But, through its presence it attests that in the county of Teleorman wooden churches were erected, too, some of which are still up and in use, such as the church at Scurtu Dracesti. Yet, the church in Videle, for those who wish to visit this part of the county, an objective which deserves to be seen thanks to the architectonic beauty and to those special jointing used in its construction, the wooden edifice being protected with the brick construction and due to the paintings which are still preserved inside the church,” says His Grace Galaction Stanga, Bishop of Alexandria and Teleorman.

The church with modest dimensions and garmentless shapes, still preserves a genuine trait. In front of it stands a cross of stone dating from 1819.

Photo credit: (c) Luiza ABU-SALEM / AGERPRES STREAM

”Currently, in Teleorman there are ten wooden churches. And, very curious they all lay in the Eastern side of the county. Why so? Not accidentally that part of the county belonged to the former county of Vlasca. There was a county called Vlasca, torn apart into several pieces. These ten wooden churches were brought in particularly from Arges and Dambovita. Not by chance these areas were localities of free peasants. They have had the money to bring them here, too. There are two theories as regards the church’s construction. The historical reality says it has been erected before 1782, we don’t know exactly the year. But, why 1782? Firstly, because, on a religious book dated 1782, there is a note referring to the church, so the church already existed in that period. Secondly….in 1819, this is where the confusion starts, it has been restored and modified. Portions of wall have been added. With portions of wall, it was also painted on those sides. An extremely well done painting and extremely resistant. Then, it degraded and was restored through the National Restoration Programme where the Culture Department of the county played an important role because otherwise it wouldn’t have existed. The 1977 earthquake has very much affected it, followed by the 2005 floods. It was one step of total collapse, but it has been restored, re-introduced within the cult,” the director of the Teleorman Culture and National Heritage Department, Constantin Tintariu, says.

Another worship place which impresses through architecture and grandeur, is the Assumption Church, located in the NW of the county, on the road to Pitesti, in the Balaci commune, a locality with tourist potential.

Of the official records we learn that the erection of this worship place began in 1684, but was only finished in 1825 because of some hard periods through which the Balaceanu family has crossed, the one which actually has been busy with the erection of this edifice.

The church is different from the other constructions of this kind erected in the rural area. Its tower is octagonal and its porch has three arcades. The painting degraded in time, remaining visible just a small part of it.

”The Assumption Church of Balaci is a place of special historical value, yet it is also remarkable through its architecture. It is built in the second part of the 17th century by Constantin Balaceanu, and its architecture is special. Unfortunately, as the time passed by and due to the hardships it endured, the interior painting is not visible anymore but in fragments. Still, even these fragments of painting speak to us about the beauty this worship place has had when it was garnished inside on its entire surface with paintings. The edifice needs refurbishment, but due to the high costs, its reparation is delayed. The roof was only repaired so that the water could not infiltrate inside the building. The Balaci Church is a tourist objective worthy to be searched by the travelers and pilgrims, keen to see special places and holy places in the South of our county,” his Grace Galaction Stanga, Bishop of Alexandria and Teleorman, says. AGERPRES

Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES FOTO

Clubul Sportiv Municipal a făcut public în această săptămână clasamentul celor mai buni sportivi din acest an, sportiva anului fiind desemnată atleta Paula Todoran, pregătită de Mirel Seișanu. Cele mai bune rezultate din acest an ale sportivei sunt locul întâi la Campionatul Național de maraton, locul întâi la Campionatul Național de semimaraton și locul doi la Campionatul Național de atletism, în proba de 10.000 metri.

Paula Todoran a devenit în acest an, în premieră, câștigătoarea Maratonului Internațional București, fiind prima atletă din România care câștigă acest concurs, însă rezultatul nu punctează în clasamentul celor mai buni sportivi ai clubului. Atleta zălăuană a acumulat 34,5 puncte în competițiile din acest an.

Sportiva antrenată de Mirel Seișanu este urmată în clasament de o altă atletă, Daniela Cîrlan, antrenată de Lorena Boberschi. Daniela Cîrlan a devenit în acest an vicecampioană balcanică la semimaraton, dar și campioană balcanică, împreună cu echipa României, totalizând 10,5 puncte la cele două competiții.

Boxerul Adrian Popuțea s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai buni sportivi la CSM Zalău. Sportivul pregătit de Ioan Dragoș a obținut locul trei la Campionatul Național de seniori, având zece puncte pentru acest rezultat. Tot în acest an, Popuțea a câștigat pentru a doua oară consecutiv Cupa României, dar acest rezultat nu punctează în clasamentul de la finalul anului.

Un alt sportiv, pregătit de Gheorghe Gușet, Levente Kecskes, ocupă tot poziția a treia, la egalitate de puncte cu Popuțea. Cel mai bun rezultatul obținut de acesta în 2014 este locul trei la Campionatul Național în proba de săritură cu prăjina. Atletul s-a clasat pe locul trei și la Campionatul Internațional al României, dar rezultatul nu a punctat în clasamentul celor mai buni sportivi.

Următoarele locuri sunt ocupate, în ordine, de Raluca Bota — box (campioană națională), Alina Știrb — box (vicecampioană națională), Dumitru Butcovan — radioamatorism (locul doi la Campionatul Național Multiband 40m US), Bianca Erdei — box (vicecampioană națională la tineret), Naomi Ciurte — box (vicecampioană națională la tineret), Cristian Cherebeneși — box (vicecampion național de cadeți), Lorena Bere — box (locul trei la Campionatul Național de juniori), Dorin Florea — box (locul trei la Campionatul Național de cadeți), Andreea Nerțan — box (locul trei la Campionatul Național de juniori) și Darius Forai — box (locul trei la Campionatul Național de cadeți).

AGERPRES/ (A — autor: Sebastian Olaru, editor: Mihai Țenea)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

În timpul iernii, atmosfera creată de râul Vedea întregește un tablou perfect natural, iar în timpul verii reprezintă sursă de inspirație pentru cuplurile romantice care se plimbă pe malul apei ori motiv de distracție pentru tinerii care se decid să facă grătare în locurile special amenajate. Pasionații sportului au la dispoziție terenuri de baschet, de fotbal, dotate cu nocturnă și pistă de role, iar părinții au un spațiu generos în care se pot delecta și își pot ține sub observație copiii care își consumă energia la locul de joacă. În parcul pădurea Vedea se regăsește și o suprafață generoasă pusă la dispoziția animalelor și păsărilor rare care se lasă admirate și chiar mângâiate prin gard de trecători. Aleile asfaltate și băncile renovate vin să completeze cerințele oamenilor.

În prezent, pădurea Vedea se află într-o continuă schimbare. În viitorul apropiat primarul municipiului Alexandria dorește să dezvolte zona de agrement și propune realizarea unei oaze de liniște și verdeață, a unor trasee pentru plimbări cu bărcuța ori cu hidrobicicleta, piscine tip aqua-land și pescuit sportiv.

‘Pădurea Vedea a început deja. Realizăm cu forțe proprii asta înseamnă cu ADP-ul și cu Societatea de Infrastructură a municipiului. Lucrările au început. Totalul se ridică la un 65 de miliarde de lei vechi deci șase milioane și jumătate de lei. Proiectul respectă pașii speciali pe care îi regăsim atunci când vorbim de păduri și despre transformarea lor în pădure-parc. Așa cum intenționăm, vor fi realizate, spații noi de joacă, vor fi realizate spații noi de socializare, de picnic, grup sanitar cu iluminat atât ambiental, dar și un iluminat artizanal, foarte multe bănci, alei ecologice, plantări de foarte mulți arbori, arbori de esență tare cu o creștere mai lentă, dar și arbori ornamentali, aici colaborăm cu Ocolul Silvic, singura instituție care poate să facă astfel de plantări, toaletarea arborilor existenți, sistem de irigare subteran. Să fie un parc așa cum vedem, ca exemplu așa, în filmele occidentale. Am început lucrările, sunt lucrări realizate în momentul de față pe partea de infrastructură de 4 miliarde de lei vechi și vor fi și lucrări pe partea de peisagistică în ceea ce înseamnă defrișări și plantări de arbori’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Victor Drăgușin.

Înainte de a realiza Complexul de agrement, primăria municipiului Alexandria a luat măsurile necesare pentru ca siguranța celor care doresc să își petreacă timpul liber în incintă să nu fie pusă sub semnul întrebării. La complex, printre altele, poți înota în bazinul acoperit a cărui adâncime este de 1,80 metri. Apa este menținută constat la o anumită temperatură astfel încât să corespundă nevoilor de adaptare ale organismului uman. Bazinul cu dimensiuni semiolimpice este destinat și orelor de curs pe care instructorii de înot le predau teoretic și practic copiilor care doresc să facă performanță în acest domeniu ori vor să învețe să înoate. În același cadru, un jacuzzi de șase persoane, perfect încălzit și igienizat este pus la dispoziția celor care preferă metoda de relaxare fără a depune efort.

Deoarece alexăndrenii ori trecătorii prin zonă nu se pot bucura de un bazin în aer liber, municipalitatea dorește să extindă proiectul pentru realizarea unui astfel de obiectiv în exterior.

AGERPRES/(AS — autor: Luiza Abu-Salem, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

Prin telefon de la Paris, Matei Vișniec a menționat că a primit știrea în biroul de la Radio France Internationale și a mărturisit că premiul este unul important fiind pentru un roman.

El a adăugat că, de câțiva ani, a intrat “în zodia romanului”. “Sunt fericit că de la distanță am putut să păstrez un contact cu limba română în așa fel încât să și conving oameni foarte exigenți, bloggeri care m-au citit și pe distinșii membri ai juriului, care au găsit că limba română poate fi conservată și păstrată, trăită și la distanță “, a spus scriitorul.

Matei Vișniec a mărturisit că acest premiu înseamnă pentru el “enorm”, pentru că “nu s-a îndepărtat niciodată de cetățenia, viața și identitatea” sa și anume limba română.

“Când am plecat din România am luat un singur lucru cu mine — limba română”, a subliniat Vișniec.

În opinia acestuia, “literatura română va fi recunoscută în străinătate, atunci când romanul românesc va cuceri lumea”. “Și are șanse să o cucerească”, a mai spus el.

Și reprezentantul Editurii Polirom, Dan Croitoru, și-a exprimat speranța că, grație acestui premiu, romanul lui Matei Vișniec va ajunge la cât mai mulți cititori.

În deschiderea evenimentului, președintele UER, Mihai Penescu, directorul Editurii ALL, a amintit că, împreună cu Augustin Frățilă, a publicat zeci de volume, regretatul scriitor, al cărui nume îl poartă acest premiu, fiind “un mare iubitor de cultură și un suflet deosebit”.

Despre sistemul de jurizare, Penescu a spus că și-a dorit să fie al “cititorilor obișnuiți”, bloggerii fiind aceia care au ales din “romanele ofertate”.

Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, a afirmat că un astfel de premiu, “Goncourt-ul nostru”, “ar putea să crească atractivitatea cărții pentru tineri”.

Mitrică și-a exprimat speranța că președintele ales al României, Klaus Iohannis, a cărei carte lansată recent a realizat cifre record de vânzări, va contribui la dezvoltarea industriei de gen din România.

Președintele juriului criticilor, Alex. Ștefănescu, a declarat că premiul este unul care a instituit “deja o tradiție în România”.

“Cad guverne, se suspendă președinți, dar Premiul ‘Augustin Frățilă’ merge mai departe!”, a spus Ștefănescu, pentru care faptul că acesta a ajuns la a treia ediție este o probă că nu este împiedicat nici de “cutremure”, “în România, trei ani fiind deja o tradiție”.

Potrivit criticului Daniel Cristea Enache, autorii nominalizați “sunt în afara oricăror problematizări privind valoarea lor literară”, festivitatea urmând să intre în rândul “evenimentelor de istorie literară”.

Pentru Tudorel Urian, evenimentul a constituit “o ocazie de a celebra un prieten din anii ’80 — Augustin Frățilă”, în timp ce Roxana Popescu, reprezentanta juriului de bloggeri, a fost de părere că “acest premiu a reușit să promoveze romanul românesc”.

Scriitorul Radu Aldulescu, câștigătorul de anul trecut al competiției literare, a spus că aceasta este cea mai importantă din România. “Câtă vreme va exista acest premiu și vor apărea altele asemănătoare, literatura română are șansa minimă de a o apuca pe o cale ascendentă”, a adăugat Aldulescu.

Celelalte patru romane finaliste ale competiției au fost: “Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, București, Editura Polirom, 2013; “Kinderland”, de Liliana Corobca, București, Editura Cartea Românească, 2013; “Jurnalul unui cântăreț de jazz”, de  Bujor Nedelcovici, București, Editura Allfa, 2013; “Boala și visul”, de Dan Stanca, București, Editura Tracus Arte, 2013.

Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ștefănescu, Tudorel Urian și Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise în competiție, iar un juriu format din 24 de bloggeri a ales câștigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist.

În valoare de 10.000 de euro, Premiul literar “Augustin Frățilă” — romanul anului 2013, aflat la a treia ediție, este organizat de Uniunea Editorilor din România, cu sprijinul Asociației Casa de cultură, Editurii ALL, Companiei de Librării București și Aqua Carpatica.

La precedentele ediții ale competiției, romanele câștigătoare ale acestui premiu sunt: “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu — romanul anului 2012; “Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici — romanul anului 2011.

Scriitor și cantautor, Augustin Frățilă (1953-2010) a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu și membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 și 2010 a fost redactor-șef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

UER, care sărbătorește anul acesta 20 de ani de activitate, este o organizație patronală și profesională, care desfășoară numeroase programe în domeniul educațional și în cel cultural. AGERPRES/(AS, A — autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Foto: (c) Gabriel PETRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Prazul (Allium porum) este o plantă erbacee bienală, leguminoasă, originară din zonele vecine Mării Mediterane (Egipt, Grecia și Asia Mică). Este simbolul național al Tării Galilor. În Egiptul Antic, prazul era venerat ca un zeu. La noi este foarte renumit în Oltenia. Se cultivă din cele mai vechi timpuri, chiar de pe vremea vechilor egipteni, care îi atribuiau proprietăți afrodisiace. Apoi, l-au plantat și folosit romanii după care s-a extins în întreaga Europă.

Principala caracteristică a plantei este bulbul mare, din care se desprinde rădăcina care are forma firoasă, de ”mustăți”. Bulbul este alungit, tulpina este groasă, de culoare albă, frunzele sunt lungi, cu vârf ascuțit, iar florile au culoare albă.

Prazul conține apă 87-90%, hidrați de carbon, proteine, glucide, lipide, glucoză, fructoză, zaharoză, grăsimi, substanțe minerale (potasiu, calciu, fosfor, clor, magneziu, fier, mangan, zinc, sodiu), fibre alimentare, polifenoli, ulei volatil, saponine și vitamine A, B, C, E, K, PP, B6. Conține și un nivel important de azot ceea ce îl face un bun constructor și regenerator.

De la Hippocrate și până în zilele noastre, terapeuții au descoperit alte și alte proprietăți terapeutice ale popularei legume, devenită un remediu indicat pentru 60 de afecțiuni acute și cronice. Mai mult, în gastronomie, prazul este ridicat la rangul de rege al supelor.

Partea comestibilă este porțiunea albă a plantei, dar și frunzele. Prazul se alege în funcție de diametrul acestuia, astfel că, cu cât este mai mare în diametru, cu atât este mai fibros.Trebuie să fie drept, ferm, cu frunze verde deschis și bulbul alb. Prazul se folosește în gastronomie atât în stare crudă, alături de preparate, în salate, sau gătit pentru prepararea diverselor tipuri de mâncăruri, dar poate fi administrat și în scop terapeutic, beneficiind de numeroase substanțe cu potențial vindecător. În scop fitoterapeutic se utilizează bulbul și semințele. El face parte din acceași familie botanică cu ceapa și usturoiul și împart aceleași proprietăți terapeutice, dar ceapa și usturoiul nu sunt atât de puternice.

Planta are rol antiseptic, bacteriostatic, stimulează imunitatea, scade riscul cancerului de colon, prostată, sân, ovarian, are efecte laxative, emolient, efect expectorant, diuretic, favorizează eliminarea toxinelor din organism, lubrefiază pereții intestinali, grăbește evacuarea intestinelor, antiinflamator, antiseptic, carminativ, hipotensiv, stomahic, diuretic, expectorant, hipogliceminant, tonic și vasodilatator. Este foarte util în îndepărtarea paraziților intestinali.

Este recomandat și în boli de nutriție: rahitism, obezitate, diabet. Cercetătorii germani au descoperit că frunzele de praz conțin o substanță monozaharidică denumită ”All-Ozem” ce acționează direct asupra insulinei, crescând efectul hipoglicemiant al acesteia.

Prazul consumat ca atare sau decoctul din frunze poate ajuta la înlăturarea gripei, anginei, afecțiunilor cardiace, arterite, astmului bronșic, bronșitelor, traheitelor, laringitelor, afecțiunilor respiratorii, hemoragiei nazală, constipației, enterocolitelor, atoniei digestive, fermentațiilor intestinale și a altor tulburări digestive. Este un aliment miraculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare deoarece conține un flavonoid deosebit de important, denumit kampferol, ce protejează vasele de sânge.

Prazul este unul din alimentele care îndepărtează colesterolul într-un mod foarte eficient, deoarece conține cantități mici de siliciu care este un important dușman al colesterolului. El conține substanțe ce acționează asupra insulinei, crescându-i efectul hipoglicemiant. Bulbul crud este un remediu împotriva înțepăturilor de viespi și albine.

Frunza de praz, de asemenea, s-a dovedit a fi foarte eficace în ateroscleroză, și conține o mulțime de compuși sulfurați care distrug grăsimile de sub piele. Frunzele verzi ale prazului conțin o serie de aminoacizi esențiali care cresc eficacitatea metabolismului proteic hepatic. Cercetătorii au efectuat o mulțime de teste științifice și au descoperit capacitatea prazului de a echilibra și reechilibra funcțiile biologice ale organismului, și este de asemenea recomandat în astenii fizice și nervoase, dezechilibrări nervoase, etc.

În uz extern, sub formă de cataplasmă, compresă, spălături locale, planta ajută la vindecarea furunculelor, plăgilor, panarițiului, abceselor și piodermitei.

În cosmetică, cataplasmele din frunze de praz sunt recomandate în cazul tenurilor acneice și cuperotice. Sucul de praz cu lapte sau zer se aplică pe ten contra pielii înroșite, acneei și a erupțiilor feței. De asemenea, din sucul amestecat cu miez de pâine se obține o pastă care grăbește colectarea în abcese și furuncule. Poate fi utilizat și la îngrijirea părului, pentru oferirea unor reflexe deosebite (decoct de praz).

Încă de la vârsta de șase luni, prazul poate fi introdus în alimentația bebelușului, așadar este un aliment foarte bun pentru toate categoriile de vârstă. Un consum regulat de praz aduce beneficii pentru oameni de toate categoriile de vârstă și este indicat deoarece prazul face parte din categoria alimentelor-medicament.

Prazul și preparatele fitoterapeutice din această plantă sunt contraindicate în litiaze renale sau biliare din cauza oxalaților (acidul oxalic în contact cu calciul poate forma cristale care se depun în rinichi sau vezica biliară).

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) un.org/en/events/anticorruptionday

Tema pentru anul 2014 este “Rupe lanțul corupției”. Corupția este o infracțiune gravă, care poate submina dezvoltarea socială și economică în toate societățile. Nici o țară, o regiune sau o comunitate nu sunt imune. Campania internațională comună din acest an se axează pe modul în care corupția subminează democrația și statul de drept, conduce la încălcări ale drepturilor omului, denaturează piețele, erodează calitatea vieții și favorizează dezvoltarea crimei organizate, terorismului și a altor amenințări la adresa securității umane.

Guvernele, sectorul privat, organizațiile non-guvernamentale, mass-media și cetățenii din întreaga lume își unesc forțele pentru a lupta împotriva acestei infracțiuni. Programul pentru Dezvoltare al Națiunilor Unite (UNDP) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) sunt în prima linie a acestor eforturi dezvoltând o campanie globală comună, cu accent pe modul în care corupția afectează educația, sănătatea, justiția, democrația, prosperitatea și dezvoltarea.

Cu prilejul marcării acestei zile, au loc multe evenimente: discursuri ale celor care au fost victime ale corupției sau au luptat împotriva ei, concursuri de eseuri pe teme legate de tema corupției, difuzarea de afișe, pliante și alte materiale informative. Evenimentele desfășurate la nivel național și internațional cuprind: campanii pentru ratificarea Convenției ONU împotriva corupției, participarea la diverse conferințe ce au ca subiect afacerile, drepturile omului și corupția, lansarea unui studiu intitulat Barometrul Global, care măsoară atitudinea față de corupție și nivelurile de corupție.

În timp ce comunitatea internațională face eforturi pentru a atinge Țintele de Dezvoltare Millenium până în 2015 și pentru a finaliza o listă de priorități pentru progres economic și social, combaterea corupției devine o operațiune din ce în ce mai urgentă.

Participanții la Conferința ONU consacrată luptei împotriva corupției, organizată în orașul mexican Merida, între 9-11 decembrie 2003, au adoptat primul document oficial referitor la combaterea corupției — Convenția ONU împotriva corupției.

La 31 octombrie 2003, prin Rezoluția 58/4, Adunarea Generală a adoptat Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției și a desemnat ziua de 9 decembrie ca Ziua internațională împotriva corupției, pentru a crește gradul de conștientizare a rolului Convenției în combaterea și prevenirea acesteia. Convenția a intrat în vigoare în decembrie 2005.

Conform termenilor stabiliți de Adunarea Generală a ONU, prevăzuți în Convenția împotriva corupției, țările care vor ratifica documentul se vor obliga să pedepsească practicile de corupție, să înființeze instituții care să prevină practicile de acest gen și să-i aducă în instanță pe cei care se fac vinovați de astfel de practici, să coopereze cu alte guverne pentru recuperarea bunurilor înstrăinate și să se sprijine (inclusiv prin asistență tehnică și financiară) combaterea corupției și reinstaurarea legalității.

Convenția ONU împotriva Corupției este o încununare a eforturilor globale în combaterea corupției și asigură o oportunitate unică de a crea o conștiință publică și un angajament în oprirea corupției.

România a semnat Convenția ONU împotriva Corupției la 9 decembrie 2003 și a ratificat-o la 2 noiembrie 2004.

În 2012, România a urcat nouă poziții în topul mondial al corupției realizat de Transparency International, unde primul loc este ocupat de țara cu cel mai scăzut nivel al corupției. România a ajuns astfel de pe locul 75 pe poziția 66, fiind la egalitate cu Arabia Saudită și Kuweitul. În cadrul UE, România devansa în 2011 Grecia (locul 80 cu 3,4 puncte) și Bulgaria (locul 86 cu 3,3 puncte).

AGERPRES/ (Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The oldest traces of habitation in this area, unearthed within the boundaries of the Oltenita, Calarasi, Cascioarele, Radovanu towns date from the Neolithic, belonging to the Gumelnita Culture (the 3rd — 4th millennia BC). Representative for the period from the Bronze Age to the Iron Age are the discoveries made at Calarasi and Coslogeni, the latter being characterized by huts and hovels, with simple ceramics or rudimentary plastic decorations.

During the 2nd and 1st century BC, the Thracian tribes and then Geto-Dacian constructed reinforced settlements in the area, at Chirnogi. Roman vestiges were discovered within the boundaries of Jegalia (3rd century AC), Independenta, Curcani and Spantov (4th century AC) localities. Vestiges of Romanian houses were brought to light at Curcani (9th-10th century) and Radovanu (10th, 14th — 16th century).

The enhanced trade exchange led to the emergence of true centers of exchange of agri-food and craft products (firstly as villages, then fairs and later as cities, Oltenita and Calarasi). Oltenia is attested in documents in 1515, and Calarasi (Craciani) on June 1, 1541. As of the end of the 14th century, the medieval city Cornatel (today Manastirea) has started developing in the area where Mostista flows into the Danube River.

During the reign of Michael the Brave (1593-1601), the inhabitants of this area have participated in the Ottoman fights. “The Cantacuzino Anonymous” notes the fact that in January 1595, while Preda and Radu Buzescu were burning Harsova, Ban (noble title) Mihalcea was burning Darstor (Silistra) passing through Lichiresti (today Calarasi). Michael the Brave attacked Turtacaia, then he crossed the icy Danube at Oltenita.

In the 17th century, the Russo-Turkish wars of 1765-1774 and the Russo-Austrian-Turkish wars over 1788-1891 took place mostly on the territory of Calarasi county. Strong fights occurred in the village of Ulmu in 1791, where the Turks were defeated and chased away across the Danube.
Also, the Russo-Turkish War of 1806-1812 caused great damage to this area, the Turks being successively defeated at Ulmu (1806) and Obilesti (1807). According to the truce signed on August 24, 1807, at Slobozia, the Russian troops had to be evacuated from Wallachia and Moldavia, but the Tzar has refused to ratify it.

Calarasi (its initial name was Lichiresti) became a fair in 1734 and a city in April 1833, once its investiture as Ialomita county seat.

Since the late 19th century, the two ports at Calarasi and Oltenita, used to ship large quantities of cereals, oil, timber etc, have played a major role in the economic activity of the county.

Calarasi County took part in the most important historic events between the 19th and 20th centuries: the 1848 Revolution, the Union of the Romanian Principalities on Jan. 24, 1859, the War for State Independency 1877-1878, the peasant uprisings in 1888 that started at Urziceni, having an impact also on Armasesti, Brosteni, Alexeni, Condeesti, Milosesti, Misleanu, Grivita and Slobozia localities, the First World War (1916-1918) and the Second World War (1941-1945).

In 1832, the city of Calarasi became the seat of the Ialomita county (the former was at Urziceni). Following the administrative-territorial reorganization on Feb. 17, 1968, when the regions and rayons (administrative units) were removed and the counties of Romania were put in place once again, the biggest part of the current territory of Calarasi county entered the structure of Ialomita county, and another part the county of Ilfov. Following the amendment of Law no. 2/Feb. 17, 1968, under the Decree of the State Council no. 15 of Jan. 23, 1981, the counties of Calarasi and Giurgiu were founded.AGERPRES

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

The earliest traces of human settlers in the area date back to the Neolithic, in two settlements — Palanca and Livezi — located in today’s area of the town.

A Mycenaean bronze sword has been found here belonging to the Tei civilisation. In the village of Meri in the environs of Rosiorii de Vede a mound cemetery has been discovered going back to the 13th century BC, where the skeleton of a chieftain along with a large quantity of pottery and an iron knife were unearthed.

In the 2nd-1st centuries BC the presence of Scordici from the region of Sava was recorded.

The autochthonous Geto-Dacian civilisation in the area had links to the Roman civilisation going back to the 1st century BC — 1st century AD, when the Roman Empire had expanded to the right bank of the Danube, as proved by coins discovered in today’s town.

In the same area, traces of a Roman earth camp with a defence wall and ditch, located 7.5km SW of the town’s centre, on the old limes transalutanus , a continual earth border wall accompanied by a castrum line was also found.

After the withdrawal of Roman armies and administration from Dacia (271/275), Slavs took over as the most influential in the history of the land on the left bank of the Danube River, according to the Rosiorii de Vede Town Hall website. They were recorded near the town by Procopius of Caesarea in 546.

Between the 9th and the 11th centuries, more barbaric invasions ensued: the Pechenegs of Turkish extraction and then the Cumans, who gave the toponym of Teleorman County, meaning thick forest, which reign over the land extended to the 1241 Tartar invasion.

On the site of today’s municipality, bronze coins have been found from the 9th and the 11th centuries, which attest to the existence of a population that was very busy trading domestically and externally.

The first written record of the Rusii de Vede burg, the name under which the settlement was mentioned in Middle Ages documents, dates back to 1385. Over the centuries, it became famous as a commercial centre for trading in agricultural produce and craft objects, with the local merchants having strong connections with Brasov City.

In the 16th century, the headquarters of a captainship of calarasi soldiers were established here, with the settlement becoming officially the capital of Teleorman County, which it stayed until 1838. Wallachian ruler Michael the Brave (1593-1601) presented part of Rusii de Vede to the calarasi soldiers, who were settled here to defend the area against the Ottomans from the Turnu Ottoman land, in exchange for their obligation to engage in war alongside the ruler. Once the captainship was established here, the place lost its rural nature, becoming a true burg, and in 1677 it was among 25 burgs of Wallachia mentioned by chronicler Miron Costin in his ‘Polish Chronicles.’

Starting in 1768, the largest part of the town’s hearth and its entire estate were awarded by the ruler to the St. Spiridon the New monastery of Bucharest, with all the local merchants becoming serfs. Consequently, the merchants would start fighting against the claims of the monastery, a fight that would last 100 years.

In his proclamation to Bucharesters of March 16, 1821, revolutionary leader Tudor Vladimirescu said that Rosiorii de Vede was one of the settlements that had joined the revolution. After the assassination of the leader of the 1821 Revolution, on May 27, 1821, the Ottomans started a slaughter of Vladimirescu’s followers known as pandurs, who took refuge to Oltenia. The town is conquered by Ottomans and burned down, the same as Caracal and Slatina were.

The dismantling of the Ottoman and of Turnu under the 1829 Treaty of Adrianople had lasting effects on the consequent development of Rosiorii de Vede. In Wallachia, it was known as one of the most important commercial and crafty centres, a reason why Article 1 in the Organic Regulation mentioned its right to send two delegates for the election of the ruler. Nevertheless, the adoption of the Organic Regulations led to worsening contradictions between the local merchants and the monastery that owned their land. Given the circumstances, traders, merchants, small boyars and the soldiers of Rosiorii de Vede joined the 1848 Revolution.

Prominent among the local militants for the Union of Romanian Principalities would be Alecu Petrescu, a former propaganda commissioner of the 1848 Revolution, who in 1855 joined the editorial desk of the Patria newspaper, a standard bearer of the unionist movement in Wallachia. Later on, following the revolutionary changes under the rule of Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Rosiorii de Vede managed to break away from the authority of the St. Spiridon the New monastery.

The adoption of today’s name Rosiorii de Vede is said to have been the expression of the locals’ wish, and not a decision of the central administration, according to the website of the local town hall. The name started being used in official documents in 1864.

After an army mobilisation of April 1877 for the achievement of national independence, many locals enlisted on July 23, when the 3rd Company of eh 1st Teleorman Battalion was created as part of the Romanian army of operations. The locals also contributed to the Independence War by requisitions and shipments, subscriptions to purchase weaponry and cash donations as well as other volunteer contributions for the army.

In the first half of the 20th century, Rosiorii de Vede was known as a main hub for grain trade, with famous weekly trade fairs and larger annual fairs that was just about to embark on industrialisation.

After Romania joined in WWI in August 1916, many people of Rosiorii de Vede enlisted with the 20th Dorobanti, 60th Dorobanti and 4th Calarasi regiments. The German armies burned down the business centre of the town and took hostages in retaliation.

In WWII, after Romania switched sides on August 23, 1944 and joined the United Nations coalition, three companies of the 3rd Pioneers Regiment, headquartered some 6 km away from the town, went on a mission to take over the German garrison of the Rosiorii de Vede airfield. On August 25, 1944 at night, Romanian soldiers disarmed 500 heavily-armed German soldiers at the German airfield of Rosiorii de Vede.

In 1947, the 209-kmBucharest-Rosiori-Craiova railroad opened.

In the second half of the 20th century, the light and food industries developed, including cotton spinning and weaving, furniture manufacturing, rolling stock manufacturing, knitting, edible oil manufacturing, fruit and vegetable canning.

A March 4, 1977 strong earthquake left Rosiorii de Vede seriously damaged.

It was promoted to municipality on January 18, 1995. According to the 2011 census of the population and housing, the resident population of Rosiorii de Vede is 27,416.

Worth mentioning among the local monuments are the churches of St. Elijah (1804), St. Theodore-Tiron (1818), Sts. Constantine and Helena—Serdareasa (1832-1835), Dormition of the Mother of God (1836), St. Paraskeve (1836), St. John the New (1842), Holly Cross (1849), the remains of a St. Nicholas Church (1780), the East Station (1889), the Town Hall House (1912), the Court House (1912), and the Mamut House (1899). AGERPRES