PUBLICITATE

Foto: (c) Liviu POPESCU/ Arhiva AGERPRES

“Aici începe sau aici s-a încheiat poate una din poveștile de acum două sute de ani. Sub o cruce de lemn, rezemată de gard, putrezită pe care scria până acum 30 de ani Iancu Nebunu. Din întâmplare am ajuns aici mergând pe firul unei fascinante istorii de început de secol XIX, legată de meleagurile Vâlcii de est, valea Oltețului, una din zonele cu cele mai multe familii nobiliare din Oltenia. Aici au fost Pârâienii, Tetoienii, Măldăreștii, Boiceștii, Poenarii și Zătrenii. Ultimii sunt de fapt eroii noștri pentru că Iancu Nebunu este nimeni altul decât Iancu Zătreanu, unul din descendenții mari familii boierești Zătreanu”, spune Ion Șteflea, scriitor și căutător al poveștilor de odinioară ale familiilor boierești din România.

Povestea se petrece la moșia Zătrenilor de pe Valea Oltețului la început de secol al XIX, când proprietar de păduri, teren agricol, vii și iazuri nu era altul decât Iancu Zătreanu, un tânăr de 35 de ani, descendent al familiei Zătreanu, o puternică familie boierească vâlceană, care a dat Țării Românești și voievozilor mai mulți înalți dregători. Nicolae Iorga, în ‘Istoria bisericii românești’, menționează boierii Zătreni, alături de boierii Drăgoești, ca donatori (între anii 1568-1576) la ridicarea schitului Sfântul Nicolae din Olteni (Bujoreni), sediul vechii Episcopii a Râmnicului”, spune prof. Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

Fiu al postelnicului Danciu Zătreanu și al Maricăi, fiica slugerului Drăgoi din Fălcoiu, vornicul Preda Zătreanu stăpânea, la începutul secolului al XVIII-lea, moșia cuprinsă între Bălcești și Pârâieni, în sud-vestul județului Vâlcea. Preda ridică în Zătreni, în 1734, o biserică de zid, cu hramul Sfântul Nicolae, similară ca dimensiuni și arhitectură cu bisericile “Toți Sfinții” (1762-1764) și “Buna Vestire” (refăcută în 1747-1751) din Râmnicu Vâlcea, dar și cu alte biserici boierești, ridicate sub directa influență a ctitoriei de la Hurezi a Sfântului Constantin Brâncoveanu.

“Dar, în 1740, Preda Zătreanu moare. Moșia lăsată de el este împărțită între moștenitori. În 1754, fratele său, Radu Zătreanu, construiește în apropierea Bisericii Sfântul Nicolae o locuință, respectiv ceea ce azi numim Cula Zătreanu, o locuință feudală fortificată, ridicată pe un beci boltit semicircular, cu ferestre de tragere și ziduri groase de 80 de cm. Camerele de locuire sunt așezate la primul și al doilea nivel. La ultimul nivel se păstrează holurile originare cu bolți semicilindrice, încăperi cu bolți mănăstirești și un foișor cu stâlpi de cărămidă și arcade trilobate, cu o largă perspectivă asupra văii Oltețului”, menționează Ligia Rizea.

Apoi, începe dezastrul pentru familia Zătreanu. Istoricii spun că “prea multe danțuri, prea multe zaiafete la moșie și nu doar de sărbătorile mari de peste an, Crăciunul și Paștile, erau celebrate cu vinuri bune și evident că problemele financiare încep să se facă simțite”.

“Iancu Zătreanu după mai multe vizite la București la curtea domnească se amestecă cu craii de curte veche și începe să fie atras de boema capitalei, de viața de noapte, de jocurile de cărți, de zaiafeturi. Iancu studiase avocatura la Viena și era însurat cu Zița, o frumoasă boieroaică din Moldova. După 10 ani de căsătorie, Iancu Zătreanu găsește însă să-și vândă sufletul unei jupânițe la București, măritată cu un nepot de al lui Caragea. Zița bănuiește că drumurile lui Iancu la București nu sunt legate de treburile moșiei și începe să pună iscoade pentru a afla adevărul. Evident că află cum stau treburile și reușește să-l înștiințeze pe soțul jupâniței despre faptul că e încornorat”, spune Șteflea.

Iancu este prins în “flagrant de amor” și provocat la duel, printre primele dueluri cunoscute din Țara Românească, unde este folosit pistoletul. Iancu Zătreanu câștigă duelul, ucigându-l pe soțul înșelat, dar jupânița este dată dispărută. Nu se știe unde, dar s-ar spune că fie a fost trimisă în surghiun, fie apropiați ai soțului înșelat i-ar fi făcut felul.

“Iancu se retrage definitiv la moșia de la Vâlcea și cade în patima alcoolului și a jocului de cărți. Zița Zătreanu, cu onoarea nereparată, se înamorează și ea de un vechil al moșiei Pârâienilor din apropiere, pe nume Boicescu. Un bulgar înalt cu mustață răsucită și oacheș, dar care era la rândul său însurat. Se pare că el a păcălit-o la sentimente pe Zița, nedorind altceva decât să pună într-un fel mâna pe cula Zătreanu și pe moșie. Astfel, acest Boicescu intră în anturajul de cărți de joc al lui Iancu Zătreanu. Și într-o seară de iarnă, înainte de Crăciun în anul 1810, arendașul reușește să câștige casa și jumate din moșie. Zița e fericită în primă fază, dar în câteva zile realizează că a fost trasă pe sfoară, pentru că Boicescu le cere dur ambilor Zătreni să părăsească până de Anul Nou casa”, spune Șteflea.

Zița moare de inimă rea la auzul acestei dorințe mai ales când realizează că a fost doar “de folos”, iar Iancu pleacă la Craiova la rude pentru a cere adăpost, fiind falit. Nu se mai știe nimic de el, decât faptul că ajunge cerșetor de zi și azilant de noapte în Bănie. Moare în anonimat, în timp ce în Vâlcea moșia Boiceștilor crește.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

Cula Zătreanu ajunge pe la 1820 în acte proprietatea lui Miliță Boicescu, apoi a fiicei acestuia Maria (Mița) Boicescu (căsătorită Potamian), care se implică într-o serie de acțiuni filantropice ce au contribuit la dezvoltarea comunei Zătreni.

Între altele, contribuie la înființarea primei școli din Zătreni, un local mare cu sală de festivități, a școlii de meserii, ulterior a gimnaziului agroindustrial și la restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae, ctitoria lui Preda Zătreanu. De la Maria Boicescu cula trece în proprietatea nepotului său Hristea Boicescu. Pe acest parcurs, culei îi este alipit un conac cu două etaje, cramă la demisol și două terase generoase, întregul edificiu primind o unitate stilistică. Și, din acel moment, ansamblul arhitectonic devine un adevărat castel medieval.

Castelul de la Zătreni, cum a început să fie astăzi denumit, este compus din două corpuri construite în etape distincte. O culă construită la mijlocul secolului al XVIII-lea și un conac alipit ei în secolului al XIX-lea. De altfel, edificiul, deși în prezent unitar, apare în lista monumentelor istorice din județul Vâlcea cu două numere de cod, unul identificând Cula Zătreanu și celălalt Conacul Boicescu, tocmai pentru a se distinge cele două etape de construire.

Castelul nu putea să scape în 1947 de tăvălugul noii orânduiri. Imobilul este naționalizat în timpul regimului comunist. Aici se fac înscrierile forțate în CAP. Beciul este prădat de toate vinurile alese, iar țăranii care refuzau de bună voie înscrierea în colectiv erau legați cu lanțuri și torturați. După încheierea colectivizării, castelul este transformat în sediu al IAS Zătreni. Sunt scoase cărțile, o bibliotecă impresionantă este arsă, pianul este scos în bucăți, tablourile au fost furate, curtea cu grădini de promenadă este rasă la nivel de arbori ornamentali, pentru a face loc tractoarelor și semănătorilor. I se aduc unele modificări și îi este prădat și distrus tot mobilierul interior.

După 1989, revine în proprietatea urmașilor lui Hristea Boicescu, la 14 iunie 2002, și este pus în vânzare. Trece succesiv prin mai multe proceduri administrative privind dreptul de preemțiune stipulat de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care cere exercitarea acestui drept, pe rând, de Ministerul Culturii, Consiliul Județean și Primărie.

Castelul boierilor Zătreni va deveni în această primăvară obiectiv turistic, după ce firma care a cumpărat această construcție a început lucrările de amenajare a acesteia, spune primarul comunei vâlcene Zătreni, Constantin Lițoiu.

Astfel, din povestea Zătrenilor și dramele acestei familii rămâne un castel, singurul din Vâlcea, o viitoare carte și numele unei frumoase comune de pe Valea Oltețului. De fapt, fiecare familie de boieri vâlceni, fie că sunt Poenarii, fie că sunt Tetoienii, Măldăreștii sau Sineștii, ascunde acolo dincolo de zidurile culelor cel puțin o poveste cu romantism, tragism și mult parfum de epocă.

AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES FOTO

Cetatea medievală se află la capătul estic al localității Coronini, în locul numit de localnici Culă. Pintenul de deal se ridică la 40 metri deasupra Dunării, iar poziția strategică a cetății este deosebită, deoarece are două rânduri de fortificații de piatră. Cercetările din acest sit arată existența a cel puțin patru perioade de fortificare, care se pot distinge în timp. Primele urme de locuire datează aici din epoca bronzului. Din săpăturile arheologice reiese că în acest loc a funcționat o așezare fortificată, având două faze de construcție. Unele dintre săpături se încadrează în secolul al II-lea î.Hr., o cetate de pământ datează din secolul al V-lea d.Hr., iar fortificația care se vede și azi a fost construită în secolul al XV-lea, o dată cu cetatea Golubăț de pe malul sârbesc.

Cetatea Coronini de pe malul Dunării, care a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice în anul 2004 și care reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă, se identifică cu fortificația medievală ce purta numele regelui Sfântul Ladislau, fiind menționată în documente începând cu anul 1430, sub diverse forme: Zenthlerzlowara, Zenth Lazlovara, Sand Ladislaem, Santus Ladislaus.

‘Aceasta a jucat un rol strategic de primă importanță în sistemul defensiv de pe Dunăre, conceput în vremea regelui Sigismund de Luxemburg. Cercetarea arheologică a confirmat că fortificația de la Coronini, alături de cea de la Severin, reprezentau elemente defensive majore ale liniei de apărare a Dunării, la mijlocul secolului al XV-lea. Incinta din veacul al XV-lea a fost amplasată pe vârful dealului, racordată fiind la fortificația mai veche, din secolul al XIII-lea, de la baza platoului de la Culă. Incinta exterioară a reprezentat un zid din piatră, cu o grosime de 2,80 — 3 metri, care are un traseu elipsoidal, ce înconjoară, la bază, platoul de pe dealul Culă’, explică cercetătorul dr. Dumitru Țeicu, directorul Muzeului Banatului Montan din Reșița.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES FOTO

Zidul a fost ridicat din piatră de calcar de carieră, cu fațade de blocuri, îngrijit lucrate. Observațiile stratigrafice au evidențiat o cantitate apreciabilă de arsură, ce provenea de la suprastructura din lemn a incintei. Capacitatea de apărare a fost întărită de un șanț de apărare pe zona de nord și nord-est a incintei exterioare. De asemenea, potrivit dr. Dumitru Țeicu, incinta elipsoidală din zid, de la Coronini, a fost construită la jumătatea secolului al XIII-lea. Aceasta închidea o suprafață ce măsura, pe axe, 190 metri/100 metri. În interiorul acestei suprafețe, pe culmea platoului de la Culă, s-a ridicat, în anul 1428, o fortificație din zid de dimensiuni mai mici, în vremea regelui Sigismund de Luxemburg.

O altă măsură de apărare era șanțul de pe partea nordică, lat de nouă metri, dotat cu pod de piatră. În anul 1433, comandantul cetății era Eberhard Sasul. În timp, cetatea a fost pusă la dispoziția cavalerilor teutoni.

Așezarea Coronini este atestată în timpul Pașalâcului de Timișoara, sub numele de Alibeg. Numele actual al comunei provine de la cel al generalului-conte Johann Baptist Coronini-Cronberg, președintele administrației imperiale a voievodatului Serbiei și a Banatului Timișan, între 1849 — 1859.

Comuna Coronini este cea mai nouă colonie românească din Clisura Dunării. Istoria arată că în anul 1859, din porunca grofului Coronini-Cronberg, vechii localnici au părăsit vatra veche a satului, Alibeg, și s-au așezat pe malul Dunării. În 1967, comuniștii modifică denumirea comunei și, astfel, dintr-o localitate al cărei nume respira aer burghez, Coronini devine Pescari. Către finalul perioadei comuniste, timp de doi ani, comuna se desființează și devine sat aparținător de Moldova Nouă, pentru ca în anul 1990 să redevină comuna Pescari. În anul 1995, i se dă vechea denumire, aceea de Coronini.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES FOTO

Populația comunei Coronini este, în mare parte, de naționalitate română. Din localitatea Coronini, însă, de pe malul Dunării, se urcă pe munte circa cinci km, până la Sf. Elena, sat aparținător comunei, unde locuitorii sunt de etnie cehă. Principala cauză a migrării cehilor către Banat a constituit-o războiul cu francezii. Primele familii cehe s-au stabilit în aceste locuri încă din anul 1823. Locul în care s-au așezat a fost botezat Elisabetfely, iar peste doi ani, în 1825, a fost înființat și satul Sfânta Elena.

Dincolo de faptul că această zonă a fost binecuvântată cu atâtea frumuseți, locul prezintă și reale oportunități pentru afaceri turistice, din păcate prea puțin exploatate până acum. Cei care au ajuns aici spun că nu mai există în Europa un defileu atât de larg. În acest loc, fluviul are lățimea de cinci km.

AGERPRES/ (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Mihai Simionescu)

Prof.dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Programul de transplant hepatic de la Institutul Fundeni a început după ce medicul Irinel Popescu a efectuat un stagiu de trei ani, fără întrerupere, la Spitalul Universității din Pittsburg și la Spitalul Mount Sinai din New York (SUA). Apoi programul a cunoscut un curs permanent ascendent. ”După o perioadă extrem de grea a începutului 1997-2000, la 15 aprilie 2000 a fost efectuat primul transplant după care pacientul — Gheorghe Penea — a supraviețuit, a declarat prof. dr. Irinel Popescu într-un interviu acordat AGERPRES, în 2009.

Între 2000 și 2006 numărul de operații a fost relativ redus, din cauza dificultăților financiare și mai ales a numărului mic de donatori. Atunci când au existat donatori, s-au efectuat și 4 transplanturi într-o singură zi (în 2001).

În 2008 s-au efectuat 20 de transplanturi, iar la finalul anului respectiv numărul total de transplanturi efectuate în institut ajunsese la 100.

Din 2006 până în 2009, datorită creșterii semnificative a numărului de donatori, programul de transplant hepatic a cunoscut o curbă ascendentă, ajungând la valoarea unor programe vest-europene, iar rezultatele de supraviețuire au ajuns la 90%.

Începând din 2000, mai mulți membri ai echipei de transplant hepatic au efectuat stagii de pregătire în Franța, Italia, Germania, Coreea de Sud.

Activitatea centrului este susținută de Fundația pentru Chirurgia Ficatului, înființată în anul 2000. Sponsorizările și donațiile colectate au permis modernizarea centrului prin dezvoltarea unei rețele de calculatoare și informatizarea evidentei pacienților, dotarea cu aparatură medicală performantă, precizează site-ul www.icfundeni.ro.

În cadrul modernizărilor înregistrate se înscrie și informatizarea Clinicii prin desfășurarea primului Centru Pilot de Telemedicină din România în colaborare cu Agenția Spațială Română. În Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic au fost create un compartiment de chirurgie toracică precum și două unități de diagnostic, de endoscopie și de ecografie, toate acestea având un efect benefic în abordarea multidisciplinară a pacienților operați.

Experiența de peste 800 de rezecții hepatice în decursul a 10 ani și cea în transplantul hepatic a permis redactarea tratatului ”Chirurgia Ficatului”, publicat în 2004, sub conducerea prof. dr. Irinel Popescu, cu colaborare internațională. De asemenea, activitatea universitară a fost perfecționată prin elaborarea unui curs pentru studenți, precum și un manual utilizat pentru admiterea în rezidențiat. În colaborare cu alte centre chirurgicale, Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic a organizat o serie de congrese cu participare internațională: simpozioanele și cursurile postuniversitare ale Secției Române a IASG (International Association of Surgeons and Gastroenterologists), congresele ARCE (Asociația Română de Chirurgie Endoscopică), potrivit site-ului www.icfundeni.ro.

La Institutul Clinic Fundeni s-au efectuat aproape toate procedeele de transplant cunoscute — transplant cu ficat întreg de la donator decedat, transplant cu ficat parțial de la adult la copil (utilizat în cazul copiilor sub 2 ani), dar și de la adult la adult (utilizat mai ales în cazurile de cancer hepatic), transplant cu ficat împărțit, cu ficat redus, transplant de tip ”domino”. Acest ultim tip de transplant a fost efectuat prima oară în 2002, unei paciente cu hipercolesterolemie ridicată, căreia i s-a transplantat un ficat normal, iar ficatul acesteia a fost transplantat unei bolnave cu ciroză.

Acest caz rar a fost publicat, în 2003, în revista ”Transplantation”, iar, în 2009, în publicația ”Clinical Transplantation”.

Institutul Fundeni a dezvoltat de-a lungul anilor o permanentă colaborare cu programe de transplant de la Spitalul Niguarda din Milano, condus de profesorul Domenico Forti, și cu Spitalul Universitar din Essen, condus de profesorul Cristoph Broelsch, explica profesorul Irinel Popescu în interviul acordat AGERPRES.

Alte colaborări au fost cu Spitalul Lozenec din Sofia și Spitalul Universitar din Novisad, de această dată pentru ca prin programul românesc de transplant să poată fi dezvoltat programul de transplant din Bulgaria și Serbia.

Centrul de Chirurgie generală și transplant hepatic Fundeni este un centru metodologic pentru formarea în supraspecializarea de chirurgie hepatică și transplant hepatic pentru cursanți din centrele universitare de la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași.

La 17 aprilie 2015 s-au împlinit 15 ani de la primul transplant hepatic reușit din România. ”Pacientul Gheorghe Penea, Jean cum îl știu toți, are 61 de ani și multe planuri de viitor. La 46 de ani, credea ca totul s-a sfârșit. Avea ciroză cu virusul hepatitei B, în ultimul stadiu. Iar transplantul de ficat era singura lui șansă. Fusese la Milano, în Italia, pentru un ficat sănătos, dar ajunsese pe lista de așteptare. Boala nu aștepta, însă… Salvarea i-a venit la Fundeni, când nu mai spera. Pe 15 aprilie 2000, a beneficiat de primul transplant de ficat reușit în România, de către profesorul Irinel Popescu.”, se arată pe site-ul medicului, irinel-popescu.ro.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Podgoria Drăgășanilor are o istorie ce datează încă de pe vremea geto-dacilor, de acum peste două mii de ani. În sprijinul acestei teorii stau numeroase vestigii și legende. Una dintre legende este cea referitoare la denumirea a două vechi soiuri locale de viță-de-vie, Braghină și Gordan, cultivate la Drăgășani. Astfel, se pare că denumirea de ”Braghină” ar proveni de la ”Bagrina”, numele uneia dintre fiicele regelui Burebista, cel care a ordonat defrișarea viilor, iar denumirea ”Gordan” ar proveni de la numele unui viteaz luptător dac, ale cărui fapte de vitejie deveneau de neîntrecut, dacă înaintea confruntării bea câteva pahare de vin, notează renumitul oenolog Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

În trecut, această podgorie ocupa o suprafață ceva mai mare decât ocupă în prezent. Astfel, în secolele XVI-XVII, viile Drăgășanilor ajungeau până la Râmnicu Vâlcea. De asemenea, există documente care atestă acte de danie făcute mănăstirilor de către Mihai Viteazul, ce datează din secolul al XVI-lea, iar via ”Bărăția” din Dealul Oltului, plantată între 1512 și 1522, a aparținut domnului Matei Basarab. De altfel, aici au avut proprietăți viticole mai multe vechi familii boierești, precum cele ale Banului Buzescu, ale Banului Ghica, ale principilor Bibescu și Știrbei, iar boierul Iancu Jianu din Romanați a avut ”Via Foișor”. De asemenea, aici s-au refugiat în repetate rânduri familiile boierești craiovene în fața incursiunilor turcești.

Vinurile de Drăgășani erau foarte apreciate în trecut, aprecierile regăsindu-se în însemnările unor călători precum Raichevici, J.L. Carra, Colson Felix și Domenico Sestini. Ampelograful francez J.Roy Chevier spunea că: ”Aici posedau vii de frunte domnitorii, boierimea și mănăstirile, făcând vinuri bune de lux, pentru masă și pentru export”. Până la apariția filoxerei, sortimentul vinurilor de Drăgășani era format din soiurile Crâmpoșie, Braghină și Gordan, la care se adăuga Tămâioasa albă românească, acestea fiind culese împreună și dând un vin de o calitate deosebită, cu o tărie alcoolică de 9-10% vol. O veche zicală din popor spunea: ”Crâmpoșia dă tăria, Braghina produce spuma, iar Gordanul umple butea”.

După invazia filoxerei, prima vie altoită pe portaltoi de origine americană a podgoriei Drăgășani a fost plantată la Bărăția, în anul 1895, de Dumitru Gh. Simulescu, la îndemnul lui Ioan C. Brătianu, potrivit site-ului oficial al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Viti-vinicolă Drăgășani, scdvv-dragasani.ro. În scopul reconstrucției viticulturii după invazia filoxerei, au fost înființate pepiniera și Stațiunea Viticolă Drăgășani. Pepiniera viticolă de stat Drăgășani a fost înființată de viticultorul și ampelograful Gheorghe Nicoleanu și a luat ființă în anul 1896. Stațiunea de Cercetări Viticole Drăgășani i-a avut ctitori pe profesorii Gheorghe Ionescu Șisești, I.C. Teodorescu și Gherasim Constantinescu și a luat ființă în anul 1936. În 1940, Pepiniera și Stațiunea se contopesc sub denumirea de Stațiunea Experimentală de Viticultură și Enologie Drăgășani, menționează sursa citată anterior.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

În prezent, inima podgoriei o formează centrul viticol Drăgășani, la care se adaugă centrul viticol Iancu-Jianu și centrele Gușoeni și Cerna. Sortimentul centrului viticol Drăgășani este format din soiurile Sauvignon, Chardonnay, Riesling italian, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală (pentru vinuri albe); Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot (pentru vinuri roșii) și Tămâioasa românească (pentru vinuri aromate). Mai recent, în sortimentul podgoriei Drăgășani au intrat și câteva soiuri noi, create de Stațiunea de cercetări viticole: Crâmpoșia selecționată, o replică a vechii Crâmpoșii (pentru vinuri albe), Novac și Negru de Drăgășani (pentru vinuri roșii), Victoria (soi valoros pentru struguri de masă, răspândit pe multe meridiane ale globului), Azur (soi negru pentru struguri de masă), Călina (soi pentru stafide).

Profesorul I.C. Teodorescu, vorbind despre podgoria Drăgășanilor, spunea: ”într-un decor minunat și nespus de armonios s-au pomenit Drăgășanii de când îi știe lumea. Delicata esență de sănătate și bucurie pe care au dat-o Drăgășanii sub forma unui vin durabil, ușor spumos și cu reflex incomparabil de atrăgător a servit la împărtășirea celor mai luminoase figuri ale trecutului: nobilimea dacă, generalii oștilor romane, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, precum și cei mai temuți haiduci și pandurii liberatori ai lui Tudor. Cine trece pe lângă apa Oltului, în sus de Drăgășani, să se descopere cu evlavie în fața acestui templu măreț și unic al țării”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) provinciacrisana.blogratuit.ro

Zona pe care se află monumentul este o rezervație naturală de tip geologic ce conservă podul propriu-zis și vegetația dezvoltată pe substrat calcaros cu numeroase elemente specifice zonei mediteraneene. O interesantă varietate de plante crește pe calcarul din zonă, între care se poate remarca, odată cu venirea primăverii, liliacul sălbatic.

Foto: (c) lataifas.ro

Potrivit unor informații geologice, aici ar fi existat, inițial, o peșteră, din care a mai rămas doar podul natural, săpat de ape. Dincolo de ipotezele științifice, priveliștea oferită de natură este impresionantă, așa cum arată site-urile www.speologie.org și www.infopensiuni.ro

Spectaculosul monument pare o șa imensă despre care legendele spun că ar fi aparținut, în vremuri de demult, uriașilor care păzeau minele de aur din apropiere ale dacilor. Alte istorisiri susțin, potrivit www. lataifas.ro, că stânca, în forma ei de odinioară, nesăpată de ape, a ajuns acolo în timpul erupțiilor vulcanice ale muntelui Caraci, aruncată la zeci de kilometri distanță de vulcanul, pe atunci, activ.

Foto: (c) speologie.org

Podul Grohot se întinde pe o suprafață de un hectar, are o lungime de 20 metri și o lățime de 12 metri, este acoperit cu copaci, iar pe sub el curge Pârâul Grohot.

Turiștii pot admira, potrivit surselor amintite, abrupturi desfășurate în întreaga lor splendoare, piscuri ascuțite, ravene în rocă sau grohotișuri mobile. În partea din amonte a Podului, tunelul subteran este mai larg, apele ocupând întreaga albie doar la viituri, iar în cea din aval lărgimea galeriei nu depășește cinci metri, fiind inundată în totalitate.

Podul natural de la Grohot rămâne unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Hunedoara. În țara noastră mai există o singură formațiune asemănătoare, în comuna Ponoarele din județul Mehedinți, fenomenul fiind o raritate.

Foto: (c) speologie.org

Zona este inclusă într-un circuit turistic, numit Circuitul Cheilor: Țebea — Bulzeștii de Jos — Podul Grohotului — Cheile Uibăreștilor — Cheile Ribicioarei — Ribița — Țebea. Nu este amenajată turistic, dar constituie un spațiu perfect pentru amatorii de drumeții prin locuri sălbatice.

Priveliștea este impresionantă în lunile mai-octombrie, iar pasionații de ciclism, moticiclism cross sau enduro apreciază traseul plin de serpentine, cu urcușuri și coborâșuri, așa cum arată www.motociclism.ro

Accesul se face din nordul județului Hunedoara, pe drumul din comuna Baia de Criș spre Bulzeștii de Jos.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Photo credit: (c) Transylvania Horse Show website

Competitors and fans from 14 countries participated this weekend in the fifth edition of the Transylvania Horse Show that ran in the Prod village, 16 km from Sighisoara city. The event enjoyed a 4,000-strong audience who came to relax in the heart of nature, enjoy the competition and delve into the secrets of horsemanship.

Transylvania Horse Show featured three types of competitions: Concours Complet International (CCI*); Romanian Cup Eventing — Novices and Pre-novices class, a section intended for young horses and competitors with less experience in eventing competitions; and Student Riders Nations Cup (AIEC Student Riders Nation Cup — Romania 2015), organized together with the Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC).

Calin Nemes on horse Eros won the gold in the international eventing with a total score of 67.9; Viorel Bubau on horse Rustic came in second with a score of 95.7 points.

For this section of the competition, the riders had to go through three trials: dressage, obstacles and cross-country.

At the Novices class, Calin Nemes came on top once again, this time on Funny Flight, with 57.6 points. Second was Orsolya Juhasz on Romantic Boy (61.6 points), and Monica Zagan on horse Avalanche (70.3 points) claimed the third position.

At the Pre-novices class, the top rider was Adrian Gherghina on horse Epic (58.7 points), while Timea Kovacs on mount Yavrum was the winner in the Pre-novices Children category (62.7 points).

The Romanian team made up of riders Cristian Ceausescu, Bogdan Leonte and Raul Ilioi won for the first time the Student Riders Nations Cup; team Germany won the silver and Austria — the bronze.

In the individual competition, Austrian student Katharina Wilding won the gold, Belgium’s Kaeye Anne claimed the silver and the bronze went to German student Alexandra von der Leyen.

The Transylvania Horse Show 2011, 2012 and 2014 editions received the AIEC “Competition of the Year” award. AGERPRES

Photo credit: (c) Alex MICSIK / AGERPRES PHOTO

“I’m honoured to accompany these days to Bucharest a delegation including prestigious companies in the USA, from the IBM to Microsoft and Hewlett Packard. The US sees many opportunities in the further development of relations in the cybersecurity field with Romania. We want to create a much safer Internet cyberspace. One of the best ways to help Romania protect its networks is by continuing to implement new projects. Romania became a leader on the informational technology market. And, when I say this, I will give you just one example: here we have Bitdefender, a Romanian company that launched a revolutionary solution in cybersecurity named Box, strictly designed for domestic users. We already know that Romanian is the second language spoken in the Microsoft offices around the world,” Andrews underscored.

The representatives of the US Commerce Department specified that, in order for the further development of partnerships with Romania, it is important to not have new laws that could stop innovation.

“There is enough room for growth in what the development of partnerships between Romania and the USA is concerned. That’s why it is important to not have new laws that would prevent inter-operability and block innovation. The government and the industrial sector must cooperate smoothly. Cybersecurity is a place that can provide prosperity for both our countries,” said the US official.

The Romanian Government, via the Ministry for Information Society (MSI), together with the US Commerce Department and the Commercial Service of the US Embassy to Bucharest over May 11-13 are organizing at the Parliament Palace the Regional Cybersecurity Summit.

Participating in the event there are 17 Central and South-Eastern European states, either members or non-members of the EU and NATO. These countries will present their policies in what regards cybersecurity and will approach new themes, such as threats and cyber vulnerabilities, the identification of opportunities for international and regional cooperation and they will have an exchange of good practices in the field.

The Bucharest Summit brings together governmental officials, companies and specialists in the cybersecurity field from both the public and private sectors in Albania, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Estonia, Hungary, Latvia, Lithuania, Macedonia, the Republic of Moldova, Montenegro, Poland, Serbia, Slovakia, Slovenia, Ukraine, USA and Romania.

At the same time, the US Trade Department and the US Embassy in Bucharest’s Trade Service are conducting a trade mission made of 20 US companies to present solutions they can offer in the field. AGERPRES

Foto: (c) www.facebook.com/MentoratLSRS

“Proiectul Caravana LSRS Online este continuarea firească a LSRS Face2facebook și se adresează tinerilor interesați de studiul în străinătate. Prin intermediul proiectului, aceștia vor avea ocazia să intre în contact direct, online, pe Facebook, cu studenți români de pe trei continente, ce studiază în Danemarca, Norvegia, Spania, Turcia, Luxemburg, Germania, Austria, Franța, SUA, UK, Belgia, Suedia, Elveția, Olanda, Irlanda, Arabia Saudită, Finlanda, China și Canada”, a anunțat LSRS print-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Caravana Online își dorește să sprijine tinerii interesați să studieze în străinătate facilitându-le accesul la informații cât mai complete, venite de la persoane care au studiat sau studiază în diferite țări ale lumii.

Proiectul se va desfășura începând cu data de 18 mai până pe 30 mai, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/MentoratLSRS, în intervalele orare 19,00 — 20,00 și 20,00 — 21,00.

Moderatorii discuțiilor vor fi voluntari LSRS cu experiență, studenți sau absolvenți ai unui ciclu de studii în universități din străinătate.

Toate detaliile proiectului Caravana LSRS Online pot fi găsite pehttp://gostudy.lsrs.ro/ și pe Facebookhttps://www.facebook.com/MentoratLSRS.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu)

Foto: (c) Sigla Oltcit / istoricauto.ro

Numele noii mașini era o combinație între cuvintele Oltenia și Citroen, iar sigla era un O de la Oltenia și un V întors, preluat din sigla Citroen. În acest parteneriat, francezii au adus licența de fabricare, planurile și liniile de asamblare. De asemenea, a existat din partea franceză și angajamentul că va cumpăra produsul finit pentru a-l distribui în Franța, Austria, Belgia, Olanda și Italia, potrivit site-uluiwww.4tuning.ro.

Producția de mașini a început în 1982, acestea fiind realizate în diferite versiuni. Modelul Club era echipat cu un motor de 1 129 cmc și cutie de viteze în 4 trepte. Ulterior s-au fabricat diverse variante ale modelului: Oltcit Club 11 RT, Oltcit Club 11 RM, Oltcit Club 12 TRS cu motor de 1 299 cmc și cutie de viteze cu 5 trepte, Oltcit Club 12 CS — model utilitar, camionetă cu benă în locul banchetei spate și al portbagajului, motor de 1 299 și o cutie de viteze în 5 trepte.

Foto: (c) istoricauto.ro

Modelul Special echipat cu motorul de Citroen Visa, de 652 cmc și aprindere electronică integrală, prindea o viteză maximă de 125 km/h.

Modelul Axel 12 TRS dotat inițial cu motor de 1200 cmc, dar înlocuit ulterior cu un motor de 1 299 cmc și cutie de viteze în 5 trepte, a fost realizat exclusiv pentru export în Franța, Olanda, Belgia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Argentina, Uruguay, Paraguay, Ecuador, Venezuela, Costa Rica, Columbia, Siria, Iordania, Egipt, Turcia, Bulgaria, potrivit www.istoricauto.ro.

După 1989, producția continuă sub numele Oltcit până în 1991, când numele este schimbat în Oltena și se schimbă și sigla. Fabrica preia numele Automobile Craiova SA.

La sfârșitul anului 1994, se înființează compania mixtă — S.C. Automobile Craiova S.A. și grupul sud-coreean Daewoo. Această fabrică a fost construită pentru producerea a mai mult de 100.000 de vehicule/an. Vehiculele Oltena se mai vând până în 1996, iar ultimul model de Oltcit se vinde în februarie 1996, după care uzina începe fabricarea de mașini Cielo, Tico și Matiz, precizează www.4tuning.ro.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) activecitizenship.net

Aceste boli au ponderea cea mai mare între bolile de pe continentul european, fiind responsabile pentru 86% din totalul deceselor. Bolile cronice afectează peste 80% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și reprezintă o provocare majoră pentru sistemele de sănătate și cele sociale. Se estimează că 700 de miliarde de euro pe an (însemnând 70-80% din bugetele globale ale UE pentru sănătate) reprezintă cheltuielile pentru bolile cronice în Uniunea Europeană. Este esențială găsirea de noi modalități pentru a investi în sisteme de sănătate durabile pentru tratarea bolilor cronice, se menționează pe pagina dedicată zilei din acest an de Active Citizenship Network, potrivit site-ului www.activecitizenship.net.

De asemenea, sunt necesare noi abordări mai eficiente și mai inteligente pentru prevenirea și tratamentul bolilor cronice. Pentru a schimba ceea ce nu corespunde situației actuale din domeniul sănătății, este esențială reflectarea asupra modului și asupra măsurii în care dreptul de a avea standarde de calitate poate fi respectat, în contextul reducerilor și constrângerilor financiare.

Multe țări din UE au elaborat recomandări pentru reformarea sistemelor de sănătate pentru a eficientiza, dar acest lucru nu este suficient. Nu doar suma care este cheltuită contează, ci și modul în care banii sunt cheltuiți determină starea de sănătate a unei țării. Acest lucru a fost a fost subliniat și de noul comisar pentru sănătate Vytenis Povilas Andriukaitis în concluziile Consiliului Miniștrilor Sănătății, la 1 decembrie 2014, la Bruxelles. Potrivit comisarului, “sectorul de sănătate este un factor care contribuie la creșterea economică” și “inovarea este esențială pentru a garanta siguranța pacienților și calitatea îngrijirii”, menționează site-ul dedicat Zilei europene a drepturilor pacienților.

Carta Europeană a Drepturilor Pacienților cuprinde 14 drepturi fundamentale: dreptul la măsuri preventive, accesibilitate, informare corectă, consimțământul informat, alegere liberă, respectul intimității și confidențialitate, respect pentru timpul pacientului, respectarea standardelor de calitate, siguranță, inovație, evitarea suferinței și durerii care nu sunt justificate, tratamentul personalizat, dreptul de a manifesta nemulțumirea și dreptul de a fi compensat.

Active Citizenship Network (ACN) a lansat marcarea acestei zile în 2003. ACN, înființată în decembrie 2001, este o rețea flexibilă de organizații europene civice, care sunt implicate ca parteneri în proiecte pentru a încuraja participarea activă a cetățenilor în procesul decizional european. ACN recunoaște rolul organizațiilor civice naționale și locale în acest proces.

În România, începând din 2007, Ziua europeană a drepturilor pacienților este marcată la 18 aprilie, dată la care a luat ființă Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)