Vedere din Kiev, capitala Ucrainei

În mileniul I î. Hr., mai multe regiuni au fost ocupate de cimerieni, sciți și sarmați, și în mileniul I d. Hr., de huni, goți, bulgari, avari, khazari și maghiari. După secolul al IV-lea, regiunea a fost ocupată de triburi slave. Slavii de răsărit constituie, în secolul al IX-lea, primul stat rus cu centrul la Kiev (Rusia Kieveană) care, în vremea domniilor lui Vladimir I Sveatoslavici (980-1015) și Iaroslav I cel Înțelept (1016-1054), atinge apogeul puterii și strălucirii culturale.

În 988, Vladimir I se creștinează, ortodoxismul preluat prin intermediul Bizanțului devenind noua religie de stat.

În secolele XII-XIII, Rusia Kieveană se destramă în mai multe cnezate, fiind cucerită, mai ușor, în anii 1237-1240 de către mongoli. Aceștia întemeiază Hanatul Hoardei de Aur, care frânează evoluția economică și social-politică a ținuturilor ucrainene.

În secolul al XIV-lea, Marele Cnezat al Lituaniei anexează cea mai mare parte a Ucrainei, iar Polonia ocupă după 1340, cnezatul Halâci-Volânia. După reunirea Poloniei și Lituaniei în timpul domniei lui Vladislav II Jagello (1386), practic întreg teritoriul ucrainean (cu excepția stepelor sudice) se află, pentru mai bine de două secole și jumătate între hotarele statului polono-lituanian.

Sursă foto: captură YouTube

Prin Tratatul de la Pereiaslavl (1654), Bogdan Hmelnițki proclamă unirea Ucrainei cu Rusia în schimbul recunoașterii unei largi autonomii. Tratatul de la Andrussovo (1667), care încheie războiul ruso-polon (1654-1667) recunoaște înglobarea teritoriului de la răsărit de Nipru (cu orașul Kiev) în Imperiul Țarist.

Prin anexarea Hanatului Crimeei de către Ecaterina II în 1783, partea de Sud a Ucrainei este inclusă astfel în Imperiul Rus. În urma celor trei împărțiri ale Poloniei (1772-1795), Ucraina apuseană și Volânia sunt anexate de către Imperiul Țarist, iar Galiția (fostul Halici) revine Austriei. Astfel, între 1798 și 1918, teritoriul ucrainean se află împărțit între Rusia și Imperiul Habsburgic.

Ucrainenii au intrat în Primul Război Mondial atât de partea Puterilor Centrale, sub Austria, cât și de partea Antantei, sub Rusia.

În urma Păcii de la Riga, tratat semnat de Rusia Sovietică, Ucraina Sovietică și Polonia, vestul Ucrainei a fost împărțit și încorporat în Polonia, iar părțile central și estice au format RSS Ucraineană, în martie 1919, care a devenit, ulterior, republică fondatoare a URSS, în decembrie 1922.

În septembrie 1939, în urma invadării Poloniei, trupele germane și sovietice și-au împărțit teritoriul acesteia. Astfel, Galiția și Volânia, cu populația lor majoritar ucraineană, au fost unite cu restul Ucrainei.

În urma Ultimatumului sovietic din 26-28 august 1940, România a fost forțată de URSS să cedeze Basarabia și Nordul Bucovinei, RSS Ucraineană încorporând nordul și sudul Basarabiei, Nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupat de sovietici. Aceste anexări teritoriale au fost recunoscute de tratatele de pace din 1947.

Sursă foto: captură YouTube

La 16 iulie 1990, noul parlament a adoptat Declarația Suveranității de Stat a Ucrainei. La 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declarația de Independență, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent.

Pe teritoriul Ucrainei se afla 300 de muzee, 7 rezervații naționale istorice și culturale și peste 150 de exemple diferite de cultură, istorie, arheologie, orașe, palate, parcuri și arhitectură. Aici se află 80% din artefactele și monumentele lăsate în urmă de epoca Rusia Kieveană, printre care se numără Mănăstirea Peșterilor și Catedrala Sf. Sofia.

Capitala și cel mai mare oraș din Ucraina este Kiev, având o populație de 2,942 milioane de locuitori, potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Așezat de-a lungul fluviului Nipru, Kievul a fost fondat în secolul al VIII-lea d.Hr., iar spre sfârșitul secolului al IX-lea d.Hr., principii săi au extins teritoriul, pentru a crea Rusia Kieveană. În 1240 a fost distrus de tătarii Hoardei de Aur; după reconstrucție, a intrat sub controlul lituanienilor, polonezilor și cazacilor.

Sursă foto: captură YouTube

A fost alipit Rusiei în 1793, iar în 1934 a devenit capitala Republicii socialiste Sovietice Ucraina. A devenit capitala Ucrainei odată cu obținerea independenței, în 1991.

Important oraș industrial, Kievul este și un centru educațional și cultural; găzduiește Universitatea Națională ”Taras Șevchenko” și Academia de Științe a Ucrainei.

Orașul Vechi din Kiev este plin de clădiri istorice, cea mai renumită fiind Catedrala Sf. Sofia, cu mozaicurile și frescele sale superbe. Catedrala are 13 domuri aurite și a fost construită în secolul al XI-lea, fiind înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Lavra Petcherskaia, cel mai mare complex monahal creștin ortodox, în catacombele căruia se află moaștele a peste 100 de călugări canonizați și a unei călugărițe.

Lavra Pecerska sau Mănăstirea Peșterilor este cel mai mare complex monahal creștin ortodox. Vestit loc de pelerinaj, Lavra Pecerska este înscrisă ca ansamblu pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Pe o suprafață de 28 de hectare se află peste 100 de edificii, biserici de suprafață și subterane, două peșteri cu moaște de sfinți, clopotnițe, fortificații, grote cu lungimea de peste 1.000 de metri. Pelerinii pot vizita aceste grote și biserica subterană de aici.

Interior Lavra Petcherskaia

Alte atracții turistice în Kiev, potrivit infotour.ro, sunt: Poarta de Aur, construită în 1037 de Prințul Iaroslav cel Înțelept, care după atacul mongolilor în 1240 a început să se deterioreze; pe vechile ruine specialiștii au reconstruit Poarta de Aur, astăzi fiind muzeu; catedrala Sf. Vladimir; Casa cu Himere, a cărei fațadă este decorată cu cele mai surprinzătoare simboluri animaliere, de la sirene până la antilope sau trompe de elefanți; Opera din Kiev; Muzeul Național de Artă, Muzeul Miniaturilor, Muzeul Arhitecturii Populare și a Vieții Rurale din Kiev, Muzeul Aviației, Muzeul Național al Istoriei Marelui Război Patriotic, Muzeul Cernobâl, Muzeul ”Mikhail Bulgakov” consacrat celebrului scriitor, găzduit de casa în care acesta s-a născut.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Exponatele sale de valoare sunt prezentate publicului într-un mod învechit, cu mobilier demodat și în încăperi cu pereții îngălbeniți.

Aproape 45.000 de vizitatori trec anual pragul muzeului, majoritatea tineri care vin pentru simpla vizitare a muzeului, dar și pentru programele educaționale, ce se desfășoară în cadrul instituției muzeale, însă autoritățile nu au găsit resurse financiare suficiente ca să îmbunătățească imaginea acestui colț de istorie și știință.

“Din păcate, din momentul finalizării actualului muzeu (1990) nu a mai existat un moment zero al refacerii întregii clădiri atât ca infrastructură, cât și ca mobilier sau modalitate de prezentare a exponatelor. Investițiile s-au făcut parțial — de exemplu s-a refăcut instalația electrică, s-au văruit două-trei săli, s-a înlocuit 10% din țigla acoperișului, etc. — reușind astfel să ne menținem pe linia de plutire. Mobilierul demodat nu afectează direct starea exponatelor, dar indirect împreună cu modalitatea învechită de expunere scade valoare expozițională a eșantioanelor din colecțiile MNG”, a declarat pentru AGERPRES dr. Rodica Tiță, coordonatorul muzeului.

Reprezentanta acestei clădiri de patrimoniu, aflată în administrarea Institutului Geologic al României, crede că “este necesar un proiect major în care să fie cuprinse investiții atât în infrastrucura muzeului, cât și în refacerea modului de expunere a eșantioanelor”, crescând în acest fel interactivitatea în cadrul instituției culturale.

“Se așteaptă o inițiativă la nivel înalt, guvernamental”, a admis Rodica Tiță.

MNG este un muzeu relativ complet al științelor geonomice și a fost conceput de către prof. Marcian Bleahu ca o plimbare printr-un manual de geologie, fiind unicul muzeu de acest gen din România. Muzeul are aproape 70.000 de obiecte în colecțiile sale, a precizat Rodica Tiță.

În Muzeul Național de Geologie, vizitatorul, dar și specialistul, sunt invitați să descopere toate ramurile științelor geonomice, de la formarea planetelor, a mineralelor, a zăcămintelor de minerale utile, până la evoluția vieții pe Pământ.

 Clădirea adăpostește, în cele 22 de săli special amenajate pentru vizitare, 14 expoziții de bază în care sunt prezentate eșantioane reprezentative pentru toate ramurile științelor geologice, exponatele sale putând exemplifica domeniile respective: mineralogie, petrografie și zăcămintele minerale, reprezentate în colecțiile științifice prin circa 45.000 de eșantioane, dintre care 6.000 au fost selectate pentru sălile de expunere deschise publicului, paleozoologie și paleobotanică, cu circa 25.000 de eșantioane în colecțiile științifice, dintre care 1.730 au fost expuse în muzeu, atât în sălile de sistematică, cât și în cele de geologie istorică, geologie stratigrafică și geologia României.

În ceea ce privește exponatele de mare valoare, care au fost deja clasate sau se află în curs de clasare (conform Legii patrimoniului național mobil, nr. 182/2000) în categoria Tezaur din cadrul Patrimoniului Național Mobil, oficialul muzeului a menționat că acestea ar fi mineralele descrise pentru prima dată în lume pe teritoriul României, o parte din eșantioane reprezentând “flori de mină”, altele, minerale rare din România și din lume, ca și cele câteva sute de specii paleontologice (holotipi) descrise pentru prima dată în lume pe teritoriul țării noastre.

Colecțiile Muzeului Național de Geologie dețin atât exemplare ale celor mai vechi roci (1,9 miliarde de ani) sau purtând cele mai vechi urme de viață (600 milioane de ani) din subsolul țării, cât și cea mai completă colecție de roci și fosile din România.

Referitor la proiectele educaționale, acestea sunt atât proiecte adaptate programelor școlare, cât și proiecte cerute în mod deosebit de către vizitatori. Un proiect deosebit îl reprezintă crearea unui centru de pregătire a participanților la Olimpiada Internațională de Științele Naturii. Cercetătorii din cadrul muzeului sunt implicați și în proiecte de cercetare, care în majoritatea lor sunt în consorții de cercetare împreună cu alte instituții din țară și din străinătate.

Cercetătorii din cadrul muzeului participă la mai multe proiecte și programe interne și internaționale. Unul dintre acestea este proiectul ERCIP (“European River Corridor Improvement Plans”), finanțat din Fonduri Structurale, prin Programul INTERREG IVC, ce durează trei ani și care a început în ianuarie 2012. Este, practic, un proiect privind hidrogeologia regiunii, cu referire specială la apele termominerale din zonă, realizându-se un studiu de inundabilitate, precum și documentarea și fundamentarea unei noi colecții de fosile de la Muzeul de Istorie Carsium.

De asemenea, un alt proiect important la care participă cercetători ai MNG este “GeoSEE Innovative uses of low-temperature geothermal resources in South East Europe”, finanțat din fonduri structurale prin “South East Europe Programme”.

AGERPRES/(AS—autor: Mihaela Tudorache, editor: Cristian Anghelache)

Sursa foto: unesco.org

În acest an UNESCO, împreună cu asociația culturală “Fait a Cuba” și Galeria Vallois organizează, la Paris, în perioada 4-11 septembrie, un eveniment format dintr-un seminar, o expoziție și un spectacol, pentru a marca această zi. Aceste activități vor oferi o reflecție la plural asupra relației pe care artiști contemporani o au cu istoria și cu fenomenul numit sclavie. După abolirea sclaviei, generații de artiști din diverse domenii creative au revizuit, au modernizat și au transmis ororile acestei condiții umane inacceptabile cu scopul de a nu uita victimele acestei tragedii umane, cât și pe cei care s-au opus și au triumfat asupra acestei “crime împotriva umanității”.

Ignoranța sau ascunderea unor evenimente istorice majore constituie un obstacol în calea înțelegerii reciproce, a reconcilierii și cooperării între popoare, menționează UNESCO pe pagina sa dedicată evenimentului www.unesco.org. UNESCO a decis, prin urmare, să rupă tăcerea care înconjoară comerțul cu sclavi și sclavia, care au afectat toate continentele și au provocat mari frământări ce au modelat societățile noastre moderne. Această zi comemorativă este un prilej pentru a aprofunda reflectarea asupra consecințelor contemporane ale acestei tragedii și implicațiile sale în societatea noastră de astăzi, și anume toate formele moderne de sclavie și de exploatare, dintre care sunt amintite rasismul, discriminarea rasială și intoleranța.

Ediția din 2015 a Zilei internaționale de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia marchează și lansarea în ianuarie 2015 a Deceniului pentru persoanele de origine africană (2015-2024), în care UNESCO intenționează să participe în mod activ, prin diversele sale programe și în special prin proiectul ”Slave Route”.

”Slave Route Project” a fost lansat în 1994, în Ouidah (Benin). Prin acesta s-a evidențiat faptul că ignoranța sau ascunderea unor evenimente istorice majore constituie un obstacol în calea înțelegerii reciproce, a reconcilierii și cooperării între popoare. UNESCO a decis să rupă tăcerea din jurul comerțului cu sclavi și al sclaviei, fenomene care au afectat toate continentele și au provocat mari frământări ce au contribuit semnificativ la modelarea societății moderne.

Acest proiect are trei obiective: să contribuie la o mai bună înțelegere a cauzelor ce au condus la diverse forme de exploatare, a problemelor și consecințelor practicării sclaviei în lume (Africa, Europa, America, Caraibe, Oceanul Indian, Orientul Mijlociu și Asia); să evidențieze transformările globale și interacțiunile culturale care au rezultat din acest fenomen și să contribuie la formarea unei culturi a păcii prin promovarea reflecției asupra pluralismului cultural și a dialogului intercultural. Proiectul a avut un impact semnificativ și a contribuit la recunoașterea comerțului cu sclavi și a sclaviei ca fiind o crimă împotriva umanității de către Organizația Națiunilor Unite, la Conferința mondială împotriva rasismului, de la Durban, din 2001.

Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinței Generale, de la Paris, din noiembrie 1997, prin Rezoluția 40. Data de 23 august celebrează evenimentele petrecute în noaptea de 22 spre 23 august, 1791, în Santo Domingo (astăzi Haiti și Republica Dominicană) care au jucat un rol crucial în eliminarea comerțului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenței istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.

AGERPRES/ (Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Aproape 200 de instrumente muzicale aparținând colecționarului Viorel Cordoș pot fi văzute, începând de vineri, la Muzeul Județean Argeș, în cadrul expoziției “Loja Chitarelor”.

Viorel Cordoș, prezent la vernisaj, a declarat că a expus la Pitești doar jumătate din colecția sa, care cuprinde aproximativ 400 de instrumente muzicale, cele mai multe chitare, unele piese fiind extrem de rare.

Expoziția prezintă instrumente muzicale din perioada 1800 — 1980, achiziționate din Romania, Suedia, SUA, Austria și Germania.

“Sunt piese clasice și moderne, cu mărci precum Epiphone (Gibson), Fender, Ibanez, Crucianelli, Hauser, Hofner, prin intermediul cărora poate fi urmărită evoluția chitarei, a formelor și performanțelor ei, de-a lungul timpului”, se arată într-un comunicat al Muzeului Județean Argeș.

Expoziția poate fi vizitată până pe 19 septembrie, în sala Galeriei Naționale de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș.

AGERPRES / (AS — autor: George Onea, editor: Marius Frățilă)

“Săpăturile noastre din această vară din perimetrul văii pârâului Sărat a scos la iveală mai multe artefacte daco-romane din secolelor I și II. Se știa că dacii buri din zona Ocnelor Mari avea stabilite relații comerciale cu Imperiul Roman înaintea războaielor. Pentru că obiectele găsite aici datează de dinaintea acestor războaie și sunt un amestec al celor două culturi. De la ceramică până la obiecte de uz casnic. Cert este însă că la toate locuințele găsite aici am găsit un strat de arsură iar deasupra nu mai există nimic. Dar vorbim de un incendiu de proporții. am găsit multe lucruri vitrificate. Nu știm acum cu exactitate dacă acest incendiu produs între anii 150-200 după Hristos a dus la dispariția acestei așezări, deși concluziile preliminare spre asta se îndreaptă”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prof. Bărbulescu.

În urmă cu patru ani, în imediata apropiere a acestui șantier, o echipă de arheologi a găsit centrul acestei așezări cu o clădire de tip administrativ având de asemenea urmele unui incendiu.

“Această așezare, dacă folosim datele pe care le avem acum și aproximăm matematic, ar rezulta peste 100 de locuințe dispuse în ava și amonte de aici în valea pârâului Sărat. Anul viitor vor fi reluate cercetările în zonă pentru a afla mai multe detalii despre istoria antică a Ocnelor”, a mai adăugat prof Bărbulescu.

Ocnele Mari este considerat cel mai vechi oraș al județului, fiind atestat de acum 2.000 de ani ca un important centru minier, sarea exploatată aici fiind transportată cu plutele pe Olt și apoi pe Dunăre în Imperiul Roman.

AGERPRES / (AS — Liviu Popescu)

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în localitatea natală, iar în aprilie 1928 a venit în România împreună cu familia și s-au stabilit în Ploiești, unde Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul “Sfinții Petru și Pavel”. A fost ales pentru trupa de teatru a liceului. A absolvit cursurile liceale în 1945 și s-a înscris la Facultatea de Drept, dar curând a abandonat cursurile și s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa, potrivit site-uluiwww.cinemagia.ro.

Debutul a avut loc în 1948, pe scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din ”Toreadorul din Olmado”, în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Național, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică.

Alături de Marin Moraru, în piesa ”D’ale carnavalului”, 1966

La 1 aprilie 1951, s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanța, unde a jucat rolul Rică Venturiano în piesa ”O noapte furtunoasă”. În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri, conform site-ului www. biografii.famouswhy.ro.

În 1965, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din București. Dintre numeroasele roluri în teatru amintim: Truffaldino — ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni; Figaro — ”Nunta lui Figaro” de Beaumarchais; Ianke — ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa; Pampon — ”D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, ; Bertoldo — ”Bertoldo la curte” de Leunid Rahmaninov; Mackie Sis — ”Opera de trei parale” de Bertolt Brecht; Tipătescu — ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale; Primarul — ”Revizorul” de Gogol; Ion — ”Puterea și adevărul” de Titus Popovici; James Tyrone — ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill.

În piesa ”D’ale carnavalului”, 1966

A jucat în 39 de filme, printre care ”Vremea zăpezilor”, ”Șeful sectorului suflete”, ”Subteranul”, ”Răpirea fecioarelor”, ”Răzbunarea haiducilor”, ”Haiducii lui Șaptecai”, ”Zestrea Domniței Ralu”, ”Săptămâna nebunilor”, ”Facerea lumii”, ”Bariera”, ”Ciprian Porumbescu”, ”Operațiunea Monstrul”, ”Serenada pentru etajul XII”, ”Buzduganul cu trei peceți”, ”Marele singuratic”, ”Nufărul roșu”, ”Vara romantică”, ”Poveste sentimentală”, ”Străzile au amintiri”, ”Procesul alb”, ”Brigada Diverse intră în acțiune”, ”Brigada Diverse în alertă!”, ”B.D. la munte și la mare”, ”Trei scrisori secrete”, ”Actorul și sălbaticii”, ”Mastodontul”, ”Premiera”, ”Tufă de Veneția”, ”Gloria nu cântă”.

A avut zeci de înregistrări în emisiuni radio sau la televiziune, fiind celebre monologurile sale, dar și scenetele în care avea parteneri alți actori celebri, în emisiuni de divertisment tv.

A fost căsătorit de două ori și a avut o fiică adoptată.

A murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneț. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului ”Gloria nu cântă”, regizat de Bocăneț, în care maestrul Toma Caragiu juca rolul principal și se aflau în locuința actorului din blocul Continental, care s-a prăbușit la cutremurul din 1977. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală.

Monumentul actorului Toma Caragiu din Cimitirul Bellu

În cinstea lui, teatrul din Ploiești a fost numit Teatrul ”Toma Caragiu”, strada pe care se află clădirea teatrului poartă același nume, iar în centrul orașului se află un bust al actorului.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor arhiva foto: Mihaela Tufega, editor: Andreea Onogea)

Ziua Medicinei Militare — Bust Carol Davila

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 21 august 1862, actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari. Prin înaltul Decret Românesc nr. 4629, a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se, astfel, medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare.

Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul și de calitățile generalului de divizie dr. Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Școlii de Medicină (întemeietorul învățământului medico-militar și medical superior din țara noastră), inspector al administrației centrale sanitare și efor al spitalelor.

Elaborarea ”Instrucțiunilor pentru funcționarea ambulanțelor” și a ”Deciziei relative la serviciul ambulanțelor în armată”, precum și promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15.04.1882, a ”Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei” au creat cadrul normativ de funcționare a serviciului sanitar militar, condus de o direcție specializată existentă în cadrul Ministerului de Război.

Astfel, România intra în rândul select al unor țări ca Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Turcia, state cu tradiție în medicina militară. Medicii militari români de toate specialitățile au devenit, în timp, personalități recunoscute de lumea medicală pe plan intern și internațional.

Istoria medicinii militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, fiind cunoscut modul în care personalul sanitar al Armatei Române, dovedind înalt profesionalism și spirit de sacrificiu, s-a implicat în momentele cruciale ale istoriei: Războiul de Independență (1877-1918), Războiul de reîntregire națională (1916-1918), cel de-al Doilea Război Mondial, dar și în zilele noastre, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forțelor de menținere a păcii din diferite teatre de operațiuni din lume, alături de ceilalți reprezentanți ai Armatei României.

Prin Hotărârea nr. 114 din 19 iulie 2007, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat ”Concepția privind reorganizarea și modernizarea sistemului medical militar”. Astfel, Direcția medicală este organul central de specialitate al Ministerului Apărării Naționale care elaborează concepția unitară pentru organizarea, dotarea și funcționarea sistemului de asistență medicală și veterinară în armată, în timp de pace, în situații de criză sau de război, precum și pentru perfecționarea și modernizarea continuă a activităților de asistență medicală, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, păstrării și îmbunătățirii stării de sănătate necesare menținerii permanente a unei capacități ridicate de luptă a efectivelor armatei. De asemenea, asigură îndeplinirea obiectivelor de parteneriat și elaborează standardele militare operaționale și administrative în baza acordurilor de standardizare și a publicațiilor aliate în domeniul medico-militar, în scopul interoperabilității Armatei României cu structurile militare NATO.

În prezent, medicina militară beneficiază de o bază materială diversificată și de un sistem de formare propriu.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Marina Bădulescu)

Vedere panoramică asupra orașului Budapesta

În perioada 896-900 se stabilesc, pe actualul teritoriu al Ungariei, triburile fino-ugrice ale ungurilor, conduse de Arpad, care întreprind, până la înfrângerea lor de către Otto I la Lechfeld, în apropiere de Augsburg (955), raiduri pustiitoare în Europa Centrală și Imperiul Bizantin. Ștefan I (Istvan) cel Sfânt (997-1038) unifică triburile ungurilor, se creștinează și obține de la Papa Silvestru II coroana regală (1001), legând astfel Ungaria de lumea creștină occidentală.

Piața Eroilor din Budapesta

În secolele XI-XIII, în Regatul Ungar sunt incluse Croația, Dalmația, Voivodina și, ca voievodat autonom, Transilvania. Sub conducerea lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei, Regatul Ungar respinge atacurile Imperiului Otoman spre centrul Europei, prin victoria de la Belgrad asupra lui Mehmed II (1456). Sub fiul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin (1458-1490), Ungaria medievală atinge apogeul expansiunii teritoriale, al dezvoltării economice și strălucirii culturale.

Înfrângerea de la Mohacs în fața Imperiului Otoman (1526) și cucerirea Budapestei de către turci (1541) au ca urmare destrămarea Regatului Ungar. După moartea lui Ludovic II, ultimul reprezentant al dinastiei, pe câmpul de luptă de la Mohacs, Ferdinand I de Habsburg și voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, proclamați regi ai Ungariei, își dispută stăpânirea regatului. Prin ocuparea Budei de către Imperiul otoman și transformarea Ungariei Centrale în pașalâc (1541), Regatul Ungar își încetează de facto existența.

Castelul Vajdahunyad din Budapesta

Imperiul Habsburgic ocupă partea apuseană a Ungariei, cu reședința la Bratislava, partea centrală intră sub stăpânirea directă a Imperiului Otoman, administrată sub forma pașalâcului de la Buda pentru 145 de ani, iar voievodatul Transilvaniei devine principat de sine stătător, sub suzeranitate otomană, asemenea Țării Românești și Moldovei.

În ofensiva declanșată după respingerea asediului Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă întreaga Ungarie și Transilvania, anexiuni recunoscute prin Tratatul de la Karlowitz (1699). Prin Pacea de la Belgrad (1739), încheiată cu turcii, sunt stabilite noile granițe, valabile până în 1918.

La 15 martie 1848, revoluția izbucnită la Budapesta, condusă de Kossuth Lajos se transformă într-o mișcare de eliberare națională. La 14 aprilie 1849, Kossuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția militară habsburgică și țaristă duce la înfrângerea revoluției.

Imagine din Budapesta

În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul Imperiului Austro-Ungar, cu o Constituție proprie și o largă autonomie. Împăratul Franz Joseph este încoronat și ca rege al Ungariei. Teritoriile incluse în Regatul Ungar — Slovacia, Croația, Transilvania ș.a. — sunt ținta unui intens proces de maghiarizare forțată (încă din 1910, etniile nemaghiare, majoritare în regiunile lor — croați, sloveni, ruteni, slovaci, români, ucraineni etc. — însumau peste 50% din întreaga populație administrată de Budapesta).

Între 1914-1918, Ungaria participă, alături de Austria și Germania la Primul Război Mondial. După înfrângerea și destrămarea Imperiului Habsburgic, la 16 noiembrie 1918 este proclamată Republica Ungară. Tratatul de Pace de la Versailles a consfințit destrămarea Imperiului Austro-Ungar la 4 iunie 1920. Amiralul Horthy Miklos (1920-1944) a devenit de facto șeful statului și a instituit un regim de dictatură personală, apropiindu-se de statele care contestau sistemul de la Versailles — Germania nazistă și Italia fascistă.

Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta

Ungaria, la 30 august 1940, anexează, în urma celor două ”arbitraje” de la Viena (noiembrie 1938 și august 1940), sudul Slovaciei, nord-estul Transilvaniei, în 1939 Ucraina Subcarpatică, iar după atacarea Iugoslaviei (1941) de către Germania, la care se raliază și armata ungară, Voivodina de Vest.

În martie 1944, Ungaria este ocupată de trupele naziste, fiind eliberată în urma ofensivei armatei sovietice din 1944 — 1945, la care a participat și armata română. Lupte grele s-au dus în special pentru eliberarea Budapestei. În 1947 s-a instalat regimul comunist, care a fost la putere până în 1989. În 1990, în Ungaria s-au organizat primele alegeri libere și a început să dezvolte o economie de piață.

Imagine din Budapesta

Capitala Budapesta, cu o populație de 1,714 milioane locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), și care ocupă o suprafață de aproximativ 1.360 kmp, este un oraș situat pe ambele maluri ale Dunării. În partea de est a Dunării se află Pesta, care ocupă două treimi din suprafață, iar pe partea de vest se află Buda, cealaltă treime a orașului.

În 1526, Buda a fost cucerită de turci, iar dieta Ungariei s-a refugiat la Pojon (azi Bratislava). Coaliția de armate creștine a eliberat orașul la 2 septembrie 1686, iar împăratul Leopold I i-a acordat privilegiul de oraș liber în 1703.

Palatul Parlamentului din Budapesta

Printre cele mai importante repere ale Budapestei se află: Clădirea Parlamentului, Bazilica Sfântul Ștefan, Dealul Castelului din Budapesta, Palatul Regal, Insula Margareta, Piața Libertății, Dealul Gellért, Piața Eroilor, Bastionul Pescarului, Marea Sinagogă, Podul de Lanțuri, Opera Maghiară de Stat, Muzeul de Artă, Băile Széchenyi, Palatul Artelor și Muzeul Ludwig, Bulevardul Andrássy, Magazinul Universal Parizian, astăzi Casa Cărții, WAMP ”Târgul de Duminică al Artiștilor”, Hala Comercială Mare, Labirintul castelului Buda, Grădina Zoologică și Botanică din Budapesta, una dintre cele mai vechi grădini zoologice din lume, deschisă publicului din 1866, Tropicarium este cel mai mare acvariu sărat din Europa Centrală.

Clădirea Parlamentului din Budapesta (înaltă de 96 de metri, 691 de camere și 20 km de scări) este una dintre cele mai impresionante clădiri din lume, având această destinație, fiind a doua ca mărime în Europa și a treia în lume. La 20 august 2015, va fi organizată o Zi Deschisă la Parlamentul din Budapesta, vizitatorii având ocazia de a vedea Marea Sală, sala Domului și Sfânta Coroană a Ungariei sau Coroana Sfântului Ștefan, potrivithttp://latogatokozpont.parlament.hu/. Clădirea Parlamentului ungar a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în 1987.

Catedrala Sf. Ștefan din Budapesta

Bazilica Sfântul Ștefan este cea mai mare biserică din Budapesta, având aceeași înălțime ca și clădirea Parlamentului, și a fost ridicată în onoarea primului rege al Ungariei, Ștefan. Aici este păstrată mână dreaptă mumificată a Sfântului Ștefan, numită Dreapta Sfântă, aratăwww.budapestbylocals.com. Lucrările de construcție au demarat în 1851, dar nu au fost finalizate decât în 1905. Clădirea neo-clasică este capabilă să primească aproximativ 8.500 de enoriași. Beneficiind de o acustică impresionantă, în incinta clădirii sunt organizate concerte de orgă. Totodată, bazilica este un excelent punct de observație de unde poate fi admirată panorama întregii capitale.

Podul cu Lanțuri din Budapesta

Cel mai celebru pod al Budapestei, este Podul cu Lanțuri, primul pod permanent peste Dunăre, care a asigurat o conexiune infrastructurală, economică și culturală fiabilă între Buda și Pesta, între vest și est. Cel care a lansat ideea construcției unui pod a fost contele Istvan Szechenyi. În onoarea sa, podul îi poartă numele. Principalul arhitect a fost britanicul William Tierney Clark. Cu o lungime de 375 de metri podul Szechenyi a fost inaugurat în noiembrie 1849. Lucrări de reconstrucție majore au fost executate în 1949, podul fiind bombardat de hitleriști în cel de-al Doilea Război Mondial, menționeazăwww.budapest-city-guide.com.

Opera din Budapesta

Opera Maghiară de Stat este unul dintre cele mai importante monumente ale Budapestei, fiind un simbol al muzicii clasice maghiare. Impresionantul palat construit în stil neorenascentist, proiectat de renumitul arhitect Ybl Miklós, și-a deschis porțile în 1884, prestigiul său internațional fiind consolidat de directorul său, Gustav Mahler, numit în 1888.

Podul Libertății din orașul Budapesta

Clădirea Nagyvásárcsarnok sau Hala Comercială Mare a fost construită în 1897 și are acoperișul decorat cu ceramică ornamentală realizată de fabrica Zsolnay din Pécs. În prezent este una dintre cele mai moderne hale comerciale din lume, sistemele de iluminat și reprezentând soluții ultramoderne unice. Hala are un loc asigurat alături de Marele Bazar din Istanbul, Mercat de San Josep de la Boqueira din Barcelona, Portobello Road din Londra sau Les Puces din Paris.

Insula Margareta este o insulă liniștită, localizată între Buda și Pesta, unde traficul este interzis. Printre atracțiile insulei, se află fântâna muzicală, parcul acvatic Palatinus, mica grădină japoneză (cu o cascadă artificială), Turnul de Apă construit în stilul Art Nouveau. În timpul lunilor de vară, pe scena în aer liber au loc numeroase concerte.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

În zilele noastre, însă, există o tendință din ce în ce mai accentuată către consumul de alimente concentrate, rafinate, precum zahărul, produsele zaharoase, făina albă, grăsimile, preparatele din carne etc., care pot provoca dezechilibre nutritive. De asemenea, alimentația de tip fast food concentrează, într-un volum mic, o valoare calorică ridicată, aceste produse fiind sărace în vitamine, săruri minerale, fibre digestive. Aceste obiceiuri alimentare sunt puse în legătură cu o serie de boli din zilele noastre, precum: ateroscleroza, accidentele cerebrovasculare, obezitatea sau unele tipuri de cancer. De aceea, pentru o viață sănătoasă, specialiștii recomandă consumul zilnic de legume și de fructe, printre acestea din urmă un loc aparte ocupându-l strugurii.

Un rol important pentru aprecierea strugurilor în stare proaspătă îl au glucidele și acizii, care imprimă gustul dulce-acrișor, plăcut, răcoritor, dar și conținutul în vitamine, substanțe minerale, arome, numărul redus de semințe sau absența acestora etc. Glucidele dețin, în medie, o pondere de 15-20%, și sunt constituite, în mod preponderent, din glucoză și fructoză, formele cele mai asimilabile pentru organism dintre toate zaharurile, potrivit prof. dr. Liviu Dejeu, în cartea ”Vinul și sănătatea”. Prin acest conținut ridicat de glucoză și de fructoză, strugurele aduce un aport energetic organismului, ajutând la refacerea acestuia după efort, la reglarea activității miocardului și acționând favorabil asupra sistemului nervos central. 100 grame de struguri furnizează 60-70 de calorii, uneori 100-120 de calorii, astfel, în funcție de conținutul lor în glucide, aportul energetic al unui kilogram de struguri este echivalent cu circa 300 g pâine, 250 g brânză, 3-5 ouă, 350 g carne, 1 litru de lapte de vacă, 1 kg cartofi, 1,5 kg mere. Pe de altă parte, însă, strugurii pot stimula secreția de insulină, mai ales la consumuri exagerate și de lungă durată, drept pentru care se impune o anumită prudență.

Dintre vitaminele care se găsesc în struguri predomină vitamina C (acidul ascorbic), cu 4-6 mg/100g, urmată de vitamina PP; B6 (piridoxina); acidul pantotenic; B1 (tiamina); B2 (riboflavina) etc. Toate acestea contribuie la valoarea alimentară, dar și la cea terapeutică a strugurilor.

De asemenea, strugurii de masă dispun de cantități mari de substanțe minerale, dintre care predomină potasiul, cu o concentrație mai mare la strugurii negri (320 mg/100 g) față de cei albi (250 mg/100 g). Acesta este urmat de fosfor (cu aprox. 16 mg/100 g la strugurii negri și 22 mg/100 g la cei albi), apoi de calciu, sulf, magneziu, sodiu, fier, zinc, cupru, clor etc. Conținutul strugurilor în săruri minerale, vitamine și apă, aportul sporit de potasiu și foarte scăzut de sodiu și de proteine contribuie la creșterea cantității de urină, la dispariția edemelor, strugurii și mustul fiind, astfel, indicați în bolile de rinichi.

Compușii aromatici ai strugurilor sunt localizați în pielițele boabelor, la cei de masă predominând aromele primare sau genetice, specifice soiului, care pot fi: de tip muscat (tămâios), precum Muscat-ul Hamburg, Italia etc.; de tip ierbaceu, cum ar fi soiul Cardinal și arome de tip foxat, caracteristice hibrizilor direct producători. De asemenea, un alt element distinctiv îl constituie substanțele colorante, care se acumulează în pielița boabelor: flavonele (sau pigmenții galbeni), pentru strugurii albi, și antocianii (sau pigmenții roșii), pentru strugurii negri. Boabele de struguri conțin și fibre alimentare, în proporție de aproximativ 1,5 g/100 g, deci celuloză, hemiceluloză, substanțe indispensabile unei bune funcționări a organismului, notează prof. dr. Liviu Dejeu.

Strugurii se recomandă și în dietele persoanelor care suferă de obezitate, pentru că, în cantități nu foarte mari, conferă senzația de sațietate, asigurând, totodată, aportul necesar de vitamine, minerale, au efect diuretic și detoxifiant. Acestor persoane li se recomandă ca două zile din 10 să consume, în exclusivitate, struguri în cantitate de 1,2 kg/zi.

Strugurii și mustul sunt recomandați în afecțiunile hepatice, ca stimulator și protector al celulei hepatice. Ajută la neutralizarea toxinelor de către ficat, stimulează activitatea acestuia și contribuie, astfel, la detoxifierea organismului. Asigurând o protecție antioxidantă importantă, consumul lor este asociat cu reducerea bolilor cardiovasculare și a cancerelor. Fibrele alimentare prezente și în struguri reduc timpul de tranzitare a tubului digestiv, diminuând, astfel, durata de contact a substanțelor potențial cancerigene cu epiteliul intestinal.

Pe lângă introducerea strugurilor în alimentație, specialiștii recomandă, în unele situații, chiar și o cură de struguri și de must. Aceasta are un rol foarte important în remineralizarea organismului, prin sporirea rezistenței la oboseala fizică și nervoasă. Cura de struguri trebuie să fie exclusiv pe bază de struguri albi și negri, fără a consuma niciun alt aliment. Se recomandă, însă, pregătirea organismului înainte de începerea acestei cure. Astfel, cu două zile înainte, se va adopta o alimentație hipotoxică, bazată numai pe fructe și legume, fie proaspete, fie sub formă de sucuri, mai puțin preparate, repartizate în 5 mese pe zi. Durata ideală a unei cure de struguri este de 10 zile, aceasta putând fi urmată până la 3 săptămâni, doar în primele 4 zile ale fiecărei săptămâni.

Spălarea abundentă a strugurilor sub un jet puternic de apă este obligatorie, pentru îndepărtarea reziduurilor de substanțe folosite pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor, a prafului, a unor toxine etc. De asemenea, pe toată durata curei trebuie folosiți numai struguri ajunși la maturitatea deplină, care întrunesc maximum de însușiri calitative. Se recomandă consumul a 1-2 kg/zi și o bună masticație a boabelor. De asemenea, după încheierea curei, se revine progresiv la alimentația obișnuită, prin adoptarea, din nou, a unui regim bazat pe fructe și legume, asemănător cu cel adoptat înainte de începerea curei.

Pe durata curei, se consumă exclusiv struguri și must, repartizați în 5 mese pe zi. Un exemplu pentru o astfel de cură poate consta în: o cană de must proaspăt dimineața, pe stomacul gol; struguri la micul dejun și la gustarea de dimineață; la prânz — must și struguri; la gustarea de după amiază — struguri, iar seara must proaspăt și struguri. Pentru persoanele obeze se recomandă doar consumul de struguri, de două ori pe săptămână și 100 ml/zi de must din struguri care nu au ajuns la maturitatea deplină. Cura de struguri este contraindicată persoanelor care suferă de ulcer gastric sau de diabet. Orice persoană, însă, care dorește să urmeze această cură, trebuie să o facă doar la recomandarea medicului și să stabilească o conduită personalizată a dietei împreună cu acesta.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)