Săptămâna aceasta vă propunem ”Raci marinărești” și ”Turta cu nuci”, ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Raci marinărești

Fierbi racii ca de obiceiu cu ceapă, morcov, cimbru, foaie de dafin, sare și piper sau ardeiu roșu. Alături faci un sos cu unt proaspăt topit, în care amesteci sare și ardeiu roșu. Acest sos îl pui într ‘un castron special, deasupra torni apă caldă cât trebue și servești.

Turta cu nuci

Iei 100 de nuci, le spargi, le cureți bine și le pisezi. Pisezi separat o litră de zahăr, iei 6 gălbenușuri de ou și le freci bine cu zahărul. Bați albușurile și le freci și pe ele cu gălbenușurile, apoi adaogi scorțișoară și cuișoare pisate și nucile, puțin câte puțin, frecând mereu până ce le pui pe toate; în urmă ungi tava, o presari cu făină, pui turta și o bagi la coptor. Coptorul să nu fie prea iute.

Turta de alune se face tot așa, cu o litră de alune curățate de coaja cea tare.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: captură YouTube

Portughezii, începând cu secolul al XV-lea, și-au extins treptat dominația asupra teritoriului de astăzi al statului, devenit apoi bază a comerțului cu sclavi spre Brazilia, se menționează pe site-ulwww.mae.ro. În 1817, regiunea devine colonie portugheză.

În 1961, Partidul African al Independenței din Guineea Bissau și Insulele Capului Verde (PAIGC), fondat de liderul revoluționar Amilcar Cabral, a declanșat lupta armată împotriva autorităților coloniale. La 24 septembrie 1973, Republica Guineea Bissau își proclamă independența, statut recunoscut la 10 septembrie 1974.

Atracțiile turistice din țară se leagă, în principal, de arhitectura colonială păstrată din era portugheză; plajele, adesea izolate și neatinse; abundența vieții sălbatice și a faunei, ce include o populație importantă de cimpanzei și hipopotami. Cele mai impresionante minuni ale naturii pot fi admirate în cadrul Parcului Natural Cantanhez din Jemberem, în timp ce arhipelagul Bijagos reprezintă un adăpost al tradițiilor, aici conviețuind încă triburi indigene.

Orașul Bissau este capitala statului, fiind, totodată, cel mai mare oraș din Guineea Bissau, precum și principalul centru administrativ și comercial al țării, având o populație de 492.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Port la Oceanul Atlantic, orașul se află situat în estuarul râului Geba.

Orașul a fost întemeiat la finalul secolului al XVII-lea de către portughezi, sub forma unui port comercial, potrivit site-uluiwww.descoperimlumeaimpreuna.ro. În 1942, orașul Bissau a fost declarat capitală a Guineei Portugheze, iar din anul 1973 a devenit capitala statului independent Guineea Bissau.

Cele mai interesante obiective turistice ale orașului Bissau provin din perioada colonială portugheză. Cel mai important edificiu al capitalei este Palatul Prezidențial, construit la începutul secolului al XIX-lea în stil neoclasic, care, însă, a fost bombardat în timpul războiului civil din 1998-1999. Reconstruit în 2013, este, în prezent, reședința președintelui acestei țări.

Fortaleza d’Amura este vechiul fort al orașului, construit în secolul al XVII-lea, în stil colonial, care se află într-o stare perfectă de conservare. La interior, a fost construit un mausoleu în onoarea memoriei eroului național Amilcar Cabral.

Sursa foto: captură YouTube

Centrul vechi al orașului Bissau — Bissau Velho — este un loc pitoresc, ce amintește de perioada prezenței portugheze în oraș, având o valoare pur istorică. Turiștii sunt atrași de clădirile cu aer colonial, extrem de colorate și vesele, dar mai ales de fosta închisoare a orașului, pe zidurile căreia au fost pictate flori de culoare roz, amintește același site.

Portul Pidjiguiti este un port pescăresc destul de mic, care însă amintește, în context istoric, de masacrul din 1959, când au fost uciși peste 50 de muncitori din port. Momentul a marcat începutul rezistenței contra prezenței portugheze în această țară, care s-a încheiat cu obținerea independenței. Aici, a fost construit un monument comemorativ, sub forma unui pumn de culoare închisă, ridicat spre cer.

În Bissau există un muzeu reprezentativ al culturii și artei locale, respectiv Muzeul Național Etnografic. Sunt expuse sculpturi de lemn, măști ceremoniale, colecții de haine tradiționale și obiecte casnice.

Singura piață din Bissau este piața Bandim, unde se vând mărfuri locale dintre cele mai diferite, de la alimente, legume, până la haine, suveniruri și obiecte artizanale. Cele mai căutate sunt sculpturile din lemn, fructele de caju și textilele lucrate manual.

AGERPRES/ (Documentare—Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

În perioada 1982-1992, a colaborat cu Teatrul de Comedie din București, iar în intervalul 1992-2002, a fost angajat la Teatrul din Petroșani, la cel din Sibiu, apoi în București, la Odeon. Din iunie 2002, a colaborat cu Teatrul Național București (TNB).

Primul rol pe care l-a jucat în București a fost în piesa “Niște țărani” de Dinu Săraru, la Teatrul Mic. Dintre piesele celebre în care a jucat pe scena TNB, menționăm: “Revizorul”, în regia lui Serghei Cerkasski (2002); “Crimă pentru pământ”, după romanul lui Dinu Săraru, în regia lui Grigore Gonța (2002); “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Grigore Gonța (2003); “Apus de soare” de Barbu Delavrancea, în regia Dan Pița (2004), “Dineu cu proști”, în regia lui Ion Caramitru (2010).

Șerban Ionescu, în spectacolul “O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, 2003

A interpretat, între altele, rolurile: Savelov, în “Gândirea” de Leonid Andreev, în regia Felix Alexa (2005); Schwonder din “Inimă de câine”, după Mihail Bulgakov — spectacol regizat de Yuriy Kordonskiy (2005); ministrul de interne din “Comedie roșie”, de Constantin Turturică, în regia Alexandru Tocilescu (2006); Regele Ioan al II-lea din “Eduard al III-lea”, de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu (2008).

Șerban Ionescu și Dan Tudor la a VI-a ediție a Premiilor Confidențial, februarie 2009

A făcut parte din distribuția alternativă a spectacolului “Molto, gran’ impressione”, în regia lui Dan Tudor, a cărui premieră oficială a avut loc la 10 ianuarie 2010. A jucat și rolul lui Gaev din “Livada de vișini”, de A.P. Cehov, în regia Felix Alexa (premiera — 23 aprilie 2010).

După debutul cinematografic, ca protagonist în ecranizarea după Liviu Rebreanu a romanului “Ion” — ”Blestemul pământului, blestemul iubirii”, în regia lui Mircea Mureșan, din 1979, a fost considerat revelația anilor ’80, reușind să se impună prin forța și expresivitatea interpretării.

Sursa foto: captură YouTube

Regizorul filmului “Ion”, Mircea Mureșan, spunea, pentru adevarul.ro, la 22 noiembrie 2012, că i-a urmărit cu interes pe Șerban Ionescu și pe Valentin Teodosiu încă din facultate: ”Îi urmăream zi de zi, pas cu pas. Iar cu Șerban Ionescu am avut mare noroc. Nu mi-am imaginat vreodată că filmul ar fi putut să fie cu altcineva decât cu el. Era cel mai indicat în rolul lui Ion”.

De-a lungul carierei, numeroasele roluri din filmografia sa i-au confirmat prestigiul de care s-a bucurat încă de la debut: “Lumini și umbre” (1979-1982, serial TV), “Burebista” (1980), “Capcana mercenarilor” (1981), “Țapinarii” (1982), “Imposibila iubire” (1983), “Horea” (1984), “Pădureanca” (1986), “Mircea” (1988).

După 1989 s-a remarcat în filmele: “Șobolanii roșii” (1990), “Rămânerea” (1990), “Oglinda — Începutul adevărului” (1993), “Chira Chiralina” (1993), “Prea târziu” (1996), “Maria” (2003), “Sindromul Timișoara” (2004), “15” (2005), “Visuri otrăvite” (2006), “Păcală se întoarce” (2006), “Beyond America” (“Dincolo de America”, 2008). A jucat în filmul lui Dan Chișu, “WebSiteStory” (2010).

A jucat și în filme de televiziune și telenovele precum: “Om sărac, om bogat” (2006), “Anticamera” (2008) sau “Fetele marinarului” (2008).

În februarie 2011, a fost lansat filmul “Umilința”, în care Șerban Ionescu a avut, potrivit declarațiilor regizorului Cătălin Apostol, un rol de compoziție, un rol total. Regizorul a mai declarat, pentru adevarul.ro, la 22 noiembrie 2012, că personajul interpretat de Șerban Ionescu, un medic veterinar care alege să plătească pentru un păcat, este un fel de “Ion întors pe dos”.

A primit Premiul de excelență al UCIN pe 2002 și Ordinul Național “Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler, în același an.

A fost căsătorit cu actrița Magda Catone. A murit la 21 noiembrie 2012.

AGERPRES (Documentare — Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu)

Făcând referire la cei doi genitori ai Codanei, scriitorul și gastronomul Radu Anton Roman aprecia, în volumul “Bucate, vinuri și obiceiuri românești” (1998), că vinul de Codană “vine dintr-o glorioasă ascendență moldovenească, Băbeasca neagră și Feteasca neagră”.

La obținerea sa a colaborat un colectiv de cercetători condus de Gheorghe Popescu, soiul fiind omologat în anul 1975. În prezent, se cultivă în podgoriile din sudul Moldovei, Cotești, Odobești, Panciu, Dealurile Bujorului etc.

Strugurele de Codană este mijlociu ca mărime, are forma conică, cu primele ramificații mai bine dezvoltate, este compact, iar boabele au o formă sferică sau discoidală, cu pielița groasă, colorată roșu închis.

Soiul are o toleranță mare la gerurile de peste iarnă, de până la minus 24 de grade Celsius, un avantaj pentru viticultura noastră, având în vedere că vița-de-vie este deseori afectată iarna de temperaturile negative ce depășesc pragul de rezistență al plantelor. Pe de altă parte, are o bună rezistență la secetă, ceea ce constituie un alt avantaj pentru condițiile actuale ale încălzirii climatice, însoțite de secete prelungite de vară. De asemenea, soiul este rezistent și la boli.

Codana acumulează, la maturitatea deplină, o concentrație în zaharuri de 175-185 g/l, în condițiile unor producții constante de până la 20 t/ha.

Radu Anton Roman recomanda, în volumul menționat mai sus, asocierea acestui vin ”suav, dar cu nerv”, cu ”delicioasele sarmale”, dar și cu tochitura moldovenească cu mămăligă și cu ardei iute murat, “că așa se pupă tradiția cu progresul, adică o pomană a porcului veche de mii de ani, cu un vin recent creat de podgorenii vrânceni”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

În 2015, OIM marchează Ziua mondială maritimă, la 24 septembrie, prin organizarea la sediul său, a unui simpozion desfășurat pe trei sesiuni, axate pe următoarele teme: oportunități pentru tânara generație în industria maritimă, seafaring ca o profesie, dezvoltarea abilităților navigatorilor prin educație și formare. Organizația Internațională Maritimă găzduiește în preajma acestei zile două evenimente numite “dimineți deschise”. Primul are loc pe 22 septembrie și este destinat elevilor din ciclul primar. A doua zi, 23 septembrie, este dedicată elevilor de liceu, pentru a promova tema din acest an a Zilei mondiale maritime.

Tema pentru 2015 “educația și formarea în domeniul maritim” a fost adoptată pentru a cuprinde un spectru mai larg al sistemului de învățământ din domeniu urmărindu-se creștere calitativă a acestuia. Educația în domeniul maritim este considerată piatra de temelie a industriei de transport maritim în condiții de siguranță și securitate, care trebuie să păstreze calitatea, abilități practice și capacitățile resurselor umane calificate, cu scopul de a asigura durabilitatea acestui mijloc de transport. Anul acesta Organizația Maritimă Internațională pune accent pe educația maritimă, și în mod special pe cariera tinerilor în transportul maritim.

Transportul maritim, în prezent, este o disciplină extrem de tehnică profesional. Este necesară o calificare superioară, ce presupune cunoștințe și expertiză. Industria de transport maritim, o industrie cu adevărat internațională, are nevoie de o rețea globală de educație de specialitate și de formare a unităților pentru a asigura un flux consistent de recruți de mare calibru.

Organizația Internațională Maritimă este unică printre agențiile ONU care are două instituții de învățământ afiliate: Universitatea Maritimă Mondială (în Suedia) și Institutul Internațional Drept Maritim (în Malta). Mulți absolvenți dețin, în prezent, funcții de răspundere și influență în cadrul comunității maritime.

Astăzi, trăim într-o societate susținută de o economie globală, care pur și simplu nu ar putea funcționa fără existența unui transport maritim. Transportul servește comerțul mondial, prin transportarea unei cantități uriașe de marfă, peste tot în lume, practicând un cost eficient, curat și în condiții de siguranță. Instituirea unui sector de transport maritim durabil este esențială pentru dezvoltarea și creșterea economiei mondiale.

Într-un moment în care lumea este asaltată de conflicte și crize, industria de transport maritim internațional funcționează eficient pentru a menține roțile comerțului mondial în mișcare și pentru a asigura livrarea la timp a bunurilor și a mărfurilor, subliniază secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul adresat zilei, îndemnându-ne să ne amintim contribuția adesea neașteptată, dar întotdeauna vitală a transportului maritim internațional pentru popoarele și comunitățile din întreaga lume.

Ziua mondială maritimă este celebrată în multe țări din întreaga lume, printre care Australia, Canada, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Numeroase organizații maritime și sindicate organizează evenimente și activități speciale pentru a sărbători această zi. Manifestările includ simpozioane, cursuri de informare, excursii la muzee din domeniul maritim, pentru ca elevii să poată să înțeleagă importanța industriei maritime în modelarea istoriei lumii și importanța sa în comerțul mondial.

Această zi a fost marcată pentru prima dată la 17 martie 1978. La data respectivă, OIM avea 21 de state membre.

În prezent, Organizația Internaționale Maritime are 171 de state membre și trei membri asociați. România este membru OIM din 1965. Bazele Organizației Internaționale Maritime au fost puse în 1948, în cadrul unei conferințe internaționale desfășurată la Geneva, iar numele inițial al organizației a fost Organizația Maritimă Consultativă Interguvernamentală, pentru ca în 1982 să devină OIM.

OIM este organismul principal al Națiunilor Unite responsabil cu îmbunătățirea măsurilor de securitate maritimă și cu reducerea gradului de poluare ca urmare a traficului maritim.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Sursa: Captură foto / youtube.com

Datorită climei excesiv de aride, teritoriul Arabiei Saudite a fost slab populat de triburi de origine arabă, potrivit www.mae.ro. Primele așezări urbane datează din secolul al XII-lea î.Hr., ele fiind situate în provincia Hejaz, la Marea Roșie, în zona numită de romani “Arabia Felix”. În interiorul țării nu s-au aventurat decât triburile de păstori nomazi (beduini).

În secolul al VI-lea, orașele Mecca și Medina au devenit importante centre de tranzit pe rutele comerciale care legau Imperiul Bizantin de India și China și au cunoscut o perioadă de înflorire.

La începutul secolului al VII-lea, un negustor din Mecca, viitorul profet Mohamed, a pus bazele religiei islamice, inspirată din creștinism și iudaism, care a fost împărtășită de triburile arabe din zonă. Islamul a devenit religia oficială a Califatului arab, creat prin cucerirea Orientului Mijlociu și a nordului Africii, de urmașii lui Mohamed.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Stabilirea capitalei Califatului arab la Damasc, iar mai târziu la Bagdad, a făcut să decadă rolul orașelor din Hejaz, Mecca rămânând doar capitală spirituală a Califatului și loc de pelerinaj important pentru musulmani.

În secolul al XVI-lea, Peninsula Arabă a fost supusă Imperiului Otoman, care și-a menținut dominația asupra zonei până la sfârșitul Primului Război Mondial.

În secolul al XVIII-lea, în rândurile triburilor din centrul Peninsulei Arabe s-a răspândit o mișcare religioasă puritană, care chema la respectarea valorilor autentice ale Islamului și la restabilirea Califatului arab. Mișcarea a fost numită wahabism, după numele întemeietorului său, Abdel Wahab. În acest context nou creat, triburile arabe din provincia centrală Nejd, sub conducerea familiei Al-Saud, au reușit să cucerească, în intervalul 1800-1818, Peninsula Arabă, sudul Irakului, Palestina și o mare parte a Siriei. Ele au fost înfrânte, în cele din urmă, de forțe britanice și egiptene, eșuând astfel prima tentativă de constituire a unui stat saudit.

Începând cu 1902, Abdulaziz, emir din Nejd și imam al wahabiților, reconstituie statul wahabit și unește sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabia. Ulterior, el a ocupat și provincia răsăriteană Al-Hasa, a obținut recunoașterea Înaltei Porți, iar în 1915 a semnat un acord care l-a pus sub protectorat britanic. La 23 septembrie 1932, el ia titlul de rege al Arabiei Saudite.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Odată cu proclamarea Regatului Arabiei Saudite (septembrie 1932), Riad devine capitala noului stat. Numără 6.195.000 de locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), și este cel mai mare oraș din țară. Alte orașe importante sunt: Jeddah (4.076.000 loc.); Mecca (1.771.000 loc.); Medina (1.280.000 loc.); Ad Dammam (1.064.000 loc.).

Riad s-a dezvoltat în jurul fortăreței Al Masmak (1865), ce acoperea o suprafață redusă, de circa 1 kmp, în cadrul căreia se aflau case tradiționale din pământ și cărămidă. Fortul, ridicat din lut și cărămidă, prevăzut cu patru turnuri și ziduri groase, este poziționat în centrul orașului Riad. Fortăreața a fost reconstruită și a fost inaugurată ca muzeu în 1995. În cadrul acestuia, sunt expuse perioade din trecutul istoric al Regatului, inclusiv aproximativ 20 de reprezentări ale unor palate din diferite zone ale regatului, conform www.arabnews.com.

Orașul a beneficiat de pe urma imenselor zăcăminte de petrol, cunoscând o expansiune a construcțiilor în afara vechilor ziduri de incintă.

Prima construcție majoră în afara zidurilor orașului a fost Palatul Murabba, ridicat de fondatorul și primul rege al Arabiei Saudite, Abdulaziz, în perioada 1934-1939, și care, în prezent, este inclus în Centrul Istoric ”Regele Abdulaziz”, după cum se menționează pe www.splendidarabia.com. Regele a folosit palatul ca reședință din anul 1938 până la moartea sa, în 1953. Impunătorul Palat Murabba are o formă cubică și este înconjurat de un zid imens de cărămidă.

Sursa: Captură foto / youtube.com

În vecinătatea palatului, în același Centru Istoric ”Regele Abdulaziz”, se găsește Muzeul Național al Arabiei Saudite. De menționat este faptul că ridicarea clădirii muzeului, constituirea colecțiilor și amenajarea acestora s-a realizat în doar 26 de luni, inaugurarea având loc în ianuarie 1999. Muzeul acoperă o suprafață de aproximativ 332.000 mp.

Astăzi, orașul acoperă o suprafață de 1.600 kmp și rivalizează cu orice oraș modern din lume. Arhitectura sa, în mare parte modernă, include zgârie nori și rețele de șosele suprapuse. Doar centrul orașului a fost reconstruit în stil tradițional, pentru a evoca clădirile specifice construite înainte de secolul XX.

În 2000, UNESCO a desemnat capitala Riad drept capitala culturală a lumii arabe.

Pe lângă Fortăreața Masmak și Palatul Murabba, în Riad mai poate fi vizitat Muzeul Aviației, Centrul Al-Mamlaka (cu o arhitectură deosebită), Muzeul Antichităților din cadrul Universității ”King Saud”, Muzeul Militar ”Regele Abdulaziz”, dar și Grădina Zoologică, una dintre cele mai populare structuri de agrement din oraș, cu peste 1.500 de animale din 40 de specii. Alături de acestea stau cele mai moderne clădiri din oraș, precum Kingdom Centre (Al Mamlakah), Al Faisaliyah Center sau Burj Al Anoud.

AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Intrarea în Peștera Huda lui Papară din Munții Trascăului, jud. Alba

Declarată rezervație speologică, peștera este situată în Munții Trascăului, pe cursul unui afluent al râului Arieș (Valea Morilor), în județul Alba, pe teritoriul satului Sub Piatră (comuna Sălciua), potrivit site-ului www.ropedia.ro.

Peștera s-a format în calcarele masive ale Jurasicului Superior și este parcursă de un râu lung de 2.022 m format din unirea pârâurilor Valea Poienii, Valea Ponorului și Valea Seacă.

Accesul în Peștera Huda lui Papară se află la o altitudine de 567 m, fiind reprezentat de un portal impresionat, o uriașă și îngustă despicătură, cu o înălțime de 37 m, în peretele masiv de calcar, se menționează pe același site. La 50 de m după intrarea în peșteră, se află Cascada Evantai, o cascadă de mari dimensiuni formată de căderea apei de pe un bloc de stâncă. Trecerea de cascadă este anevoioasă, fiind necesară escaladarea sa. Urmează o stâncă mare lipită de pereții galeriei, ce poartă numele Inima de Piatră.

În Sala Minunilor se ajunge după escaladarea unor blocuri masive de piatră numite Baricada și traversarea a două lacuri subterane. Sala imensă uimește prin înălțimea sa de 102 m. Aici este locul în care hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, datorită temperaturilor propice cuprinse între 10 și 20 grade C. Tavanul sălii este presărat cu stalactite, unele chiar de dimensiuni mari.

Fauna cavernicolă este în curs de cercetare, se arată pe site-ul oficial al acestei peșteri, www.hudaluipapara.com. Cercetările conduse de profesorul universitar Ioan Coroiu de la Facultatea de biologie a Universității din Cluj Napoca, au început în 1998, iar măsurătorile propriu-zise din 1999. Atunci au fost identificați 5.000-6.000 de indivizi, din 6 specii. În iarna lui 2007-2008, numărătoarea a indicat aproximativ 84.000 de lilieci din 9 specii.

Captură foto: YouTube

Huda lui Papară este, astfel, singura peșteră europeană unde numărul chiropterelor cunoaște o evoluție pozitivă și constantă. În peșteră au mai fost semnalate gasteropode, păianjeni, pseudoscorpioni, coleoptere carabide și diverse rozătoare.

În Huda lui Papară mai există o serie de locuri cunoscute sub numele de La Lanțuri, Sala Virgină, Sala Tăcerii, Sala Crucii, Sifonul, Groapa Leilor, Cascada Gemânată, Lumea Frământată etc.

În 1986 peștera a fost amenajată pentru vizitare, dar multele viituri au distrus sistemul de acces. În prezent, peștera a fost închis, accesul fiind interzis.

Mediul subteran al Peșterii Huda lui Papară este un mediu dificil de parcurs, nu are ghid și vizitarea ei poate fi făcută numai de speologi foarte experimentați. În caz de ploaie torențială sau topirea bruscă a zăpezii debitul râului subteran poate crește amenințător, punând viața celor aflați în interior în pericol.

Captură foto: YouTube

Principala cale de acces către Peștera Huda lui Papară este din localitatea Salciua de Jos (45 km de Turda), aflată pe DN75 Turda — Câmpeni. De aici, se urmează drumul comunal parțial asfaltat, circa 5 km, până în cătunul Sub Piatră. Există și câteva trasee montane care ajung la peșteră, cel mai important fiind traseul Cabana Râmeț — Cheile Râmețului — Cheia — Peștera Huda lui Papară, marcat cu cruce albastră, care recomandat doar turiștilor experimentați.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Photo: (c) 10GheorgheHagi / facebook.com

He received the soccer’s Hall of Fame trophy from Prince Albert of Monaco.

Hagi left a permanent mould of his footprints on ‘The Champions Promenade’ on the Monegasque Riviera, next to those of previous winners of the Golden Foot — Baggio, Nedved, Shevchenko, Ronaldo, Del Piero, Roberto Carlos, Ronaldinho, Totti, Giggs, Ibrahimovic, Drogba and Iniesta. His football academy website also lists other soccer legends honoured this way: Pele, Maradona, Platini, Zidane, Beckenbauer and Matthaeus

French David Trezeguet, Russian Rinat Dasaev and Argentinian Daniel Passarella were also awarded on Monday night’s gala.

Gheorghe Hagi has good memories of Monte Carlo, where he succeeded to win two Europe Supercups, with Steaua Bucharest and Galatasaray, the source recalls.AGERPRES

Gheorghe Hagi, premiat cu trofeul Golden Foot

Foto: (c) 10GheorgheHagi / facebook.com

La gala Golden Foot, echivalentă cu Hall of Fame-ul fotbalului, Hagi a primit prestigiosul trofeu de la prințul Albert de Monaco.

Totodată, Gheorghe Hagi și-a imprimat talpa piciorului pe aleea “Promenada Campionilor” de pe riviera monegască, acolo unde au mai primit această recunoștință de-a lungul timpului fotbaliști celebri ai planetei, precum Pele, Maradona, Roberto Baggio, Platini, Zidane, Beckenbauer sau Matthaeus.

Foto: (c) 10GheorgheHagi / facebook.com


Tot în cadrul galei de luni, au mai fost premiați francezul David Trezeguet, rusul Rinat Dasaev și argentinianul Daniel Passarella.

Gheorghe Hagi are amintiri plăcute de la Monte Carlo, în Principat reușind să-și treacă în palmares două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray, notează sursa amintită.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea)

Sursa: ieso-info.org

Medaliile de argint au fost cucerite de Alexandra Dima (clasa a XI-a — Liceul Internațional de Informatică București) și Dan-Mircea Neagoe (clasa a X-a — Colegiul Național ‘Mircea cel Bătrân’ din Constanța). Medalia de bronz a intrat în posesia lui Tudor-Cristian Cozma (clasa a X-a — Colegiul Național ‘Emil Racoviță’ Iași). Din lot a făcut parte și Maria Velicu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București.

La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului au participat 92 de elevi din 23 de țări.

Olimpicii români revin în țară luni după-amiază pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă”.

AGERPRES/(AS — autor: Cristian Anghelache, editor: Cătălina Matei)

Dacă la Under-23, România a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, cu 4 de aur, 4 de argint și 2 de bronz, la juniori s-a aflat pe locul 10, la egalitate cu Polonia, cu 3 de argint și una de bronz.

România revenit cu acest prilej pe harta marilor competiții internaționale de kaiac-canoe, după ce țara noastră a mai organizat acum 50 de ani, în 1965, Campionatele Europene de seniori, la Snagov.

La categoria Under-23, medaliile de aur au fost cucerite în probele de Kaiac-4 masculin pe 1.000 m (Daniel Burciu, Constantin Mironescu, Cătălin Turceag și Răzvan Oltean), Canoe-2 masculin pe 1.000 m (Leonid Carp și Ștefan Strat), Canoe-4 masculin pe 500 m (Leonid Carp, Adi-Aurelian Grozuță, Cosmin Simion și Ștefan Strat) și la Kaiac-4 feminin pe 500 m (Roxana Borha, Daniela Varona, Elena Meroniac și Irina Lauric).

Medaliile de argint au fost câștigate de Florentina Caminescu, la Kaiac-1 pe 1.000 m, de Leonid Carp, la Canoe-1, pe 500 m, la Kaiac-2 feminin pe 500 m (Roxana Borha și Elena Meroniac) și la Canoe-2 feminin pe 200 m (Valentina Poștaru și Alexandra Dragomirescu), în timp ce medaliile de bronz au fost adjudecate la Kaiac-2 pe 1.000 m, masculin (Cătălin Turceag și Daniel Burciu) și feminin (Florida Ciută și Daniela Varona).

La juniori, argintul a revenit României în probele de Kaiac-1 feminin pe 1.000 m (Laure Pleșca), Kaiac-2 masculin pe 500 m (Cosmin Vieru și Ionț Povălniceanu) și la Canoe-4 masculin pe 500 m (Călin Leonard, Gheorghe Stoian, George Vasile și Andrei Nicolae). în timp ce Vieru și Povălniceanu au obținut și un bronz la Kaiac-2 pe 1.000 m.

Sportivii români au înregistrat și cinci clasări pe locul 4.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea)