brasov

Facebook Twitter Email

Muntele Tâmpa, simbolul Brașovului, va fi sărbătorit sâmbătă, începând cu ora 10,00, în cadrul ediției a II-a a evenimentului “Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa”, acțiune care se înscrie în campania demarată în acest an de Agenția Metropolitană Brașov (AMB), “Prietenii Muntelui Tâmpa”.

“Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa este sărbătoarea dedicată promovării și valorificării biodiversității pe care o reprezintă Situl Natura 2000.

Anul acesta tema aleasă de custode este “Muntele Tâmpa-simbol natural al comunității brașovene”. Acțiunile prevăzute să se desfășoare în cadrul manifestării sunt menite să conștientizeze localnicii și turiștii asupra importanței existenței acestui patrimoniu natural în inima Brașovului, asupra protejării și conservării ecosistemelor de pe Muntele Tâmpa și din întreaga Zonă Metropolitană.

De asemenea, Agenția Metropolitană Brașov și Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV), filiala Brașov vor promova importanța drumeției și comportamentul care trebuie abordat într-o arie protejată”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Agenția Metropolitană Brașov.

Agenția Metropolitană Brașov, în calitate de custode a pregătit panouri tactile reprezentând speciile de arbori existenți în cele patru habitate de pădure specifice Muntelui Tâmpa, o expoziție de fotografie despre biodiversitatea Muntelui Tâmpa, o expoziție de obiecte folosite de montaniarzi și fotografii vechi din colecția Asociației SKV, și o expoziție de fotografie despre situl istoric “Ruinele Cetății Brașovia”, suprapus peste situl natural.

De asemenea, o fundație implicată în eveniment a pregătit un amplu și deosebit decor, care va reda peisajul montan specific Brașovului și Țării Bârsei, munți și o cabană montană. Tot acest decor va putea fi pictat și decorat sâmbătă, de către vizitatorii mici și mari la eveniment.

Scopul evenimentului este de a reduce efectele negative ale activităților antropice asupra stării de conservare a biodiversității din aria protejată Muntele Tâmpa, prin derularea de acțiuni de conștientizare a localnicilor, prin implicarea prietenilor și a voluntarilor membri în Clubul “Prietenii Muntelui Tâmpa”.

Față de ediția anterioară, organizatorii nu desfășoară nici un fel de activități pe Muntele Tâmpa din cauza vremii nefavorabile anunțate de meteorologi pentru finalul de săptămână, evenimentul fiind găzduit de un mall din oraș, au precizat reprezentanții Agenției Metropolitane Brașov.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Satul Viscri, care aparține de comuna brașoveană Bunești, aflat la 90 de km de Brașov și care adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, patrimoniu UNESCO, și unde Prințul Charles și-a achiziționat o casă veche săsească, mai păstrează încă nealterate o serie de îndeletniciri ale locuitorilor care încearcă să păstreze tradițiile de odinioară ale zonei, meșteșugurile și creșterea animalelor.

Izolarea, precum și absența altor ocupații în afară de agricultură, au făcut ca, la sfârșitul anilor 90, să apară proiectul “Șosete din lână naturală de Viscri”, inițiat de o familie de nemți stabilită aici. Pe lângă șosete și mănuși, care au început să se vândă în Germania, femeile din Viscri au început să facă și papuci din pâslă, care, de patru ani, se vând foarte bine în Germania.

“Pentru că a trebuit să lucrăm organizat, să facem lucru de calitate și să ne respectăm clienții, am constituit, în anul 2000, Asociația “Viscri Începe”, din care au făcut parte 125 de femei. Între timp, o parte dintre femei au îmbătrânit și nu mai puteau lucra și astfel am ajuns, în prezent, la un număr de 85 de femei care lucrează în cadrul Asociației. Pe lângă șosete, mănuși, căciuli, botoșei, mai confecționăm pălării, genți, portofele, papuci, toate din pâslă, prelucrată tot de noi, în cadrul Asociației “Viscri Începe”. Produsele sunt de calitate, și pe ele punem etichete pentru a le putea vinde apoi în cadrul magazinului nostru. Papucii de pâslă se vând foarte bine în Germania unde trimitem cam 1000 de perechi pe an, iar alte 800-900 de perechi le vindem prin intermediul magazinului nostru la turiștii români care ne vizitează satul. Femeile care lucrează în cadrul asociației au un venit lunar de 700-800 de lei”, a explicat, pentru AGERPRES, coordonatoarea activității în cadrul Asociației “Viscri Începe”, Mariana Purghel.

Ea a ținut să adauge că sunt multe femei în Viscri care lucrează pe cont propriu obiectele enumerate mai sus, le vând în fața porții la turiștii care vizitează biserica fortificată, dar nu toate sunt de calitate.”Noi primim la magazin doar lucruri de calitate, pentru că altfel femeile se obișnuiesc să nu mai fac calitate, iar noi vrem ca ele să facă doar produse de calitate”, a completat aceasta.

Mariana Purghel spune că la o pereche de papuci se lucrează opt ore, timp în care se face și pâsla din lână naturală. Nu se pot face decât două perechi de papuci pe zi pentru că preparatul pâslei, dar și cusutul papucilor se fac manual, iar mâinile obosesc foarte repede și suferă de la săpunul de casă întrebuințat la preparare.

“Suntem 25 de femei din asociație care lucrăm pâslă, pentru că restul femeilor sunt mai în vârstă, nu mai au răbdarea necesară, dar sunt multe fete care, după ce vin de la școală, lucrează la confecționatul papucilor, sperăm schimbul de mâine”, spune sursa citată.

După ce papucii se usucă, se adaugă o talpă dintr-o piele moale, specială, adusă de la Sibiu, care se mulează pe papuci și se coase ușor cu o ață specială. Culorile papucilor se fac cu ajutorul vopselei de ouă. Vînzarea papucilor în Germania se face în euro. De la magazinul Asociației “Viscri Începe”, se pot achiziționa cu suma de 80 de lei.

“De patru ani, vindem mai mulți papuci decât șosete. În cadrul Asociației “Viscri Începe”, avem în plan și alte proiecte, cum ar fi producerea uleiului din nuci, iar din acest an am început să producem și săpun natural cu diverse esențe naturale, care arată foarte bine, parcă ar fi o bucată de prăjitură. Dar femeile noastre mai produc dulcețuri, sucuri naturale, iar la restaurantul aflat în apropierea bisericii fortificate turiștii care vizitează obiectivul pot servi o masă caldă cu toate preparatele naturale, proaspete, cu pâine de casă preparată în imediata apropiere, cu prăjitură de casă, cu sucuri naturale, vișinată, afinată, după preferință. Noi creștem animalele în gospodăria proprie, pentru a avea carne proaspătă de calitate la restaurant. Nu cumpărăm nimic din magazin” mai spune Mariana Purghel.

Satul Viscri este, din decembrie 1999, patrimoniu UNESCO. Biserica Evanghelică Fortificată, la care nu s-au făcut nici un fel de intervenții, foarte multe case autentice în sate, neschimbate, fiind construite doar câteva case după anii 60, și comunitatea foarte activă după anii 1990 în păstrarea patrimoniului au fost motivele pentru care satul Viscri este patrimoniu UNESCO. Satul are în prezent 420 de locuitori din care 14 sunt sași, unii reveniți din Germania pentru a se stabili aici.

AGERPRES/(A — autor: Jana Pintili, editor: Vicențiu Purcărea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Stânca bazaltică de la Rupea, monument al naturii, este o rezervație naturală de tip geologic situată în județul Brașov, pe teritoriul administrativ al orașului Rupea, în apropiere de Drumul Național DN 13, care leagă Brașovul de Sighișoara. A fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, așa cum arată și site-urile www.cesavezi.ro, www.ecomunitate.ro.

Întinsă pe o suprafață de 9 hectare, Stânca bazaltică reprezintă un relief colinar rezidual care s-a dezvoltat pe formațiuni bazaltice compacte ale Podișului Hârtimbaciului. Suprafața pe care poate fi observat bazaltul este de aproape 5 hectare, dar împreună cu sedimentele ce acoperă bazaltele, zona tampon, se ajunge la arealul de 9 hectare. Acest perimetru este marcat de apariții ieșite din comun ca dezvoltare a bazaltelor care au format cândva o placă unitară, ce a fost dezmembrată de eroziune. Acest proces a fost urmat de depuneri de pietrișuri mărunte, nisipuri, calcare de apă dulce, ce separă nivele de material vulcanic. Bazaltele sunt compacte și nu au produse piroclastice potrivit www.aboutro.com.

Stânca Bazaltică de la Rupea reprezintă punctul cel mai vestic de apariție a bazaltelor din Munții Perșani și se găsește izolată în plină zonă de apariție a formațiunilor terțiare ale Bazinului Transilvaniei, precizează sursa amintită.

Date fiind natura sa și localizarea geografică, aici s-a ridicat Cetatea Rupea, unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice ale țării noastre, ale cărei origini se pierd în negura vremurilor, în perioada paleolitică (5.500-3.500 î.H.). Și denumirea localității Rupea provine din cuvântul latin “rupes”, care înseamnă “con de stâncă” și se atribuie stâncii cuaternare pe care se înalță Cetatea.

Cetatea Rupea este martoră a trecerii vremurilor peste ținuturile din jur unde dacii au ridicat prima întăritură în jurul așezării Ramidava sau Rumidava. Are formă de cochilie de melc și prezintă trei niveluri: cetatea de sus — cea mai veche, ridicată pe ruinele cetății dacice Ramidava; cetatea de mijloc — ridicată în secolul al XV-lea și cetatea de jos. A fost prima dată părăsită după incendiul din 1643, dar a devenit loc de refugiu în fața epidemiei din 1716. A fost abandonată de localnici în 1790, când se spune că o furtună devastatoare i-a smuls acoperișurile.

O încercare de restaurare a Cetății a fost lansată în anul 1954 dar autoritățile vremii o vedeau doar ca pe importantă sursa de bazalt. Astfel, după ce a fost o ruină mai mulți ani, a fost reabilitată în totalitate cu fonduri europene în anul 2009.

Din iunie 2014 și-a redeschis porțile turiștilor, iar în prezent atrage zeci de mii de vizitatori pe an fiind inclusă în circuitele turistice internaționale.

Accesul către Stânca bazaltică de la Rupea pe care “stă” Cetatea Rupea, se face din Drumul național DN 13 pe ruta Brașov-Feldioara-Rupea.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Brașov is located in the central part of the country, about 166 kilometres (103 miles) north of Bucharest and 380 km (236 mi) from the Black Sea. It is surrounded by the Southern Carpathians and is part of the Transylvania region.

With its central location, Brașov is a suitable location from which to explore Romania, and the distances to several tourist destinations (including the Black Sea resorts, the monasteries in northern Moldavia, and the wooden churches of Maramureș) are similar. It is also the largest city in a mountain resorts area. The old city is very well preserved and is best seen by taking the cable-car to the top of Tâmpa Mountain.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Castelul Bran, reședința Contelui Dracula, va deveni, timp de șase nopți în perioada 13-18 iulie, scena neconvențională pentru reprezentațiile artistice ale companiei Procede Zebre (Vichy Franța).

“Când soarele se va fi ascuns după munți, pentru o binemeritată odihnă, cotloanele întunecate și reci ale castelului vor prinde viață într-o serie de vizite neobișnuite, adevărate teste pentru noi forme de spectacol, întâlniri ale publicului cu istoria și patrimoniului istoric, dar și cu imaginarul, legendele și magia locului. Începând cu ora 21.30,oricine este atras de legendă, magie, istorie, va fi purtat într-o vizită itinerantă,cu ghizi neobișnuiți în “Nocturnele Castelului Bran”: Zorii Zmeului & La Marelle du Diable. Talentați, inventivi, creativi, actori profesioniști împreună cu tinerii francezi, români și macedonieni implicați în proiect vă vor ghida într-o vizită în căutarea fantomelor noastre din prezent sau din trecut. Sursele de inspirație pentru acest proiect sunt: “Le coup fatal”-Thomas De Quincey, “The black rider”-W.S Burrroughs/Tom Waits și “Dracula”-Bram Stoker”, se precizează într-un comunicat de presă trimis AGERPRES de către Institutul Francez.

Proiectul este implementat la inițiativa Institutului Francez din România—Direcția Regională București, în parteneriat cu Castelul Bran și cu sprijinul Regiunii Pays de Vichy Auvergne, a Consiliului Departamentului Allier( Franța), și a Platformei France-Balkans al Ministerului francez al Afacerilor Externe.Scopul acestuia este de a dezvolta lucrul cu tinerii, pentru a dezvolta o tabără artistică pentru tineret în anul 2016, totul bazat pe învățarea și perfecționarea limbii franceze prin teatru.

Liceenii de la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” din Hida, județul Sălaj, coordonați de doamna profesoară Daniela Ardelean, sunt deschizătorii de drumuri în cadrul acestui proiect, acesta urmând să se extindă, pe parcursul anului școlar următor, și să implice adolescenți din alte școli, iubitori ai limbii franceze.

Echipa care va însufleți reședința Contelui Dracula, îndrumată de directorul artistic Fabrice Dubusset, Yannick Noblet (scenografie), Pauline Lariviere (cânt și mișcare), Christophe Nurit (pian), și de regizorul Julien Potte este compusă din Estelle Galarme, Arnaldo Ragni și Clemence Seignolles, Dragoș Ardelean, Iuliana Anamaria Copaciu, Dragoș Nicușor Covaci, Grațian Constantin Farcaș, Ioan David Gecan, Sorina Denisa Gog, Paula Ioana Petruș, Ioana Alexandra Pop, Paula Andreea Souca, Sarah Donsimoni, Dylan Gadet, Maelle Souillat, Emma Nectoux și Hristina Mirchevsca.

De altfel, după cum explică directorul artistic Fabrice Dubusset, călătoria îi va purta pe vizitatorii de la Bram Stocker la Bran, de la Vlad Țepeș și Vlad Dracul la Dracula, într-un loc unde fantomele reapar. “Strigoi, dames blanches, dar și figura luminoasă a Reginei Maria a României, legendele codrilor întunecoși, mumia unui faraon sau diverse alte obiecte ciudate ale domnițelor noastre ne fac să nu mai putem discerne între realitatea istorică și ficțiune, între legendă și imaginar. Una sau, mai degrabă, mai multe povești se vor întrepătrunde pentru a ne confrunta cu propriile noastre frici și astfel cu originile memoriei noastre.Iubirea, ultima redută a acestei citadele de necucerit, e singura ce ne mai poate salva,dincolo de vise și realitate! Propria noastră viață, propria noastră poveste, impregnată și rezonând intim în ființa noastră, ar putea să se topească într-o nemuritoare legendă-dorința noastră cea mai profundă: nemurirea.Căci nemuritori ne dorim cu toții să rămânem, măcar încă puțin! În viață… o viață de tinerețe veșnică! Tinerețe fără bătrânețe”, se arată în încheierea comunicatului de presă.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Organistul american William Wilson va concerta marți, începând cu ora 18,00, la Biserica Neagră, fiind primul dintre muzicienii străini prezenți în acest an la Stagiunea concertelor de orgă de la Biserica Neagră, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de organizatorii stagiunii de concerte.

Programul propus de interpretul american conține lucrări baroce și romantice ale compozitorilor germani Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach și Felix Mendelssohn Bartholdy.

William (Bill) Wilson a crescut la Philadelphia, Pennsylvania SUA, și a urmat cursurile universitare de orgă la Hope College cu profesorul Roger Davis, obținând ulterior titlul de Doctor în Muzică la Eastman School of Music sub îndrumarea lui David Craighead.

Între timp a servit în Armata Statelor Unite, fiind organistul capelei Fortului Richardson din Alaska. În activitatea sa muzicală de peste ani a deținut și posturile de director muzical la Biserica Lutherană St. Olaf din Austin, Minnesota, și organist dirijor la Biserica Lutherană Bethlehem din Minneapolis.

După două decenii în care a servit și ca pastor hirotonit în Minnesota și Wisconsin, a ieșit la pensie,continuând să susțină periodic concerte în Statele Unite și în străinătate.

Biletul de intrare la concert costă 10 lei, iar copiii cu vârsta mai mică de șapte ani și elevii au intrare gratuită.

Reamintim că a 63-a stagiune a Concertelor de Orgă la Biserica Neagră se desfășoară în perioada 2 iunie-29 septembrie. Concertele au loc în fiecare zi de marți, în lunile iunie și septembrie, și în zilele de marți, joi și sâmbătă, în lunile iulie și august. La stagiunea estivală din acest an vor veni artiști din Germania, SUA, Italia, Japonia, Elveția, Ungaria, Norvegia și din România.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Bisericile fortificate din județul Brașov intră, începând din acest an, într-un amplu proces de restaurare, consolidare și reabilitare cu fonduri europene, lucrări care se vor întinde pe o perioadă de trei-patru ani, a declarat pentru AGERPRES directorul Direcției Județene pentru Cultură, Gheorghe Mitran.

 

PUBLICITATE

Biserica fortificată din Rotbav
Sursa: brasov.ro

Este vorba despre bisericile din Cincu, Codlea, Cristian, Prejmer, Hărman, Homorod, Roadeș, Rotbav, Rupea, Sânpetru, Seliștat și din Vulcan.

“Episcopia Sibiului, împreună cu Decanatul Brașov — care le administrează din punct de vedere al patrimoniului — au intrat într-un proiect european de reabilitare a acestor biserici fortificate. Deocamdată suntem în faza în care Sibiul are două biserici fortificate care urmează să intre într-o restaurare generală, iar județul Brașov un număr de 12. Vor fi mai multe etape. În prima fază, vor fi reparații curente asupra lor și, mai ales, se vor gândi niște programe turistice cu un aspect programatic funcțional, cu implicarea lor într-un turism național și internațional. În faza a doua, vor fi lucrări de restaurare, consolidare și reabilitare integrală, pe baza unei cercetări interdisciplinare deosebite, începând de la arhitectură, structură, pictură, istoria artelor, arheologie”, a precizat Gheorghe Mitran.

Lucrările vor începe în acest an și se vor întinde pe o perioadă de trei-patru ani, aceste biserici fiind “puse pe picioare” în așa fel încât să reprezinte niște nuclee istorice foarte bine conservate, puse în valoare, care să slujească turismul, cu un potențial economic deosebit.

Valoarea lucrărilor este estimată la peste 15 milioane de euro.

“Eu gândesc în felul următor: Aceste nuclee istorice pot deveni motoarele dezvoltării economice ale comunităților respective și acestea trebuie să graviteze ca interes în jurul lor”, a mai subliniat directorul Direcției pentru Cultură a Județului Brașov, afirmând că ar trebui luat modelul localității Cristian, unde autoritățile locale, împreună cu sașii din Germania care se întorc vara în localitate și oameni de cultură organizează concerte muzicale la Biserica Evanghelică, manifestări care atrag numeroase persoane.

Direcția pentru Cultură a județului Brașov este preocupată de promovarea valorilor culturale, istorice ale acestor obiective, publicând în acest sens două lucrări intitulate “Arhitectura Bisericilor Fortificate” și Cetăți, Castele, Palate”, în limba română, într-un număr de 500 de exemplare, care sunt puse la dispoziția tinerilor, a elevilor, studenților, turiștilor, istoricilor.

“Am realizat aceste lucrări mai ales pentru cei care iubesc istoria, pentru a fi cunoscute îndeaproape datele istorice primare ale acestor monumente extraordinar de valoroase, fotografii aeriene pentru a se putea identifica valoarea lor istorică și arhitecturală. Mai mult, având în vedere cercetările care se vor face în aceste biserici fortificate, în vederea reabilitării, restaurării, consolidării, cel mai valoros și important lucru după sistemul constructiv este pictura murală foarte valoroasă, de excepție, care a fost acoperită sau martelată de-a lungul timpului, cu toate că în anumite locuri s-a păstrat în stare foarte bună, iar punerea acestor picturi în valoare, descoperirea, restaurarea, consolidarea și conservarea lor va revaloriza din punct de vedere național și internațional cultura acestor biserici fortificate. Vor fi tot atât de valoroase, după părerea mea, ca și sistemul de construcție fortificat și aceste valori imagistice au o însemnătate extraordinară pentru toată literatura de specialitate europeană. Pentru prima dată, vor apărea picturi de o valoare necunoscută în Transilvania”, a explicat sursa citată.

Aceasta a precizat că refacerea picturilor va fi îndelungată și costisitoare, dar merită, pentru că sunt niște valori extraordinare imagistice pentru patrimoniul național.

Cele mai valoroase biserici fortificate din județul Brașov sunt amplasate în Țara Bârsei, în zona Rupea și în partea de nord a Făgărașului. Cele din Țara Bârsei sunt cele mai mari și cele mai frumoase și pot reprezenta un potențial turistic cultural deosebit.

“Aceste obiective, în ansamblu, își păstrează caracteristicile de epocă, volumetria, substanța istorică. Cele mai valoroase sunt cele de la Prejmer care, alături de biserica fortificată de la Viscri, sunt monumente UNESCO. Biserica de la Prejmer se păstrează cel mai bine fiind cea mai amplă cetate fortificată cu o bogată istorie medievală. Trebuie să se știe că aceste cetăți fortificate sunt unice ca ansamblu în Europa, s-au născut datorită unei strategii deosebite a localnicilor și, fiind o creație a mediului local, sunt o sinteză constructivă între sacru și spiritul pragmatic de a se apăra împotriva invaziei tătarilor și a turcilor, în perioada secolelor XIV, XV, XVI. Inițial, au fost biserici catolice, iar de la jumătatea secolului al XVI-lea, după reforma lui Luther, comunitățile și preoții au fost convinși și au devenit evanghelici”, a mai arătat directorul Direcției pentru Cultură Brașov.

Conform acestuia, cele mai frumoase biserici fortificate ar fi cele din zona Brașovului, de la Prejmer, Hărman, Sânpetru, Hălchiu, Bod, Codlea și Râșnov, care merită să fie vizitate de turiști, fiind obiective deosebit de interesante, cu o istorie de secole.

AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru) 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Unul dintre cele mai prețioase monumente din Transilvania, de categorie A de valoare națională și universală, Cetatea medievală Rupea sau Cetatea Cohalmului situată pe Dealul Cohalmului, la încrucișarea drumurilor care făceau legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească, atrage anual zeci de mii de turiști după ce a fost reabilitată în perioada 2010-2013.

Fotografii: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Prima atestare documentară datează din anul 1324, când sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetății, Castrum Kuholm, numele de Kuholm făcând referire la roca pe care a fost ridicată, bazaltul.

Documentele din secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle. Dominând de sus localitatea, cetatea a fost construită și extinsă în mai multe etape între secolele al XIII și al XVII-lea, ca cetate și refugiu pentru locuitorii satelor din jur.

Ansamblul cetății a fost construit din trei incinte: Cetatea de Sus construită în secolele XIII-XIV, Cetatea de mijloc construită în secolul al XV-lea și lărgită în secolul al XVI-lea și Cetatea de Jos, edificată în secolul al XVII-lea.

În anul 1716, ciuma care bântuia prin Ardeal și prin Țara Bârsei i-a determinat pe locuitori să se refugieze în cetate, unde molima nu s-a mai întins. Avariată în 1790, apoi abandonată și amenințată cu demolarea de autoritățile comuniste, cetatea s-a degradat an de an, rămânând doar niște turnuri fără acoperiș și ziduri dărăpănate, amestecate printre copaci și tufișuri, care se puteau zări de către cei care treceau pe DN13 spre Sighișoara sau spre Brașov.

Ultima dată când s-a vorbit despre reabilitarea cetății a fost în anul 1954, dar ideea a fost abandonată. Autoritățile comuniste plănuiau demolarea cetății pentru exploatarea bazaltului din care este format dealul. Autoritățile locale au încercat după anul 1990 reabilitarea cetății, cel mai important obiectiv turistic al orașului cu o populație de peste 5.000 de locuitori, dar lipsa fondurilor a făcut ca refacerea acesteia să tot fie amânată.

PUBLICITATE

Abia în anul 2009, s-a început reabilitarea cu fonduri europene, lucrările și căile de acces fiind finalizate în vara anului 2013. Proiectul a vizat reabilitarea cetății pe o suprafață de 1,44 de ha, reabilitarea celor șapte turnuri și a căsuțelor în care se retrăgeau locuitorii satelor din jur în vremuri grele, sistem special de iluminat care pune în valoare monumentul istoric, crearea a două drumuri de acces spre cetate, dinspre Brașov, respectiv dinspre Sighișoara, poteca pietonală prevăzută cu trepte și balustrade, centru de informare turistică la intrarea principală în cetate și spațiu de expunere a unor obiecte din patrimoniul cultural, 110 locuri de parcare, din care 10 pentru autocare. Investiția se ridică la suma de 26 de milioane de euro.

Dacă în cererea de finanțare din anul 2009 se estimase sosirea a 5.295 de turiști români și străini pentru primul an de operare de la finalizarea proiectului, în realitate, de la încheierea lucrărilor în 15 iunie 2013 până la aceeași dată din 2014, cetatea a fost vizitată de 61.000 de turiști, iar după primul trimestru din 2015, peste 150.000 de turiști au vizitat-o.

Atât primăria Rupea cât și Consiliul Județean Brașov doresc să introducă obiectivul într-un circuit care vizează orașele Brașov-Sibiu-Sighișoara și organizarea unor evenimente culturale naționale care să pună în evidență mai bine acest loc. Primul eveniment a avut loc în vara anului 2013, fiind vorba despre un festival dedicat compozitorului Wilhelm Georg Berger, născut în anul 1929 la Rupea.

La sfârșitul lunii iunie a.c este așteptat la cetatea Rupea un grup format din 30 de ghizi din Turcia, care au drept scop promovarea acesteia și includerea în circuitele turistice internaționale.

Autoritățile locale susțin că cetatea este un obiectiv extrem de important pentru dezvoltarea orașului și sunt convinse că numărul turiștilor va continua să fie în creștere an de an.

Viceprimarul Pompiliu Comăniciu a precizat, pentru AGERPRES, că turiștii care ajung în Rupea mai pot vedea în zonă și alte atracții. “Muzeul Etnografic din centrul orașului este un alt obiectiv turistic care a fost reabilitat în ultimii ani și unde turiștii pot vedea costume populare românești, ungurești și săsești, unelte de lucru ale acestor etnii, dar și obiceiuri tradiționale ale zonei. De asemenea, pot merge să viziteze satul Viscri, Biserica Fortificată de la Homorod sau Coloanele de bazalt de la Racoș”, a subliniat viceprimarul.

El a mai adăugat că până la sfârșitul acestui an se vor încheia lucrările de reabilitare cu fonduri europene ale Bisericii Fortificate Rupea, după care vor fi organizate concerte de orgă, aceasta fiind reparată și păstrată la Biserica Neagră Brașov până la finalizarea lucrărilor la Biserica Fortificată.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cetatea țărănească din Viscri, construită în secolele XIII-XVII, este amplasată pe o înălțime deasupra așezării. Biserica din centrul acestui ansamblu este o biserică-sală reconstruită în stil gotic pe locul unor construcții romanice mai vechi, din perioada anterioară colonizării germane.

Cetatea Viscri
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Din decorul sculptat în piatră al construcției se păstrează un capitel cu ciubuce, singurul de acest tip cunoscut pe teritoriul României, potrivit prezentării făcute acestui ansamblu de către Direcția județeană pentru Cultură  Brașov.

În primul sfert al secolului XVI, biserica a fost fortificată și a fost construită incinta interioară.

Satul Viscri, aflat la 42 de km de Sighișoara, face parte din cele șapte sate din Transilvania înscrise pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

Cetatea Viscri
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Aceste sate din Transilvania, cu bisericile lor fortificate oferă o imagine vie a peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Cele șapte sate înscrise, fondate de sași, sunt caracterizate printr-un sistem specific de construcție, model de așezare și organizare a gospodăriei, care s-a păstrat de la sfârșitul Evului Mediu. Ele sunt dominate de bisericile fortificate, care ilustrează stilurile de construcție din secolele XIII-XVI, potrivit prezentării UNESCO.

Colonizarea sașilor, populație de origine germană, în Transilvania a început în secolul al XII-lea și s-a încheiat la începutul secolului al XIV-lea, localitățile fondate de aceștia (cca. 250) acoperind un teritoriu îngust, în sudul și estul Transilvaniei, de-a lungul arcului carpatic, se arată în prezentarea satelor cu biserici fortificate din Transilvania înscrise în lista UNESCO, făcută de către Institutul Național al Patrimoniului.

Prezența sașilor pe aceste meleaguri a avut ca fundal o istorie locală frământată, dominată de amenințări interne și externe. Primul eveniment, care a pus la încercare coloniile în curs de constituire, a fost năvălirea tătară din 1241-1242. În urma atacurilor, regalitatea a încurajat fortificarea localităților, iar coloniile au aplicat practicile defensive din regiunile de origine: localitatea era lăsată pradă invadatorilor, comunitatea refugiindu-se într-o fortificație ușor accesibilă, potrivit sursei citate.

Cetatea Viscri
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Fortificarea, în primul sfert al secolului al XVI-lea, a tuturor bisericilor din satele săsești de pe pământurile regale (circa 200 biserici fortificate), a urmat invaziilor de această dată turcești, de la sfârșitul secolului al XIV-lea.

Biserica de la Viscri face parte din categoria bisericilor fortificate, tipice pentru zonele colinare, care au elemente defensive dispuse aproape în egală măsură pe biserică și pe incintă. Restructurarea acestor biserici s-a făcut prin desființarea navelor laterale, deasupra navei principale au fost ridicate etaje de apărare, turnul vestic a fost transformat în reduit, iar corul a fost suprapus de un bastion. Biserica a fost înconjurată cu o incintă fortificată. La Viscri, fortificația cuprinde în modul cel mai egal și armonios atât incinta cât și biserica, potrivit prezentării INP.

Ansamblul de Viscri este format din biserica fortificată și două incinte de apărare, prima incintă fiind întărită cu șase turnuri de apărare.

Cetatea Viscri
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Construcția este formată dintr-o singură navă de formă trapezoidală, cu laturile de 13.39 m (N), 6.61 m (E), 13.40 m (S), 5.91 m (V), rezultată în urma extinderii, în primul sfert al secolului al XVI-lea a vechii capele romanice din secolul al XII-lea și contopirii cu vechiul turn donjon din secolul al XIII-lea, arată site-ul patrimoniulnational.ro, ce prezintă proiectul Monumente din România aflate sub protecția UNESCO.

Fațada bisericii prezintă, în jurul corului, contraforturi legate la partea superioară cu arce în spatele cărora se află goluri de aruncare. Fațada sud a navei este marcată de pridvoarele din fața accesurilor în biserică. Fațada dinspre vest este o suprafață plană cu nivelurile marcate de golurile de tragere. Fațada dinspre nord a navei este fără goluri.

Altarul clasicist conține tabloul cu scena “Lăsați copii să vină la mine”, semnat de pictorul Pankratz din Rupea. Emporele și tribunele din secolele XVII-XIX sunt create în stilul mobilierului popular pictat; în navă, tribuna de vest este datată 1694, empora de sud, din 1783, iar tribunele din cor din 1795 și 1833.

Amvonul cu baldachin, în stil baroc popular, datează din 1791. Cristelnița este construită dintr-un capitel cu ciubuce așezat pe un fragment de coloană, ambele provenind de la empora capelei din secolul al XIII-lea. Orga a fost instalată în empora aflată deasupra altarului, în 1723.

În turnul porții sunt instalate 4 clopote: cel mare, cu siluetă sveltă, nedecorat, datat secolul al XV-lea; clopotul cel mijlociu poartă inscripția gotică “Magister Johes von Schesburg 1748”, iar cel mic, nedatat, este decorat cu medalioane reprezentând un leu, un cerb, moartea și un pui de căprioară; clopotul ceasului este nedatat, potrivit http://patrimoniulnational.ro.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva