Facebook Twitter Email

Aproape 100 de echipaje în maşini de teren vor ajunge luni în România pentru a participa la cea de-a 10-a ediţie a competiţiei SuperKarpata, în care pasionaţi de natură şi sport din Austria, Germania, Elveţia şi Olanda străbat timp de 10 zile Carpaţii româneşti.

Cele aproximativ 30 de echipe din cele patru ţări vor porni, duminică, din orăşelul austriac Halbturn, aflat la graniţa cu Ungaria, pentru a intra luni în românia, în zona Oradea, a precizat pentru MEDIAFAX şeful Biroului de promovare turistică al României în Austria, Simion Giurca.
“Maşinile au toate logo-ul României şi pleacă astfel din Austria. (Competiţia n.r.) ne asigură o vizibilitate şi este un sprijin pentru noi în crearea unei imagini de ţară pentru practicarea turismului de aventură”, a declarat Giurca, precizând că, pe perioada desfăşurării SuperKarpata, apar multe materiale de presă dedicate acesteia în cele patru ţări participante, notează.
El a mai spus că participanţii din anii trecuţi s-au arătat “fascinaţi” de România.
Cei care participă la SuperKarpata nu sunt sportivi, ci simpli amatori de automobilism şi de a petrece timp în natură. În cadrul competiţiei, ei au zilnic de parcurs câte un coridor, pe baza coordonatelor transmise de către organizatori şi alegându-şi singuri traseul. Pe parcursul drumului, ei intră în contact cu comunităţile locale când au nevoie de ajutor pentru a finaliza traseul şi a ajunge seara în tabăra competiţiei.
SuperKarpata 2013 se va desfăşura până pe 30 mai, când concurenţii se vor reuni la Sibiu, urmând să pornească înapoi spre casă a doua zi.
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva