Search
Facebook Twitter Email

Muzeul Golești din județul Argeș reflectă istoria culturii și civilizației tradiționale românești, alături de istoria familiei Golescu, așa cum arată ww.muzeulgolesti.ro

A fost înființat la 7 iunie 1939, de Regele Carol al II-lea, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu fiind, la acea vreme, singurul muzeu etnografic în aer liber din România și din Europa dedicat pomiculturii și viticulturii — două îndeletniciri tradiționale. De-a lungul anilor s-a îmbogățit cu noi expoziții de bază, astfel că în prezent complexul muzeal cuprinde, potrivit sursei amintite, Conacul Golești și Muzeul în aer liber al pomiculturii și viticulturii.

Conacul Golești, monument istoric construit în anul 1640, și restaurat în perioada 1942-1943, cuprinde patru secții: Secția Memorială; Secția de Istorie deschisă în 1958 care prezintă evenimentele de la 1821, 1848, și 1859; Secția de Etnografie și Artă Populară a Regiunii Argeș, deschisă în 1962 și reorganizată în 1991, ce cuprinde 18 încăperi; Secția de Pedagogie organizată în 1963. Pot fi admirate aici obiecte de istorie memorială mobilier de epocă, obiecte personale ce au aparținut familiei Golescu, manuscrise, artă decorativă, carte.

Captură Foto: (c) Mihai Asofie / YouTube

Secția “Muzeul viticulturii și pomiculturii din Romania” a fost înființată în anul 1966. Aceasta prezintă civilizația țărănească de la mijlocul secolului al XIX-lea, din principalele zone viticole și pomicole ale țării, grupate pe provincii istorice cuprinzând 34 gospodării (18 viticole și 16 pomicole) repartizate astfel: 7 gospodării viticole și 7 pomicole pentru Oltenia și Muntenia, o gospodărie viticolă din Dobrogea, 4 gospodării viticole și 4 pomicole pentru Moldova, 6 gospodării viticole și 5 pomicole pentru Transilvania.

Cele aproximativ 60.000 de piese ilustrează istoria pomiculturii și viticulturii din România, instalații viticole și pomicole, obiecte de inventar gospodăresc, obiecte din lemn sau piatră și textile, dar și instrumentar specific provenind din afara gospodăriilor — crame sau conace. Exponatele au fost obținute prin achiziții sau donații. Se află la Golești peste 200 de monumente de cultură tradițională, în principal case și anexe gospodărești, clasificate în categoria tezaur.

Pot fi admirate teascuri și poverne, folosite la prelucrarea fructelor, linuri, folosite la stoarcerea strugurilor prin călcarea lor cu picioarele, dar și pivnițe, diverse tipuri de butoaie, căruțe și alte mijloace de transport, precum și ”lojnițe” folosite la uscarea fructelor. De asemenea, pot fi văzute construcții ridicate în vii sau livezi pentru adăpostirea uneltelor și a butoaielor cu vin și țuică, precum și singurul han de răscruce aflat într-un muzeu din România, adus din Posești-Prahova și datând din secolul al XIX-lea.

În cadrul muzeului mai sunt reprezentate și instituții nelipsite din localitățile rurale: o biserică din lemn de la 1814, adusă din satul argeșean Drăguțești; o școală sătească din secolul al XIX-lea, provenită din zona Comănești, județul Bacău; vechiul sediu al primăriei din comuna Hârsești, județul Argeș, un edificiu administrativ specific începutului secolului al XX-lea ce poate fi vizitat începând cu anul 2000.

Copiii se pot bucura vizitând plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi, pot vedea cum se ară cu plugul tras de cai sau cum se recoltează strugurii și fructele cu unelte tradiționale, iar în vacanțele de vară, pot învăța meșteșuguri tradiționale sub îndrumarea meșterilor populari și pot lua lecții de echitație, pe ponei sau cai lipițani.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva