Facebook Twitter Email

Cu cât există mai mulți copaci pe marginea străzilor, cu atât mai bine se simt cei care locuiesc pe acele străzi, efectul fiind atât fizic, cât și psihic – cel puțin așa arată un studiu realizat de o echipă de cercetători americano-canadiană, care stabilește acest lucru pe baza unei asocieri statistice (în urma unor calcule complexe).

Cercetătorii au realizat studiul în două etape, detaliază vineripassionsante.be. În primul rând, cu ajutorul unor imagini luate din satelit s-a determinat densitatea copacilor din cartierele orașului canadian Toronto. Datele au fost apoi corelate cu răspunsurile câtorva zeci de mii de locuitori, care au participat la o cercetare asupra percepției stării de bine, tulburărilor cardiace și metabolice, precum și a sănătății mentale.

După ce au fost luați în considerare o serie de parametri (vârstă, statut socio-economic), cercetătorii au ajuns la concluzia că densitatea copacilor de la marginea străzilor este corelată cu starea fizică și psihică: cu cât sunt mai mulți pomi, cu atât rezultatele sunt mai bune. Chiar dacă nu pot stabili o legătură de la cauză la efect, specialiștii emit totuși ipoteze, cum ar fi calitatea aerului, scăderea stresului sau încurajarea activității fizice (plimbări, jogging).

Admițând că studiul lor are limite, oamenii de știință afirmă că acest efect pare evident și recomandă plantarea unui număr cât mai mare de copaci pe cât de multe străzi posibil. Și în primul rând, să nu se mai taie fără motiv (valabil) pomii care există, încheie passionsante.be.

AGERPRES/ (AS — editor: Lelia Bretan)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva