Romani celebri – sport

Facebook Twitter Email

Ciclistul roman Eduard Novak a câștigat, sâmbătă, medalia de argint în proba de 4 kilometri contratimp, categoria C 4, din cadrul Campionatelor Mondiale de paraciclism de la Apeldoorn, în Olanda.

Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Pe velodromul Omnisport din Alperdoorn, denumit și ”epicentrul eroilor pe pistă”, Eduard Novak a fost devansat, în finală, de ciclistul slovac Jozef Metelka, deținător al recordului mondial la această probă. Un alt român, Robert Tămîrjan, s-a clasat pe locul 15.

După premiere, Eduard Novak a scris pe o rețea de socializare că este bucuros pentru acest rezultat, care îl readuce în topul celor mai buni paracicliști din lume și care reprezintă încă un pas către titlul paralimpic de la Rio de Janeiro 2016.

”Sunt bucuros pentru acest rezultat, care mă readuce în topul celor mai buni paracicliști. Este înca un pas pe care îl fac în a-mi atinge scopul — Aur la Paralimpiada din RIO 2016. Vă mulțumesc pentru sprijin și încurajări și sper ca împreună să facem din ciclism noul sport național”, a scris Eduard Novak pe pagina sa de Facebook.

Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria România, câștigând medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012 și fiind deținătorul mai multor titluri mondiale.

La Apeldoorn, Novak a ocupat și locul 6 în proba de urmărire.

AGERPRES (AS-autor: Gina Ștefan, editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

E frumoasă, delicată și are niște ochi de culoarea valurilor mării. Dar când e pe planșă e mai bine să nu-i stai în cale, pentru că mânuiește floreta atât de bine încât a devenit campioană olimpică în 1996, la Atlanta. Când steagul României s-a ridicat pe cel mai înalt catarg, Laura Badea ne-a făcut pe toți să fim mândri că suntem români și să o îndrăgim pentru totdeauna.

Fotografii: (c) Liviu ȘOVA / AGERPRES FOTO

Campioana olimpică a rememorat momente frumoase din cariera sa, dar și momente emoționante, într-un interviu acordat AGERPRES, în care a răsfoit ”Albumul cu amintiri”. Am descoperit o persoană sinceră, caldă, prietenoasă, care iubește sportul și oamenii.

AGERPRES: Laura, au trecut niște ani de la momentul Atlanta despre care vorbeam, dar vom reveni la el, pentru că vom răsfoi împreună și vom comenta fotografiile din Albumul tău cu amintiri. Înainte, însă, te rog să ne spui cât de lung a fost drumul de la visul tău din copilărie de a fi muschetar până la momentul în care ai ținut o floretă în mână ca un sportiv de performanță.

Laura Badea: Destul de lung a fost parcursul meu până la a atinge această performanță. Am început scrima în 1983, la Clubul Sportiv Școlar 1 București. Am fost selecționată la școală de doamna Rodica Popescu și am continuat în sălița mică din Ștrandul Tineretului, împreună cu doamna Maria Vicol și doamna Ana Pascu, cele care erau antrenoare la Clubul Sportiv Școlar 1. A fost frumos, pentru că eram foarte mulți copii dornici de aventură, dornici să devenim unul dintre mușchetari și, bineînțeles, ambiția, tenacitatea, dorința de a accede pe prima treaptă a podiumului au făcut diferența în cele din urmă. Dar am avut colegi minunați, atât fete, cât și băieți, un colectiv de antrenori foarte buni, foarte inimoși, care ne-au susținut și care ne-au dat o tehnică, aș spune eu, decisivă în câștigarea titlului național, european, mondial și olimpic. Deci pot să spun că am fost o răsfățată a sorții, pentru că am avut oameni minunați în jurul meu, o adevărată echipă, care m-a susținut și m-a ajutat să ajung la lotul național și după aceea la lotul olimpic, pentru ca în cele din urmă să câștig în 1996 medalia olimpică, cea mai râvnită medalie de către orice sportiv.

AGERPRES: Înainte de Olimpiada din 1996 ai participat și în 1992, la Barcelona. Acolo cum a fost?

Laura Badea: Era prima mea participare la Jocurile Olimpice și mi se spusese în urmă cu câteva zile că nu voi participa în proba individuală, ci doar în proba pe echipe. Am fost puțin supărată, bineînțeles, pentru că mă calificasem să trag în primele trei, dar antrenorul a fost cel care a decis. M-am supus, în cele din urmă, alegerii dumnealui și am tras, în schimb, foarte bine în proba pe echipe. În meciul împotriva Chinei am făcut trei victorii, inclusiv asaltul decisiv pentru a câștiga și a ajunge în finală. Am pierdut meciul cu Italia, dar am câștigat împotriva Rusiei. Am luat prima medalie olimpică la 22 de ani, la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Este cea mai dragă, pentru că visul meu a fost să ajung la Jocuri. Tatăl meu și mama mea m-au susținut foarte mult și reușisem. Era primul pas. Au urmat ceilalți, care au fost frumoși, valoroși și foarte importanți în cariera mea.

AGERPRES: Momentul cel mai important, Atlanta. Avem câteva fotografii de la sosirea lotului olimpic în țară. Aceasta este una dintre ele în care erai, probabil, intervievată.

Laura Badea: Da. Am coborât din avion prima, pentru că eu am luat prima medalie a delegației României la Jocuri și pot să spun că, aducând prima medalie, am fost destul de mediatizată. Într-adevăr, a fost o experiență unică la aceste Jocuri de la Atlanta, pentru că era și concurența și dorința, chiar și delegația noastră a fost mai numeroasă, mai frumoasă, mai unită.

AGERPRES: Iar titlul de campioană olimpică la floretă l-ai obținut tu prima dată.

Laura Badea: Da, dar am avut exemple. Am avut-o pe doamna Olga Szabo, care în 1956, la Melbourne a luat argintul. Am avut-o pe doamna Maria Vicol, care mi-a fost și antrenoare, și care în 1960, la Roma, a luat bronz. Deci am avut antecedente, ca să spun așa, niște oameni minunați înaintea mea pe care i-am îndrăgit și care m-au stimulat să ajung acolo, pe prima treaptă a podiumului.

AGERPRES: La gâtul tău sunt două medalii. Una este cea obținută de tine în calitate de campioană olimpică la individual, iar cealaltă împreună cu echipa. În fotografie ești alături de colegele tale de echipă.

Laura Badea: Da, sunt alături de Reka Szabo și de Roxana Scarlat, actualmente Bârlădeanu. Din echipă a mai făcut parte și Claudia Grigorescu Vanță. Din păcate, ea nu a tras în proba pe echipe, dar a fost alături de noi, a stat în satul olimpic. Atunci a fost un criteriu mai deosebit la aceste Jocuri pentru participarea la echipe. Am obținut două medalii, puteau fi ambele de aur, dar a fost foarte bine și așa.

AGERPRES: Încă o fotografie în care ești încadrată de două persoane dragi.

Laura Badea: Din păcate, nu mai sunt astăzi printre noi. Este vorba de domnul Ionel Drâmbă, campion olimpic la individual în 1968 la Mexic în proba de floretă, și doamna Maria Vicol, de care am amintit mai înainte, campioană mondială în 1969 la Havana și medaliată cu bronz la Roma, în 1960. Dânsa a decedat acum două săptămâni. Sunt oameni care m-au susținut și m-au ajutat foarte mult și cu sfaturi, și cu antrenamente. Doamna Vicol stătea dimineața și-mi dădea lecții individuale. Cu domnul Drâmbă nu am apucat să avem un asalt împreună. Din păcate, s-au dus prea devreme dintre noi. Erau tineri și frumoși. Niște oameni foarte frumoși.

AGERPRES: Următoarele fotografii sunt tot din 1996, la premierea primilor 10 scrimeri români ai anului. Ai fost alături de care alți sportivi?

Laura Badea: Au fost Roxana Scarlat, Reka Szabo, Mihai Covaliu, dacă mi-aduc bine aminte, Claudia Grigorescu. În anul acela am câștigat și Campionatul European, a fost un an foarte bun din toate punctele de vedere. Am reușit să câștig și medalia olimpică și medalia europeană, la Limoges.

AGERPRES: De la același eveniment, în această fotografie ești încadrată de doi domni, unul fiind un nume cunoscut în presa sportivă.

Laura Badea: Da, este domnul Octavian Vintilă, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori sportivi de scrimă. A fost campion național la sabie, a practicat acest sport o perioadă foarte lungă, a făcut parte din echipa națională, a participat la Campionate Europene și Mondiale și Jocuri Olimpice. Celălalt este domnul Tudor Petruș, cel care a crezut în mine și în 1988 m-a luat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, și alături de care am cucerit cele 23 de medalii europene, mondiale și olimpice.

AGERPRES: Vorbeai despre clubul Steaua. Avem două fotografii și de la gala ”Stelele Stelei”, din 1997.

Laura Badea: Da, am fost laureată alături de Veronica Cochelea de la canotaj, din barca de 8+1. A fost și ea campioană olimpică. Domnul Nicolae Gioca era antrenor atunci.

AGERPRES: Avem o imagine într-o ipostază de-a ta mai puțin cunoscută: locotenent colonel Laura Badea. Ai ajuns în 1988 la clubul Steaua și ai rămas acolo. De ce ai ales clubul Steaua? Poate pentru că idolul tău, Reka Szabo, era legitimată acolo?

Laura Badea: Am cochetat și cu clubul Dinamo, unde era antrenoare Aurora Dan, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles. Dar am ales Steaua din mai multe motive: era și Reka, era și Elisabeta Tufan, era și Claudia Grigorescu Vanță, era și Roxana Dumitrescu. Toate alcătuiau o echipă foarte valoroasă, lângă care am crescut și alături de care am obținut cele mai bune performanțe. Într-adevăr, un moment inedit să mă văd în uniformă militară.

AGERPRES: Pentru a face performanță în scrimă, pe lângă condiție fizică, antrenament, e necesar și un psihic bun. Cum ai reușit să îmbini aceste două aspecte?

Laura Badea: Am început să-mi doresc foarte tare în momentul în care am ajuns la echipa națională. În momentul în care am participat la primele Campionate Mondiale, în 1990, la Lyon, am avut oportunitatea să întâlnesc foarte mulți scrimeri de renume, de marcă. Și pot să-i spun că-i ”spionam”, mă duceam la planșă, vizionam toate asalturile, încercam să ”fur” câte ceva de la fiecare, să văd ce ticuri au, cum fac încălzirea, cum fac pregătirea pentru competiție. Și mi-am dorit foarte tare să ajung la fel de sus ca și ei. Nu a fost ușor pentru că nu este suficient doar să ai o pregătire fizică foarte bună, o tehnică de excepție, ci trebuie să ai și psihic. În momentele cheie, în momentele importante, psihicul are rolul decisiv. Pentru că valorile sunt egale, toți sunt egali din punct de vedere fizic și tehnic, așa că psihicul primează. Am citit foarte multe cărți, am făcut și la facultate ”Psihologia sportului”, am avut psihologi buni, am colaborat o perioadă lungă cu domnul Ștefan Tudoși, profesor la Academia Națională de Educație Fizică și Sport, care m-a învățat că floreta nu este o armă, ci o prelungire a brațului meu stâng, o prelungire care mă ajută să-mi îndeplinesc visurile și, bineînțeles, să ajung să practic marea performanță. Și așa am ajuns să îndrăgesc floretele, să am foarte mare grijă de ele, totul să fie perfect.

AGERPRES: O altă pasiune de-a ta sunt limbile străine, vorbești fluent patru limbi străine.

Laura Badea: În limba rusă nu am mai conversat de mult timp. Eram foarte bună la limba rusă în școală, am avut și profesori foarte buni. Pe urmă am mai vorbit la competiții, dar de câțiva ani nu am mai vorbit deloc. Dar înțeleg foarte bine, știu să citesc foarte bine, însă îmi este mai greu să mă exprim acum. Franceză am făcut pentru că mi-a trebuit în momentul în care am ajuns la Federația Internațională de Scrimă și trebuia să avem un anumit nivel. Engleză am făcut, ca toată lumea, în școală, și italiana am învățat-o din dragoste pentru limba italiană și pentru adversarele mele din echipa Italiei. Am fost foarte bună colegă cu Diana Bianchedi, chiar și cu Valentina Vezzali, chiar dacă era puțin mai introvertită, existau momente când accepta să dialogăm, cu Giovanna Trillini și, nu în ultimul rând, cu Francesca Bortolozzi.

AGERPRES: În 2004, te-ai retras din activitatea competițională. Avem o fotografie de la momentul festiv, în care ești alături de Octavian Morariu. Ce ai simțit în acel moment, când te-ai retras din activitate?

Laura Badea: În primul rând tristețe. A fost nostalgie, pentru că simțeam că mai pot, dar, în același timp, îmi spuneam în sinea mea că este momentul să mă retrag, pentru că aveam 34 de ani, mi se părea că îmi va fi destul de greu să-mi fac o carieră post-sportivă. Dar am reușit. Nu a fost ușor. Atunci am primit oferta celor de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, a domnului Octavian Morariu, care acum este membru CIO pentru România, și a domnului Ioan Dobrescu, secretarul general, de a veni să lucrez la COSR. A fost o mare onoare și am acceptat.

AGERPRES: O fotografie tot din 2004, la întoarcerea de la Campionatele Europene de la Copenhaga, în care ești alături de o splendoare de copil.

Laura Badea: Sunt alături de Maria, fetița mea, care atunci avea 2 ani și jumătate. Acum este domnișoară, are 13 ani. A fost ultimul Campionat European câștigat, atât la individual, cât și cu echipa, alături de Corina Indrei, Roxana Scarlat și Cristina Stahl. A fost un campionat de excepție, rezultatele au fost foarte bune. Maria m-a așteptat la aeroport, mâncând, bineînțeles (râde — n.r.).

AGERPRES: Mariei îi place sportul?

Laura Badea: Maria cochetează cu sportul, dar nu cu sportul de înaltă performanță. Face sport pentru sănătate, face mișcare, îi place să schieze, să patineze. Are înclinații mai mult spre sporturile de iarnă. Face inclusiv cele două ore săptămânale de sport de la școală, cu un profesor foarte bun.

AGERPRES: Și tu la școală erai foarte pasionată de fizică, așa spuneai într-un interviu. Și, totuși, ai trecut de la fizică la educație fizică.

Laura Badea: Da, pentru că la un moment dat, în clasa a XI-a și a XII-a, nu mai frecventam atât de des cursurile. Mă duceam, aveam scutire de frecvență, dar timpul nu mai era același. Îmi doream să fac performanță, încă nu eram decisă pe care drum să o iau, să merg pe partea de fizică sau mă îndrept spre sport. A fost o alegere făcută în ultimul moment și nu o regret.

AGERPRES: Deși mereu ai fost sportivă a clubului Steaua, ai participat la un cros al Ministerului Afacerilor Interne. Avem o fotografie în care ești alături de alte nume de rezonanță din sport: Nicu Vlad, Maricica Puică, Violeta Beclea Szekely, Elisabeta Lipă, Mariana Bitang. Sunt amintiri frumoase.

Laura Badea: Da, în 2006, la crosul Ministerului Afacerilor Interne, am fost invitată de Elisabeta Lipă, și mi-a făcut plăcere să fiu alături de aceste mari campioane, pentru că în continuare am rămas prietene, în continuare ne înțelegem foarte bine și ne dorim ca și copiii să ajungă în sălile de sport sau pe stadioane, să fie cum era odată, să înțeleagă importanța sportului. Nu îmi aduc aminte în ce parc a fost făcută poza…

AGERPRES: În 2008, după Jocurile Olimpice de la Beijing, ai întâmpinat-o cu mare drag pe Ana Maria Brânză. Cum este să vezi acest arc peste timp, să vezi că din spate vin niște tineri sportivi talentați?

Laura Badea: Este foarte plăcut, pentru că scrima nu a început nici cu doamna Olga Szabo, nici cu doamna Maria Vicol și nu s-a terminat cu mine. Scrima continuă și continuă frumos aș putea spune, privind rezultatele pe care le-au obținut nu neapărat la floretă, ci și în celelalte arme. Asta arată că avem potențial, pentru că Ana face spadă. Și avem sabreori foarte buni, avem floretiste junioare foarte bune, de perspectivă. Eu sunt foarte bucuroasă când aflu că ele participă al competiții și scot rezultate foarte bune. Chiar de curând, Ana a participat la un Grand Prix la Budapesta, unde a terminat pe locul 2, a fost învinsă de o sud-coreeancă. Dar este foarte bine că este acolo, se menține în top, băieții sunt acum în Coreea la un concurs de Cupă Mondială. Sperăm în revenirea spadei masculine, pentru că este o generație de excepție, și, de ce nu?!, și a floretiștilor. Acum ei sunt într-un con de umbră, dar sunt convinsă că își vor reveni.

AGERPRES: În 2008, ți-ai susținut teza de doctorat. Ți-au fost atunci alături, chiar în sală, foarte mulți prieteni din lumea sportului.

Laura Badea: Da, de la președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român la președinta Federației Române de Scrimă, doamna Ana Pascu, Mihai Covaliu, fostul meu antrenor domnul Mihai Epuran, acum profesor renumit de psihologie, domnul rector, bineînțeles. A fost un moment important, un moment așteptat, pentru că am muncit foarte mult la această teză, 7 ani. Tema a fost ”Contribuții la clarificarea raportului dintre inteligență motrică și capacitatea de performanță”. A fost o temă grea, pentru că nu ai cum să cuantifici coeficientul de inteligență. Fiind o inteligență motrică, este o componentă a inteligenței generale, așa că a fost puțin mai greu. Dar nu a fost imposibil, l-am avut coordonator pe domnul Adrian Gagea, care m-a ajutat foarte mult în susținerea și organizarea tezei.

AGERPRES: În această fotografie preiei o ștafetă. Ștafeta de Ambasador al României pentru Sport, Toleranță și Spirit Sportiv pe lângă Consiliul Europei. Preiei ștafeta de la o altă mare sportivă, Maricica Puică. Ce responsabilități implică această funcție?

Laura Badea: Am fost în această funcție până în 2011, când am predat ștafeta Andreei Răducan, campioană olimpică la gimnastică, multiplă medaliată europeană și mondială. A fost, în primul rând, o mare responsabilitate că am preluat ștafeta de la doamna Maricica Puică, campioană olimpică și medaliată cu bronz în 1984 la semifond. A fost o mare responsabilitate, pentru că dânsa s-a luptat foarte mult la Consiliul Europei, a participat la toate ședințele, chiar a organizat în România o amplă întâlnire a celor de la Consiliul Europei și a celor care erau ambasadori la rândul lor în țările europene. Am participat la fel de fel de workshop-uri, am încercat să inițiem — și am reușit, în bună parte — comportament și metode de fairplay în România, în activitățile sportive, lupta împotriva violenței pe stadioane și în sălile de sport. Este o treabă de lungă durată, care se va vedea probabil în timp. Și Andreea militează pentru aceleași valori, pentru toleranță. Sperăm să se vadă rezultatele.

AGERPRES: O fotografie de la Gala din 2012, ”Campioni de legendă”…

Laura Badea: Am fost foarte uimită că am fost aleasă printre ceilalți campioni de legendă. A fost un eveniment foarte frumos, am avut posibilitatea să mă reîntâlnesc cu marii campioni.

AGERPRES: O latură a activității tale care nu are legătură cu sportul, are legătură cu acțiunile caritabile. Te-ai implicat în foarte multe și avem niște imagini de la câteva. Aici ai fost la Brăila unde ai dus ajutoare persoanelor sinistrate.

Laura Badea: Am fost împreună cu cei de la Ministerul Apărării Naționale. A fost o acțiune frumoasă și m-am bucurat că am putut să aducem o mângâiere oamenilor și să vedem o mulțumire în ochii lor.

AGERPRES: În fotografia asta munceai chiar, din greu…

Laura Badea: La Casa Speranței. Am fost cu Monica Roșu, cu Otilia Bădescu, cu Doina Ignat dacă mi-aduc bine aminte, să construim o casă pentru persoanele cu dizabilități, care au fost și ei alături de noi și ne încurajau și chiar ne ajutau.

AGERPRES: Cea mai recentă poză cu tine este de la întoarcerea delegației României de la Jocurile Olimpice de la Soci, în 2014. Ești mereu alături de sportivi, alături de colegi din generația ta, dar și de cei mai tineri. Cum privești sportul din ziua de azi?

Laura Badea: Lucrând la Comitetul Olimpic și Sportiv Român și ocupându-mă și de partea de educație, ca director al Academiei Olimpice Române, cea care promovează valorile olimpice — respect, toleranță, fair-play — mă interesează ca sportul să fie o componentă importantă în primul rând la școală, ca școala, împreună cu noi, campionii, să dezvolte dorința de a face sport, de a face mișcare. Bineînțeles că nu toți au posibilitatea de a ajunge la sportul de înaltă performanță. Este destul de greu. Unii sunt dispuși să muncească, alții mai puțin, dar sunt în continuare consumatori de sport, ceea ce este un lucru foarte important. Practică sportul în mod organizat, merg la sală, ceea ce este foarte bine pentru sănătatea lor în primul rând, pentru dezvoltarea lor armonioasă, pentru a-ți forma un program în care sportul este o parte importantă. Și, de ce nu, de a da un exemplu și celorlalți că azi alergăm 1 kilometru, mâine alergăm 2 kilometri și tot așa până ajungem poate să participăm la un semi-maraton, poate să participăm la un cros pentru o cauză nobilă. Și ne simțim noi altfel, este ca o evadare din cotidian.

AGERPRES: Laura, îți mulțumesc din suflet că ți-ai făcut timp să ajungi la noi, la acest interviu. Îți doresc să ai succes în tot ceea ce faci. Acest set de fotografii ți-l facem cadou. Și pentru că mai este foarte puțin până la ziua ta îți spunem ”La mulți ani!” și îți oferim un buchet de flori.

Laura Badea: Mulțumesc frumos! Mai e puțin, într-adevăr, și este ziua mea. Sunt superbe, minunate, sunt florile mele preferate — și irișii, și lalelele, și freziile, și trandafirii galbeni!

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Vlad Rușeanu, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

Fostul fotbalist Florin Valeriu Răducioiu s-a născut la București, la 17 martie 1970.

Florin Răducioiu, 10 octombrie 2012
Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

Atacant cu un bun simț al porții și dribling în viteză, a debutat în 1986, la echipa Dinamo București, descoperit de Mircea Lucescu la doar 16 ani. A jucat la Dinamo până în 1990. Primul său meci, în Divizia A, a fost cel disputat de Dinamo pe teren propriu împotriva celor de la Politehnica Timișoara, la 10 mai 1986, încheiat cu scorul de 2-1 pentru gazde.

Dinamo București este singura echipă de club din România sub culorile căreia a activat Florin Răducioiu. Pentru echipa ”câinilor roșii”, atacantul a înscris 30 de goluri în 84 de partide jucate.

Florin Răducioiu, 15 mai 1995 
Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

Cu echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare a câștigat campionatul României în sezonul 1989-1990 și Cupa României în sezoanele 1985-1986 și 1989-1990. De altfel, în finala Cupei României din 2 mai 1990, Florin Răducioiu a înscris de trei ori în poarta marei rivale, Steaua București, scorul final fiind 6-4.

Florin Răducioiu în timpul meciului de fotbal Dinamo — Steaua (2-2) din Divizia A, etapa 20
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

A jucat, în culorile roșu-alb, în edițiile 1988-1989 și 1989-1990 ale Cupei Cupelor. A bifat cinci meciuri și un gol, respectiv opt meciuri și patru goluri. În 1990 a ajuns cu Dinamo în semifinalele competiției, echipa din România fiind însă eliminată de belgienii de la Anderlecht.

Gică Popescu (stg.), Ilie Dumitrescu (centru) și Florin Răducioiu (dr.), 5 iunie 1994
Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

A debutat la echipa națională de fotbal a României în partida amicală contra Israelului, la 25 aprilie 1990, câștigată de tricolori cu 4-1. Florin Răducioiu s-a aflat, atunci, în teren timp de 58 de minute. Debutul său la o Cupă Mondială s-a produs în 1990, contra URSS, la vârsta de 20 de ani. A jucat și la Cupa Mondială din SUA, 1994, unde a înscris de două ori contra Columbiei, în grupe, și două goluri contra Suediei, în sferturi, plus un gol la loviturile de departajare. La turneul final al Campionatului European din Anglia, 1996, a înscris singurul gol al României, în meciul pierdut cu Spania, scor 2-1.

Primul său gol în echipa națională s-a înregistrat la 5 decembrie 1990, contra echipei din San Marino, contând pentru calificarea la Euro 1992.

Printre reușitele sale memorabile se numără cele două goluri împotriva Cehoslovaciei, la 2 iunie 1993. Trei luni mai târziu, avea să intre în istoria fotbalului românesc, înscriind patru goluri într-un singur meci, contra Insulelor Feroe. Recordul său a fost egalat de Gheorghe Popescu, în 1997, contra naționalei din Liechenstein.

În total, Florin Răducioiu a îmbrăcat tricoul primei reprezentative de 40 de ori, reușind să înscrie de 21 de ori.

La nivel de club, după 1990, a evoluat în străinătate, cu o întrerupere de un an (2000-2001), când a revenit la Dinamo. A jucat cu succes la A.C. Milan, Brescia Calcio, West Ham United, RCD Espanyol, VfB Stuttgart, A.S. Monaco, încheindu-și cariera în 2004, la echipa franceză de amatori US Créteil-Lusitanos.

Cu A.C. Milan are în palmares titlul de campion al Italiei în sezonul 1993-1994, Supercupa, în 1993. În 1993, echipa sa, A.C. Milan, a câștigat Liga Campionilor UEFA.

În Serie A, a jucat în 96 de meciuri, reușind 22 de goluri, iar în Primera Division a bifat 56 de meciuri și 19 goluri. În Premier League a înscris 2 goluri în 11 meciuri, iar în Bundesliga — 4 goluri în 19 partide.

A condus echipa națională Under 17 până în noiembrie 2014. În prezent, antrenează la academia de fotbal a clubului A.C. Milan din Australia.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

România a reușit o dublă victorie în concursul de Cupă Mondială la floretă pentru junioare de la Belgrad, atât în proba individuală, prin Mălina Călugăreanu, cât și pe echipe.

Foto: (c) Cristian NISTOR/Arhiva AGERPRES

La individual, Mălina Călugăreanu a învins-o în finală pe poloneza Julia Walczyk, cu 15-12. În primul tur trecuse cu 15-13 de italianca Maria Aru, apoi a dispus cu 15-7 de o altă italiancă, Alessandra Pisano, în sferturi a învins-o pe grecoaica Aikaterini-Maria Kontochristopoulou, cu 15-4, pentru ca în semifinale să o învingă pe poloneza Anna Szymczak, cu 15-13.

Maria Boldor a ocupat locul al cincilea, fiind învinsă în sferturi de Walczyk, cu 15-7. Ana Boldor a terminat pe 19, iar Corina Damaschin pe 20.

În concursul pe echipe, floretistele române s-au impus în semifinale cu 45-21 de Egipt, iar în finală au depășit Polonia cu 45-43.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton este atleta Constantina Diță. Românca a câștigat proba feminină de maraton din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, la vârsta de 38 de ani.

Constantina Diță, la festivitatea de premiere a probei feminine de maraton din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Performanța sportivă a avut loc la 17 august 2008, reprezentanta țării noastre fiind cronometrată pe distanța de 42,195 km cu timpul de 2h26min.44/100, reușind să o devanseze pe campioana mondială en titre, Catherine Ndereba din Kenya — 2h27min.06/100. Celelalte reprezentante ale României în această cursă, Lidia Șimon și Luminița Talpoș, s-au clasat pe locurile 8 (2h27min.51sec) și, respectiv, 18 (2h31min.41sec).

Atleta Constantina Diță, distinsă cu ”Premiul Național pentru Sport”, în cadrul ‘Galei sportului românesc’. Evenimentul a fost organizat de Comitetul Olimpic Roman în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, la Complexul Olimpic de la Izvorani. 31 ianuarie 2009
Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

Realizarea Constantinei Diță a fost omologată de Academia Mondială a Recordurilor la 9 iunie 2009. Precedentul record fusese stabilit de portugheza Rosa Mota, câștigătoare la Seoul în 1988, pe când era cu opt ani mai tânără decât atleta din România.

Totodată, Valeriu Tomescu, antrenorul Constantinei Diță la Beijing, a fost înregistrat de către aceeași Academie Mondială a Recordurilor drept cel mai tânăr antrenor al unei campioane olimpice de maraton. Valeriu Tomescu avea doar 32 de ani, la momentul, în care ”Pușa” Diță, atleta și fosta sa soție, câștiga titlul olimpic la Beijing.

Constantina Diță s-a născut la 23 ianuarie 1970. Printre performanțele sale se mai numără locul 1 la maratonul din Chicago, 10 octombrie 2004 și locul al doilea la maratonul londonez din 17 aprilie 2005.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În 2013, alpinista română Crina ”Coco” Popescu a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor, de data aceasta pentru “Cea Mai de Succes Tânără Alpinistă din Lume”, datorită palmaresului ei impresionant de recorduri mondiale de vârstă în alpinism.

Alpinista Crina ”Coco” Popescu a revenit în țară, după cea mai importantă expediție a sa, intitulată ”Antarctica 2010-2011”.
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

Odată cu recordul mondial pentru “Cea Mai de Succes Tânără Alpinistă din Lume”, acordat de World Record Academy, Crina ”Coco” Popescu a primit și medalia de aur acordată de WRA doar celor care realizează recorduri mondiale de excepție.

Alpinista română a intrat în Cartea Recordurilor, pentru prima oară, la 16 ani, după ce a încheiat atât circuitul celor șapte cei mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, cât și prin escaladarea Muntelui Sidley — 4.285 m — cel mai înalt vulcan din Antarctica (alături de Alex Abramov, Mario Trimeri și Scott Woolams).

Crina ”Coco” Popescu, născută la Râșnov, județul Brașov, la 3 decembrie 1994, este pasionată de alpinism de la vârsta de 6 ani, când a început aventurile montane, alături de tatăl său. La 13 ani a urcat pe primul Vulcan — Damavand (5.610 m, Iran).

Printre performanțele Crinei Popescu, supranumită de cei de la Cartea Recordurilor, ”căprioara din Carpați”, se mai află: cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei — Carstensz Pyramid (4.884 de metri) din Indonezia, cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Muntele Giluwe (Papua Noua Guinee), cea mai tânără persoană din lume care a escaladat Aconcagua (6.963 de metri) pe traseul “Traverseul Ghețarului Polonez”, cea mai tânără persoană din lume care a urcat vârful Ojos del Salado din Chile (6.863 de metri), cea mai tânără persoană din lume care a atins vârful Kazbek din Georgia (5.047 de metri) și cea mai tânără persoană din lume care a urcat pe vârful Ararat din Turcia (5.165 de metri).

Crina Coco Popescu, Ovidiu Popescu, Radu Teodorescu, Daniela Teodor, Vali Peneș și dr. Călin Tunea, membri ai expediției andine organizate de către Clubul Montan Altitudine, au escaladat vârful Aconcagua (6. 963 metri), cel mai înalt din America de Sud (2009)
Foto: (c) Arhiva AGERPRES

În 2009, i-a fost acordat titlul de Maestru al Sportului. A fost desemnată ”Sportivul anului” la categoria alpinism de altitudine — Federația Română de Alpinism și Escaladă (2010), i-a fost decernat Premiul de Excelență — Gala IAA (2011), dar și Oscarul Românesc pentru Excelență (2011) etc.

Crina Popescu este inițiatoarea circuitului “7 Munți din Grădina Carpaților”, care vizează atingerea celor mai înalte vârfuri din Bucegi, Făgăraș, Retezat, Metaliferi, Rodnei, Ceahlău și Munții Piatra Craiului.

Ea este membră a “Clubului Sportiv Montan Altitudine”, afiliat Federației Române de Alpinism și Escaladă.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Federația Internațională de Gimnastică a aprobat schimbarea de naționalitate în cazul româncei Alexandra Ana Maria Agiurgiuculese (gimnastică ritmică), care va concura pentru Italia.

Pentru Italia va evolua și moldoveanca Daniela Mogurean, tot la gimnastică ritmică.

Pentru Azerbaidjan vor concura rusoaica Anjela Abdulaeva (gimnastică artistică), ucrainencele Veronica Hudis, Elizaveta Luzan, Iulia Soloviova și turcoaica Elif Zeynep Celep (toate la gimnastică ritmică), potrivit Agerpres.

Uzbekul Daulet Narmetov (gimnastică artistică) a ales să concureze pentru Kazahstan, britanicii Reiss Beckford și Danusia Francis (gimnastică artistică) pentru Jamaica.

Chiar și americanul Daniel-Robert Lucas (gimnastică artistică) a ales Azerbaidjanul, iar David Jessen (SUA) a preferat Cehia. Grecoaica Christina Ioannidou (gimnastică aerobică) va evolua pentru Franța, iar letona Karina Afonina (trampolină) pentru Rusia.

Totodată, FIG a confirmat atribuirea organizării orașului canadian Montreal a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică din 2017.

Sursa: diaspora romania

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Dubai, motiv de bucurie pentru sutele de români care au susținut-o din tribune. Unul dintre aceștia a dorit să împărtășească și cititorilor AGERPRES imaginile cu marea finală.

Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Dubai

Titlu la Dubai și al 3-lea loc mondial pentru Halep, remarcă Agenția France Presse






 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AGERPRES (editor: Mihaela Pană)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Invitată la puternicul concurs din calendarul Federației internaționale de atletism (IAAF), ISTAF Indoor Berlin, sportiva româncă Alina Rotaru a reușit un excelent loc secund, cu cea mai bună performanță din carieră – 6,68 m, rezultat cu care urcă pe primul loc în disputa pe plan intern cu Florentina Marincu, junioara din Deva urmând să-i dea replica duminică seara, la CN indoor de la București.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO

Disputată într-un concurs de excelent nivel, cu mai multe performanțe de vârf la nivel mondial, reușite de săritorul cu prăjina francez Renauld Lavillenie (6,02 m, record al competiției, cea mai bună performanță mondială a anului), de sprinterul Kim Collins (6″50/100 pe 60 m, record al competiției), de olandeza Dafne Schippers (7″09/100 pe 60 m, record al competiției), precum și de hurdlerul cubanez Orlando Ortega (7″51/100 la 60 m garduri, record al competiției, cea mai bună performanță a anului), proba feminină de lungime a fost câștigată de americanca Funmi Jimoh — 6,74 m, cel mai bun rezultat al sezonului, locul 3 fiind ocupat de reprezentanta gazdelor Melanie Bauschke — 6,61 m (season best).

Cu acest rezultat de 6,68 m, Alina Rotaru urcă pe locul 6 în ierarhia la zi a probei pe plan continental (Marincu este a 7-a, cu 6,66 m), obținând practic dreptul de a concura la Campionatele Europene indoor de la Praga (6-8 martie).

AGERPRES (editor: Teodora Oprea)

Etichete:
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Alexandra Marcu are doar 17 ani și a escaladat deja șase dintre cei mai cunoscuți vulcani ai lumii. În urmă cu câteva zile, adolescenta din Deva s-a întors din Chile, unde a cucerit Ojos del Salado (6.893 m), cel mai înalt vulcan activ de pe planetă. Alexandra a devenit astfel cea de-a treia femeie din lume care a reușit să escaladeze cu succes acest munte.

Fotografii: (c) Alexandra Marcu și Dan Marcu / ARHIVĂ PERSONALĂ

Părinții Alexandrei, Dana și Dan Marcu, sunt cei care-i stau alături. De altfel, tatăl său este cel cu care se antrenează și împreună cu care a urcat pe toți vulcanii din acest circuit: Mont Blanc (Franța), Uhuru-Kilimanjaro (Tanzania), Kazbek (Georgia), Damavand (Iran), Giluwe (Oceania și Australia), iar acum Ojos del Salado (Chile).

Cu un program de pregătire ce include antrenamente zilnice și cu o voință de fier, Alexandra plănuiește să încheie “Circuitul celor șapte vulcani” la sfârșitul acestui an.

Tânăra mărturisește, într-un interviu acordat AGERPRES, că escaladarea muntelui Ojos del Salado a fost o experiență fantastică, cel mai frumos moment fiind când a ajuns pe vârf și a ridicat acolo steagul României.

AGERPRES: Alexandra, la vârsta ta, 17 ani, fetele preferă să meargă mai degrabă prin mall, decât să urce pe munte. Ce simte adolescenta care a cucerit cel mai înalt vulcan din lume?
Alexandra Marcu: Este o experiență fantastică, parte a unei expediții extraordinare. Nu mă așteptam să se înlănțuie toate, să ne facem atât de mulți prieteni. Am învățat spaniola special pentru această expediție și ne-am descurcat foarte bine. Toți cei care erau acolo, în Chile, ne-au ajutat.

AGERPRES: Ați plecat din Deva în decembrie, în plină iarnă, și ați ajuns în Chile în plină vară.
Alexandra Marcu: Am ajuns la temperaturi extrem de ridicate, direct în Deșertul Atacama, cel mai arid din lume. A fost o experiență totală. Nu puteam să purtăm pantaloni scurți sau o haină de vară pentru că trebuia să fim acoperiți, în permanență. Dacă stăteai o jumătate de oră fără să fii acoperit, te ardea soarele.

AGERPRES: Și din Deșertul Atacama, unde soarele arde foarte puternic, ați început ascensiunea pe Ojos del Salado, la aproape 7.000 de metri altitudine. Cum s-a desfășurat acest drum spre vârful celui mai înalt vulcan din lume?
Alexandra Marcu: Expediția a durat nouă zile. Am început “să luăm altitudine” încetul cu încetul. Două zile am mers cu rucsacii în spate, fiecare cu o greutate de 20 de kilograme, circa 22 de kilometri, până am ajuns la penultimul refugiu de pe munte, la o altitudine de circa 5.000 de metri. Acolo am stat puțin să ne revenim și am întâlnit o echipă de chilieni. Ei ne-au simpatizat foarte tare și ne-au spus că renunță la ultima lor zi de stat în refugiu pentru a veni cu noi spre vârf. Așa am reușit să realizăm o expediție româno-chiliană pe Ojos del Salado.

AGERPRES: Până să cuceriți vârful a fost nevoie de aclimatizare?
Alexandra Marcu: Am făcut aclimatizare la 5.800 de metri altitudine, la ultimul refugiu, apoi am revenit la tabăra de bază. A doua zi am urcat, din nou, la ultimul refugiu, unde am rămas peste noapte. La 5,30 dimineața am pornit spre vârf, pe un frig de nedescris. Eram îmbrăcați foarte gros, aveam bocancii mari de altitudine. Tatăl meu se simțea rău pentru că avea o infecție pulmonară. Cu toate astea, am pornit urcarea pe o pantă abruptă, pe care era cenușă vulcanică, oarecum asemănătoare nisipului, și părea că nu avansai deloc. Am avut și o porțiune de escaladă, iar să faci escaladă la aproape 7.000 de metri nu este tocmai atât de ușor.

AGERPRES: Spuneai de tatăl tău că a avut o problemă de sănătate. El se laudă că fiica sa a ajuns să-l conducă pe munte.
Alexandra Marcu: De această dată am preluat eu conducerea expediției. După ce am urcat patru ore, tata mi-a spus: “Alexandra, eu mă simt groaznic. Nu cred că vom reuși astăzi vârful”. M-am uitat la panta pe care tocmai o urcasem și i-am răspuns: “Nu, tati! Te rog frumos, astăzi trebuie să urcăm pe vârf!” Și așa am continuat. După aceea mi-a spus că ultimele două ore de urcuș le-a petrecut gândindu-se la cum ar fi putut el să se întoarcă la toți românii care ne-au ajutat și să le spună că noi nu am reușit să cucerim vârful? Trebuia să mergem și să ridicăm steagul României acolo.

AGERPRES: Cât a durat ascensiunea până în vârful vulcanului?
Alexandra Marcu: Am plecat la 5,30 dimineața și am ajuns pe vârf la 15,30. Se întâmpla pe data de 18 ianuarie 2015. Am fost împreună cu chilienii, în total o echipă de cinci persoane. Ei trei și noi doi. Am ajuns cu toții pe vârf, am petrecut câteva minute acolo, am făcut fotografii și apoi ne-am întors pentru că începusem să înghețăm, eram obosiți. Coborârea a fost, și ea, destul de grea. Mergeam zece metri și trebuia să ne oprim. Am ajuns la refugiu chiar când se lăsa întunericul, pe la ora 19,00, iar mama, care ne aștepta acolo, începuse să se îngrijoreze.

AGERPRES: Este pentru prima oară când mama ta, Dana Marcu, v-a însoțit până aproape de vârf.
Alexandra Marcu: Mama este sprijinul nostru, omul nostru de bază. A rămas în tabără pentru a ne susține, a fost bucătarul, medicul și psihologul expediției. A fost un sprijin extraordinar pentru că este bine să știi că este acolo, că poate să dea semnale acustice și luminoase, să găsim refugiul dacă ne-am fi întors pe întuneric. Îi mulțumesc pentru că fără ea ar fi fost foarte grea această expediție.

AGERPRES: O expediție care nu a fost ușoară. Care a fost cel mai greu moment al acesteia?
Alexandra Marcu: Aș putea spune că am avut o cădere mică, la penultima tabără, când toți cei cu care ne împrietenisem, grupuri de argentinieni, austrieci, chilieni, nemți, nu reușiseră să facă vârful. A fost o singură echipă care a cucerit vulcanul, echipa din Rusia. Din păcate, restul au fost nevoiți să coboare învinși. Își strângeau corturile și plecau, iar eu am avut un sentiment pe care l-aș putea numi “de părăsire”. Nu-mi venea să cred, parcă rămâneam numai noi pe munte.

AGERPRES: Cu siguranță a fost și cel mai frumos moment…
Alexandra Marcu: Acela a fost când am ajuns pe vârf, bineînțeles, și când am ridicat acolo steagul României. Sincer, m-am gândit la voi toți, la oamenii care m-au susținut. Pentru mine este extraordinar să mă întorc acasă, să mă salute lumea, să pun o poză pe internet și să primesc mesaje de susținere. Este un lucru extraordinar fără de care nu cred că aș putea să fac aceste expediții.

AGERPRES: În Chile v-ați întâlnit cu mai mulți români, de fapt o comunitate mică dintr-un oraș situat în apropierea Deșertului Atacama.
Alexandra Marcu: În orașul Copiapo, o localitate din apropierea muntelui, era o comunitate formată din ingineri mineri și geologi români, care ne-au ajutat enorm. Domnul Radu Almășan, cel care ne-a contactat, este chiar din Deva. Am fost sprijiniți și de alți români din oraș și am fost impresionată de felul în care conaționalii noștri se ajută, nu doar aici, în țară, cu toate mesajele pe care mi le-au adresat, dar și în afara țării. Ne-au dus să vedem împrejurimile, am făcut o plimbare cu barca, și multe altele. Le mulțumesc enorm și mă bucur că i-am cunoscut.

AGERPRES: Ai cucerit șase dintre cei mai cunoscuți vulcani ai lumii. Urmează al șaptelea din “Circuitul celor șapte vulcani”.
Alexandra Marcu: Al șaptelea va fi Mount Sidley (4.285 m) din Antarctica, tărâmul înghețat. Noi sperăm să-l atacăm în acest an, în decembrie. Problema sunt costurile expediției, pentru că ele sunt foarte mari. Nu știu exact la cât se ridică. Până acum am reușit să mai facem expediții pe cont propriu, nu am avut ghizi; am fost eu, mama și tata — familia Marcu din Deva, România. În Antarctica nu se poate discuta de așa ceva. Trebuie să fie o expediție organizată, este nevoie de un echipament special, trebuie închiriat un elicopter sau un mic avion care să ne ducă la tabăra de bază. Este cu totul altceva. Sperăm să fie totul bine.

AGERPRES/(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Ștefan Gabrea)

Etichete:
Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva