Romani celebri – concurs international

Facebook Twitter Email

Screen Shot 2017-03-31 at 10.10.19

Romanian students have won three awards at NASA Ames Space Settlement competition. The students of Andrei Saguna national college from Brasov have won all first prizes for their projects that consist of human settlements in space.

12 teams participated from the same high school and 10 of them won different awards. Overall 4,000 projects from across the world have been submitted and 1,500 were rejected.

Students had to create small artificial planets where people can live. They also had to find real solutions for sustain life and for helping humans live together and organize socially.

 

Overall the students have won three gold medals, two silver medals, two bronze medals and four mentions. This is a big achievement, as Romania has never won so many prizes. Usually, students from India are the ones who pick up most prizes.

Screen Shot 2017-03-31 at 10.10.39

The first project that won the gold medal was created by students Ioana Popa, Andrei Bardas and Ana-Maria Bardas. They have created a community that manages to live together in peace and harmony. In this special spaceship that was built by students, people go to the gym and recreation centers at least four hours a day.

Awarded students will participate at the NASA international conference in Saint Louis, USA in May where they will be awarded the prizes.

Sources: pozitivenewsromania

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sunt campioni internaţionali la robotică. Au îngenuncheat Europa şi i-au învins şi pe canadieni şi ruşi. Vorbim despre un grup de elevi români care cuceresc lumea cu roboţii construiţi chiar de ei. De curând s-au întors acasă cu încă o medalie de aur, câştigată la o competiţie din Israel. Tinerii ne-au primit şi pe noi în laboratorul în care muncesc zi şi noapte şi ne-au împărtăşit secretele performanţelor lor.

Echipa Auto Vortex pare de neoprit. Ultima bătălie s-a ţinut în Israel. Evident, şi acolo băieţii au luat tot locul întâi.

În spatele performanţelor stau foarte multe ore de muncă. Zi şi noapte, iar asta implică şi timp liber sacrificat.

În timpul competiţiei, presiunea cea mai mare e pe umerii celor care conduc robotul.

Salvarea elevilor sunt imprimantele 3D. În afara de roţile şi scheletul robotului, fiecare piesă este scoasă la imprimantă. Andrei s-a gândit că şi România ar avea nevoie de un robot care să facă treaba de care autorităţile se cam feresc.

Băieţii se pregătesc acum pentru Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, unde speră să câştige tot locul întâi.

Weekend-ul următor va avea loc şi la noi în ţară etapa naţională a concursului de robotică. 54 de echipe se vor întrece pentru un loc direct la Campionatul Mondial din Aprilie.

sursa: focusprima

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

„Totul începe cu mine”. Sunt cuvintele cu care şi-a început eseul tânăra de 14 ani. Fata a reuşit să cucerească juriul de pestre mări şi ţări, inspirându-se din vorbele lui Dalai Lama.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Prima oară trebuie să îţi găseşti pacea interioară, apoi să o extinzi către prieteni, către familie, iar apoi spre tot globul.

Tema concursului, „Clădirea păcii în inimi şi în minte”, i s-a potrivit ca o mănuşă tinerei. Eseul său a fost ales dintre alte 13.000 depuse, online, de elevi din întreaga lume. În eseu, fata a mai vorbit şi despre alte proiecte ale sale.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Am contribuit la păstrarea păcii prin proiectarea a două staţii spaţiale pentru care am fost răsplătită, doi ani la rând, cu premiul întâi.

Este vorba despre concursurile organizate de NASA, la care Maria a participat alături de colegii săi. Profesorul Ion Băraru, cel care, de 11 ani, îi pregăteşte pe campionii concursurilor organizate de NASA, spune că a fost surprins că Maria, elevă în clasa a VIII-a, a participat la o competiţie din domeniul uman.

prof. Ion Băraru, şeful Centrului de Excelenţă, Constanţa: Are o inteligenţă peste medie. Este ceea ce se cheamă un elev de excelenţă.

Fata nu s-a hotărât încă dacă va urma o facultate în România sau peste hotare.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Vreau să fiu medic. Mă gândeam la chirurgie pentru că îmi place să salvez vieţi.

Colegii Mariei s-au bucurat când au aflat că ea a reuşit să aducă un nou premiu.

Ştiam că lucrează la un proiect, dar nu ştiam despre ce este vorba. Când a văzut, am fost foarte mândră de ea.

M-am bucurat foarte tare şi am felicitat-o”, au spus colegii fetei.

Sursa : digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

România, locul II la Campionatul European de Securitate Cibernetică sursa foto – https://cert.ro
Tinerii IT-iști români s-au clasat pe locul II la Campionatul European de Securitate Cibernetică, organizat la Dusseldorf (Germania), în perioada 7 – 11 noiembrie 2016. Devansați doar de echipa Spaniei, românii s-au clasat pe podium înaintea echipei Germaniei!
Potrivit Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), European Cyber Security Championship este o inițiativă a European Union Agency for Network and Information Security (ENISA) și se derulează în conformitate cu Planul de Acțiune privind Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a UE.
Statele din Europa participante la această competiție au fost reprezentate de câte o echipă formată din 10 concurenți, 5 seniori (20 – 30 ani) și 5 juniori (14 – 19 ani).
Competiția urmărește creșterea conștientizării privind nevoia de securitate cibernetică și de cunoaștere a amenințărilor din mediul virtual, dar și identificarea și atragerea tinerilor cu aptitudini deosebite către sectorul IT și securitate cibernetică.
CERT-RO, în parteneriat cu Serviciul Român de Informații și Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), a organizat în luna mai a acestui an etapa online a selecției echipei naționale pentru acest concurs european. Ulterior, la sfârșitul lunii iunie a avut loc selecția on-site, cu exerciții din domeniul securității aplicațiilor web, atacului și apărării cibernetice, criptografiei, analizei traficului de rețea, reverse engineering, precum și simulări de prezentări publice. Echipa României a fost antrenată de specialiști în securitate de la Bitdefender.
Este pentru a doua oară când țara noastră participă la Campionatul European de Securitate Cibernetică. Ediția din 2015 a oferit echipei României oportunitatea de a se familiariza cu formatul și cu exigențele concursului.
Anul acesta, grație experienței acumulate, a pregătirii susținute și a dedicării instructorilor, echipa Romaniei a reușit performanța de a se clasa pe locul 2, din 10 țări participante. De asemenea, echipa noastră s-a bucurat de aprecierea juriului, fiind desemnată pentru al doilea an la rând drept echipa cu cea mai bună expunere a modului în care a rezolvat sarcinile de concurs.

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
• elevul de clasa a XI-a de la “Bălcescu” a demonstrat încă o dată că este printre cei mai buni tineri informaticieni din Europa • la competiţia la care au participat 76 de concurenţi, din 8 ţări, România s-a clasat pe primul loc în topul naţiunilor după numărul de medalii

O nouă performanţă pentru Alex Tatomir, elevul de clasa a XI-a al Colegiului “Nicolae Bălcescu”. După ce vara aceasta a luat medalia de bronz la Olimpiada de Informatică a Ţărilor Europei Centrale, în weekendul abia încheiat Alex a demonstrat încă o dată că este printre cei mai buni tineri informaticieni din Europa şi a câştigat o nouă medalie: AUR, la Concursul Internaţional “Romanian Master of Informatics”.

“Aceasta a fost a doua participare a mea, după ce anul trecut am obţinut o medalie de argint. La ediţia aceasta, problemele au avut un grad ridicat de dificultate şi mă bucur că am reuşit să câştig o medalie de aur şi să îmi îmbunătăţesc rezultatul de anul trecut”, ne-a spus proaspătul medaliat.

De altfel, echipa din care a făcut parte Alex şi-a mai adjudecat două medalii de aur şi una de argint, rezultate ce le-a adus Cupa “Romanian Master of Informatics”. În urma rezultatelor obţinute de elevii români, ţara noastră s-a clasat pe primul loc în topul naţiunilor după numărul de medalii, urmată de Polonia şi Bulgaria.

La fel ca şi la alte competiţii, de pregătirea lui Alex s-a ocupat prof. Cristian Toncea şi tatăl său, Nicolae Tatomir, cărora a ţinut să le mulţumească.

Concursul Internaţional “Romanian Master of Informatics”, ajuns la ediţia cu numărul IV, s-a desfăşurat în perioada 20 – 23 octombrie, la Bucureşti şi a fost găzduit de Colegiul Naţional “Tudor Vianu”. La maratonul de programare au participat 76 de concurenţi din România, Republica Moldova, Macedonia, Bulgaria, Elveţia, Polonia, Rusia şi Serbia.

Sursa: obiectivbr
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un elev de la Colegiul Național “Emil Racoviță” din Iași a reușit să se claseze pe podium la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată în perioada 6-16 iulie 2016, la Hong Kong.

La cea de-a cinzeci și șaptea ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică de la Hong Kong, unde au participat elevi de liceu din peste o sută de țări și regiuni, Ovidiu Avădanei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național “Emil Racoviță” din Iași a obținut medalia de argint.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Echipele feminine de matematică ale României, participante la a V-a ediție a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete, au obținut cinci medalii de argint și trei de bronz, informează un comunicat al Ministerului Educației remis, duminică, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, România a avut în concurs, ca țară organizatoare, două echipe formate din câte 4 eleve, toate cele 8 componente fiind premiate.

Medaliile de argint au fost cucerite de: Ioana Alexandra Teodorescu (clasa a XI-a), Raluca Cobzaru (clasa a XII-a), Clara Maria Dima (clasa a IX-a), Lenca Iarina Cuturela (clasa a IX-a) — eleve la Liceul Internațional de Informatică din București, respectiv Doina Chiroiu (clasa a X-a) — Colegiul Național de Informatică ‘Tudor Vianu’ din București).

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Echipajul românesc, alcătuit din Maria Adela Constantin, Olivia Franciska Vild, Andreea Grecu și Erika Anett Halay, a cucerit medaliile de bronz în proba feminină de bob-4 persoane, duminică, la Campionatele Mondiale de bob și skeleton de la Igls (Austria).

Sursa foto: Federatia Romana de Bob si Sanie / Facebook

Aurul a fost adjudecat de Canada (Kaillie Humphries, Cynthia Appiah, Kasha Lee, Melissa Lotholz), în 1 min 47 sec 35/100, argintul a revenit tot unui echipaj canadian (Alysia Rissling, Janine McCue, Julia Corrente, Christine Debruin), în 1 min 48 sec 11/100, în timp ce România a sosit pe trei, cu timpul de 1 min 48 sec 18/100.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
O constanteanca, printre cei mai destepti 1% elevi din lume 

Roxana Vătămanu, elevă in clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, a susținut în ianuarie testele SAT (Scholastic Assessment Test) Subject la disciplinele Matematică și Chimie, obținând la cea mai dificil considerată materie, Matematica 2, un punctaj de 800, maximul posibil, situându-se in procentul de 1% al elevilor din întreaga lume care reușesc acest lucru.

Roxana, elevă de 10 și în sistemul de învățământ românesc, a venit special de la Brăila, unde a studiat primii 8 ani de școală, pentru a-și continua studiile liceale la Liceul Internațional de Informatică, unde are posibilitatea de a se pregăti si de a-și construi portofoliul ideal, pentru a putea fi admisă la colegii și universități din străinătate. Roxana dorește să se specializeze în domeniul Inginerie Chimică, preferând in special mediul academic din Statele Unite.
Eleva s-a pregătit pentru acest examen timp de o luna și jumătate, beneficiind și de ajutorul prof. Serdal Aslantas la orele de pregătire specială pentru SAT, ce au avut loc săptămânal.
Subiectele acestui examen, după părerea Roxanei, nu se aseamănă cu exercițiile din programa românească, mai ales ca metodă de rezolvare. Timpul este scurt, de aproximativ un minut pe exercițiu, și astfel de foarte mare importanță este ideea de rezolvare, mai mult decât abilitățile de calcul, pentru care se poate folosi un calculator.
Roxana este foarte mulțumită de rezultat deoarece știe ca un rezultat perfect atârnă greu în ochii celor care îi vor revizui aplicația. Totuși, deși bucuria este mare, ea nu își lasă mult timp de odihnă, începând deja pregătirile pentru Olimpiada județeană de chimie, proiectarea stației spațiale pentru Concursul NASA și pregătirile pentru Concursul Internațional InfoMatrix, în același timp participând la proiecte de voluntariat ale Crucii Roșii și în cadrul Liceului Internațional, unde este meditator gratuit la matematică pentru elevii de gimnaziu care nu au resurse materiale pentru a se pregăti suplimentar.

Sursa: observator.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Doi roboţi construiţi într-un garaj din Pipera, de un grup de liceeni, îndrumaţi de un profesor entuziast, câştigă concurs după concurs în toată lumea. Ultimul succes a fost în Coreea de Sud. Românii au fost singura echipă străină invitată la competiţia naţională, iar roboţii Opossum şi Felix le-au adus medalia de aur.

 Mentorul liceenilor e Ionuţ Panea, profesor de Economie, dar mare fan al roboţilor. Datorită finanţării oferite de o şcoală privată, a reuşit să adune iniţial câţiva adolescenţi cu aceeaşi pasiune, pentru a participa la un concurs de robotică.

Astăzi, echipa Auto Vortex are 26 de membri şi pare de neoprit.

Ionuţ Panea, profesor: „Am fost în Coreea, în Rusia, în Germania, în Olanda, în Franţa. Momentan am cam îngenuncheat toată Europa şi ţinta noastră este America, la Campionatul Mondial”.

Pentru a câştiga şi acolo, este nevoie de multe ore de muncă, dar timpul trece repede în atelierul din nordul Bucureştiului.

Rareş Bădici: „E o masă mare pe mijloc plină de piese. Bogdan, colegul nostru mai mare, stă şi modelează, îl mai ajutăm şi noi. Toţi suntem acolo, construim roboţi”.

Componentele şi deplasările costă mii de euro, iar majoritatea banilor vin de la părinţii tinerilor.

Bogdan Mihai, elev: „Noi am încercat să facem rost de sposori dar e foarte greu pentru că nu multe companii sunt dispuse să sponsorizeze robotica, ce-i aia?”.

Chiar şi aşa, creatorul echipei are planuri mari.

Ionuţ Panea, profesor: „Deja am început un program pilot cu o echipă de copii din Răcari Cu piese de la noi îi aruncăm în competiţie în Germania. Şi dacă experimentul funcţionează, am vrea să îl extindem pe plan naţional, să facem un centru de robotică în oraşele mari”.

Sursa: digi24

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva